Guvernul a numit un nou subprefect de Alba: Marius Zincă, fost director la finanţele publice
0
Economistul Marius Zincă a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Alba. Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens în şedinţa desfăşurată miercuri, 28 septembrie. Acesta va prelua funcţia în următoarele zile, după ce decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.
Marius Zincă completează astfel conducerea apolitică a Prefecturii Alba, după ce Mihaela Albu, o persoană din afara sferei politice, a fost numită în funcţia de prefect în urmă cu mai puţin de o lună.
Noul subprefect este din Alba Iulia, a absolvit Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, a urmat Universitatea de Drept din Oradea şi are un master în Marketing, Audit şi Expertiză Contabilă la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad.
În perioada ianuarie 2011 – iulie 2012 a şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba. De asemenea, timp de 6 luni, până în ianuarie 2013, a fost şef al Vămii Alba. După reorganizarea ANAF, a lucrat în cadrul compartimentului din Alba al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, până în prezent.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat că „s-au făcut numiri de prefecţi privind exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Hunedoara de către domnul Ungur Valer, iar o altă hotărâre privind exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Alba de către domnul Zincă Marius”.