Percheziţii la magazine de jucării din Alba Iulia. Ce caută poliţiştii UPDATE
0
Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează miercuri, 23 iunie, trei percheziţii în municipiului Alba Iulia.
UPDATE Poliţiştii au identificat şi indisponibilizat 1.221 de jucării şi articole vestimentare, în valoare de 31.409 de lei, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Textul iniţial: Potrivit IPJ Alba, la data de 23 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează trei percheziţii la sediul unei societăţi comerciale care desfăşoară acte de comerţ cu jucării şi la punctele de desfacere ale acesteia.
Din cercetări a rezultat că reprezentanţii societăţii comerciale ar fi expus, pentru vânzare, jucării susceptibile a fi contrafăcute, care poartă însemnele unor mărci înregistrate şi protejate.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice participă şi poliţişti criminalişti.