Un dosar de proxenetism internațional și spălare de bani, lăsat fără interceptările SRI. Cum acționau proxeneții „lover boy”
0Un mega-dosar de proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori, cu 15 inculpați, rămâne fără interceptările realizate de anchetatori cu sprijinul SRI. Cauza se află în instanță de șase ani, fără să existe o decizie.

Decizia privind eliminarea probelor obținute cu ajutorul SRI a fost pronunțată de Tribunalului Alba în 13 februarie 2023, după aproape șase ani de la momentul sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de procurori DIICOT Alba Iulia.
Dosarul proxeneților „de lux” a fost trimis în judecată în 2017, iar până în prezent s-au derulat peste 60 de termene de judecată doar la fond. Judecătorul de la Tribunalul Alba a aplicat o decizie a Curții Constituționale și a stabilit că sute de interceptări realizate de anchetatori cu sprijinul SRI trebuie eliminate din dosar.
În aceste condiții, coroborat cu o altă decizie a Curții Constituționale privind termenele de prescripție, dosarul ar putea fi anulat până la final. Unii inculpați ar putea fi achitați, iar în cazul altora să se constate prescrierea faptelor.
Gruparea de proxeneți, care acționa prin metoda „lover boy” a fost destructurată în martie 2016, când poliţişti de la BCCO Alba Iulia şi procurori DIICOT au efectuat un număr de 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au realizat cinci percheziţii la locuinţe din zona oraşului Augsburg. Au fost trimişi în judecată, în final, un număr de 15 inculpaţi.
Proxenetism internaţional şi spălare de bani
Potrivit DIICOT, liderul grupării (C. B.) a început să aibă preocupări pe linia proxenetismului internaţional, acţionând pe relaţia România (de unde proveneau fetele) - Italia (unde se practica prostituţia) în perioada anilor 2001 - 2002. Bărbatul este acuzat în acest dosar că a săvârşit fapte de proxenetism faţă de 24 de tinere, dintre care trei minore.
În perioada anilor 2002-2004, acesta l-a atras în această afacere infracţională şi pe fratele său mai mic precum şi pe un prieten de-al său din Blaj. Ulterior, potrivit procurorilor, au aderat şi alte persoane din Alba, constituind practic o grupare infracţională organizată specializată în comiterea de infracţiunilor de proxenetism internaţional şi spălare de bani, grupare cunoscută în zona Blajului.
„Gruparea infracţională a acţionat în principal pe ruta România – Italia, în sensul că fetele recrutate din România, iniţial din zona municipiului Blaj, apoi şi din alte zone ale ţării, au fost exploatate sexual în Italia, în principal în zona oraşelor Modena şi Bologna. De-a lungul timpului în vederea obţinerii unor câştiguri mai mari, gruparea a acţionat şi în alte state, plasând fete la prostituţie în Belgia, în perioada anilor 2008-2009, în capitala Bruxelles, în Luxemburg în cursul anului 2011, precum şi în ultimii ani în Germania şi Austria. De asemenea membrii grupării au plasat fete pentru prostituţie şi în Franţa, la începutul anului 2013. În Germania, membrii grupării infracţionale au acţionat în principal în zona oraşului Augsburg, unde liderii acesteia şi-au achiziţionat fiecare câte un apartament”, se precizează în rechizitoriu.
Potrivit documentului, gruparea infracţională avea o structură ermetică, închisă, pentru a colabora cu membrii acesteia o persoană trebuia să câştige încrederea liderului.
Fetele, cucerite de stilul de viață luxos al proxeneților
„Încrederea fetei se câştiga printr-un comportament afectuos, măgulitor, fetei i se făceau cadouri însemnate faţă de posibilităţile sale materiale, aceasta era plimbată prin ţară cu maşini luxoase, dusă în excursii, i se promitea câştiguri materiale însemnate, i se dădea de înţeles că în timp, dacă va lucra pentru ei, va ajunge şi ea să deţină maşini scumpe, o casă, să-şi facă o situaţie, iar în final fata se îndrăgostea de proxenet, fiind cucerită de stilul de viaţă luxos al acestuia şi vrăjită de promisiunile făcute. Odată dusă într-o ţară străină, unde fata nu cunoştea limba, nu cunoştea locurile, nu avea nici un venit legal, nu avea unde locui, nu avea acces la locurile unde se practica prostituţia în lipsa unei protecţii, aceasta era pusă într-o relaţie de dependenţă totală de proxenet, acceptând uşor să practice prostituţia pentru el, în speranţa că în viitor îi va fi mai bine, că va lucra puţin timp şi după ce îşi va face o situaţie va abandona acestă meserie”, mai susţin procurorii în materialul de urmărire penală.
Au fost şi fete care constrânse de situaţia materială precară, au acceptat din ţară propunerea proxeneţilor de a practica prostituţia în străinătate, sperând că vor lucra puţin timp, la club, familia lor din ţară nu va afla ce anume fac, şi după ce vor avea o anumită stare materială mai bună se vor lăsa.
Situaţia acestora era oarecum mai bună din punct de vedere financiar decât a celorlalte considerate „iubite”, deoarece acestea de regulă negociau din ţară un anumit procent variabil (între 50-90%) pe care trebuiau să-l dea din câştiguri proxenetului, pe când „iubitele” dădeau către proxenet toţi banii.
Potrivit anchetatorilor, inculpații au obținut în urma comiterii infracţiunilor sumele de 2.395.988 de lei, respectiv 183.758 de euro. Mare parte din bani au fost investiți în imobiliare și mașini scumpe, fiind, astfel, documentată de anchetatori și infracțiunea de spălare a banilor.