Campania de împădurire continuă Salariaţii din Consiliul Judeţean plantează copaci la Piatra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de împădurire începută în urmă cu o săptămână de Consiliul Judeţean Teleorman continuă. Mâine, salariaţii şi conducerea instituţiei vor planta copaci la Piatra

Consiliul Judeţean Teleorman a iniţiat şi aprobat în anul 2011 ”Programul privind măsurile de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Teleorman pe perioada 2011–2020”, în baza căruia au fost realizate până în prezent 37 de asocieri cu consiliile locale. 

Asocierile prevăd obligaţia Consiliului Judeţean de a asigura gratuit puieţii care trebuiesc plantaţi, în timp ce consiliile locale identifică, pun la dispoziţie şi pregătesc terenurile degradate destinate împăduririi, asigură forţa de muncă necesară plantării şi întreţin plantaţia până la încheierea stării de masiv (circa 5 ani). De la începerea programului, au fost puşi la dispoziţie peste 2,7 milioane de puieţi, pentru împădurirea a circa 550 ha de terenuri degradate propuse pentru împădurire. 

Campania de împădurire s-a reluat, pentru început,  la Liţa, unde funcţionarii şi salariaţii de la Consiliul Judeţean Teleorman au participat, în urmă cu o săptămână, la o acţiune de plantare alături de localnicii din comună. Mâine, campania continuă în localitatea Piatra.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite