Funcţionar de la DSV Alba, găsit în conflict de interese de ANI. A efectuat un control la firma soţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Un funcţionar de la Direcţia Sanitară Veterinară Alba a fost identificat în conflict de interese de Agenţia Naţionaă de Integritate. Ioan Dan Ilieş a participat la un control la o firmă unde asociat era soţia sa. Funcţionarul a fost în trecut director executiv şi director adjunct al instituţiei.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Ioan Dan Ilieş a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de inspector pentru siguranţa alimentelor din cadrul DSV Alba, a efectuat un control la o societate comercială în cadrul căreia asociat şi administrator era soţia acestuia, Cornelia Luminiţa Ilieş.

Angajatul DSV Alba a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Ilieş nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Funcţionarul poate contesta decizia ANI la instanţa de judecată în termen de 15 zile.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite