Tânăr de 24 de ani din Aiud mort după ce s-a izbit cu motocicleta de o căruţă
0![Tânărul motociclist a murit. Foto Arhivă](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c07acdb6-a596-4e5c-8784-6960332fec3b/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Tânărul motociclist a murit. Foto Arhivă
Un tânăr de 24 de ani a murit luni seara după ce s-a lovit cu motocicleta de o căruţă care circula din sens opus pe un drum comunal în satul Beţa, comuna Lopadea Nouă, judeţul Alba.
Tânărul mort locuia în Aiud. Acesta lucra la un atelier de tâmplărie în satul Beţa.
Victima conducea o motocicletă Enduro, iar în timp ce urca o pantă pe un drum de ţară, care nu era circulat de localnici, s-a izbit de o căruţă care venea din sens opus.
Căruţaşul şi calul au scăpat fără a fi răniţi în evenimentul rutier.
Pentru că nu a avut loc pe un drum public, decesul nu poate fi încadrat la categoria de accident rutier.