„Meseriaşii” din lumea interlopă a judeţului Alba
0Interlopi, şmecheri şi beizadelele. Personaje întâlnite frecvent şi în Alba, implicate în dosare penale pentru agresiuni, înşelăciuni, proxenetism sau trafic de persoane. Unii sunt mai vechi în „meserie“, alţii au intrat mai recent în atenţia autorităţilor şi a opiniei publice.
Liderul detaşat al lumii interlope din Alba Iulia este Raul Hancheş, poreclit Pricu, căutat cu mandat internaţional de arestare pentru proxenetism şi trafic de persoane. A apărut în atenţia opiniei publice în urmă cu mai bine de 10 ani, când conducea una dintre cele mai bine organizate grupări de interlopi din Alba Iulia.
A dispărut timp de aproximativ patru ani, timp pe care l-a petrecut la Penitenciarul din Aiud pentru trafic de persoane, tâlhărie şi proxenetism. A ieşit condiţionat din închisoare în 2008, deşi mai avea de efectuat aproape trei ani din pedeapsă. Pe atunci Pricu se numea încă Raul Rus. Pentru a scăpa de „povara“ numelui şi de trecutul dubios s-a căsătorit cu Geanina Hancheş şi a luat numele soţiei. La puţin timp după ce a ieşit din închisoare şi-a reluat vechile procupări. Este judecat în lipsă la Tribunalul Alba într-un dosar de criminalitate organizată, alături de alţi 21 de inculpaţi.
Venituri din proxenetism
„Proxenetismul a fost principala sursă de venit a lui Raul Hancheş care primea bani de la soţia sa aflată în străinătate“, susţin procurorii în rechizitoriul de la dosar. Infracţiunile au avut loc în perioada anilor 2009 – 2010. Raul şi Geanina sunt acuzaţi că au racolat şi au obligat mai multe fete din Alba să meargă pentru a practica prostituţia în străinătate. Pe unele le-a şantajat şi le-a ameninţat, împrăştiind prin oraş şi pe internet poze făcute în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu ele. Una dintre victimele sale a avut nevoie de îngrijiri psihiatrice după ce s-a întors de la prostituţie, ca urmare a exploatării ei.
Pricu a primit bani (3.900 de euro şi 8.200 de dolari) chiar şi de la soţia sa, care se prostitua în Austria şi Germania. El era în Alba Iulia şi se ocupa cu racolarea şi furnizarea fetelor pentru a pleca în cele două ţări „la produs“. Noul dosar penal, în care riscă cel puţin şapte ani de închisoare, îi va aduce şi revocarea executării restului de trei ani din pedeapsa anterioară. Raul Hancheş mai este judecat de Tribunalul Bucureşti pentru fapte de corupţie după ce a negociat, în 2010, cu medicul şef al Penitenciarului Aiud, Mirel Duda, eliberarea unui deţinut condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pricu a intermediat transferul banilor către medicul şef al închisorii.
Beizadeaua din Apuseni
Claudiu Popa (27 ani), fiul omului de afaceri Ioan Popa din comuna Albac, unde are investiţii în domeniul turismului, este timpul de beizadea care vrea să facă legea. A fost arestat preventiv în 9 iulie 2011, alături de alţi doi bărbaţi, pentru că a folosit dispozitive în obţinerea de câştiguri ilegale de la jocuri electronice. „Din probele administrate în cadrul dosarului penal a rezultat că cei trei învinuiţi, ajutaţi de mai multe persoane, care au aderat la acţiunea infracţională desfăşurată de aceştia, au operat pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu, alterând memoriile mai multor jocuri de noroc, obţinând prin acest mod de operare, câştiguri nejustificate, în valoare de aproximativ 130.000 lei“, se susţine într-un comunicat de presă al IPJ Alba.
Poreclit Claudiu Perlă, dipă pensiunea Perla Apusenilor la care este administrator, tânărul este recunoscut în zona oraşului Câmpeni pentru scandalurile provocate în ultimii ani. Claudiu Popa mai este judecat în două dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Întrunul din dosare a fost achitat la Tribunalul Alba în 6 iunie 2011, dar procurorii mai au o cale de atac la Curtea de Apel. Al doilea dosar a avut un prim termen în 22 iunie la Judecătoria Câmpeni. În anul 2009 a organizat o petrecere de ziua lui la un club din Câmpeni, unde au fost invitaţi interlopi din mai multe judeţe, care au provocat un scandal. Un tânăr din oraş a fost bătut crunt de interlopi. Dosarul penal constituit în acest caz, pentru tentativă de omor, este judecat pe fond la Tribunalul Alba.