Schimbări pe listele PNL Alba. Primarul din Zlatna, care negociază trecerea la PSD, eliminat dintre candidaţi
0Lista candidaţilor PNL Alba la alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost modificată de conducerea judeţeană a partidului. Noua componenţă şi ordinea pe liste au fost validate joi de Biroul Permanent Naţional al partidului. De pe lista de la Senat a dispărut primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, plasat iniţial pe locul doi, care negociază trecerea la PSD şi candidatura din partea acestui partid pe un loc eligibil
Schimbările nu afectează însă locurile eligibile. Dacă PNL va obţine scor similar celor de la locale, adică peste 50%, vor avea asigurat un loc de senator, pe care candidează acum, din prima poziţie, parlamentarul Alexandru Pereş, respectiv două locuri de deputaţi. Astfel, la Camera Deputaţilor ar intra Florin Roman, în prezent vicepreşedinte CJ Alba şi Corneliu Olar (primarul comunei Horea). Pentru un al treilea loc de deputat, PNL ar trebui să depăşească 55% din voturi. Olar se judecă cu ANI pentru conflict de interese după ce şi-a angajat fica la biroul parlamentar în mandatul 2008 - 2012, când a fost deputat.
Faţă de listele prezentate iniţial de liberali, Comitetul Executiv Judeţean PNL Alba a operat modificări, marţi, în eşalonul doi. Silviu Ponoran (actual primar la Zlatna) şi avocatul Cornel Berindei nu se mai regăsesc pe următoarele două locuri la Senat. Pe aceste poziţii au intrat Dumitru Fulea (din Sebeş, consilier judeţean), care iniţial se afla pe lista pentru deputaţi şi Simone Albani (consilier judeţean). Locul patru pe listă este Carmen Liliana Stoica, de la Ocna Mureş. Silviu Ponoran negociează în prezent direct la Bucureşti înscrierea în PSD şi o candidatură din partea acestui partid la Senat, pe locul întâi.
Pe lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor, după primele locuri eligibile, se află Sorin Bumb (consilier judeţean), Gabriel Pleşa (viceprimar de Alba Iulia), Elena Ignat (Alba Iulia) şi Emil Muntean (Cugir). Actualul deputat Dan Simedru nu se mai regăseşte pe lista candidaţilor PNL pentru parlamentare, în acest an, acesta nefiind, nici iniţial, pe un loc eligibil.
Lista finală a candidaţilor PNL Alba:
Senat
1. Alexandru Pereş (actual senator, vicepreşedinte al Senatului)
2. Dumitru Fulea (Sebeş, consilier judeţean)
3. Simone Albani Rochetti (consilier judeţean)
4. Carmen Liliana Stoica (Ocna Mureş)
Camera Deputaţilor
1. Florin Roman (vicepreşedinte CJ Alba)
2. Corneliu Olar (primarul comunei Horea)
3. Claudiu Vasile Răcuci (consilier judeţean)
4. Sorin Bumb (consilier judeţean)
5. Gabriel Pleşa (viceprimar, Alba Iulia)
6. Elena Ignat (profesor, Alba Iulia)
7. Emil Muntean (consilier local, Cugir)
Candidaţii PNL la parlamentare vor fi lansaţi oficial pe 5 noiembrie, la mitingul liberal din Bucureşti.