Conflictul de muncă de la fabrica Mercedes din Cugir. Sindicaliştii solicită medierea unui reprezentant Daimler din Germania
0Sindicaliştii de la fabrica Star Transmission Cugir vor să reia negocierile cu patronatul după ce Tribunalul Alba a declarat ilegală greva de avertisment programată pentru 29 septembrie 2020.
Reprezentanţii societăţii au transmis, însă, că discuţiile vor fi reluate doar după ce se va pronunţa o sentinţă definitivă în dosar. Deocamdată, Tribunalul a motivat decizi din 28 septembrie, iar cauza ar urma să ajungă la Curtea de Apel, dacă părţile vor depune contestaţie. Muncitorii nu renunţă la revendicări şi au solicitat prezenţa la negocierile viitoare şi a unui reprezentant Daimler din Germania.
”Procesul a avut loc în data de 28 septembrie la ora 14:00. Pe noi ne-au anunţat telefonic, pe telefonul fix al sindicatului (din Braşov) la ora 11:30. La ora 11:49 ne-au trimis pe e-mail documentele (aproximativ 400 pagini) depuse vineri la tribunal, de conducerea STC. În 131 de minute ar fi trebuit să citim, să ne facem un punct de vedere asupra acuzaţiilor conţinute în cele aproximativ 400 de pagini, să răspundem la toate aceste acuzaţii (în scris) şi tot în acest timp, să ajungem şi la Tribunalul Alba. În fapt, prin ceea ce a făcut, noi considerăm că Tribunalul Alba ne-a luat dreptul la apărare! Dorim să continuăm negocierile şi, în cazul în care nu vom ajunge la o înţelegere, vom relua procedura de declarare a conflictului de muncă. În acest caz, dialogul social a fost întrerupt în mod brutal, prin acţiunea introdusă de conducerea STC la Tribunalul Alba”, a precizat liderul sindical ICA - STC, Călin Giurgiu.
Reprezentanţii sindicaliştilor au solicitat Federaţiei IndustriAll Global (federaţie la care sunt afiliate toate sindicatele din Daimler din întreagă lume) să intervină la conducerea Daimler din Germania pentru reluarea negocierilor înainte de primirea hotărârii definitive. ”Am solicitat că un reprezentant al IndustriAll Global şi un reprezentant al HR din Daimler Germania, să medieze următoarele şedinţe de negocieri colective. În cazul în care refuzul conducerii STC de continuare a negocierilor se va menţine, după ce vom primi hotărârea definitivă a Tribunalului Alba, vom relua, conform legii, procedura de la deschiderea conflictului de muncă şi vom merge până la greva generală pe termen nelimitat”, au mai precizat reprezentanţii sindicatului.
Cei peste 1.000 de muncitori care lucrează la fabrica nemţilor de la Cugir au mai multe revendicări care ţîn de majorări salariale, crearea unor condiţii optime de desfăşurare a muncii, crearea unei stări de echilibru şi mulţumire în ceea ce priveşte locul de muncă, nivelul de salarizare, durata timpului şi organizarea programului de lucru, sistemul de informare între părţi, regimul delegaţiilor, răspunderea disciplinară etc. Sindicaliştii au solicitat o majorare salarială de 27%, iar administraţia societăţii a oferit doar 3,5%. Oamenii primesc ceva mai mult decât salariul minim pe economie plus bonuri de masă.
Star Transmission SRL Cugir s-a înfiinţat în 2001, când s-au pus bazele joint-venture-ului româno-german, între Uzina Mecanică din localitate şi Daimler AG. În 2016, Star Transmission a inaugurat o nouă unitate de producţie în Cugir, pentru producţia de conducte de înalta presiune pentru motoarele pe benzină Mercedes Benz. Compania a avut în 2019 o cifra de afaceri de 352,2 milioane lei, o pierdere a profitului de 17,8 milioane lei - cu 24 milioane lei mai mică decât în 2018, şi 1.209 angajaţi.
Motivele pentru care Tribunalul a anulat greva
În motivarea deciziei de declarare ca ilegală a grevei de avertisment de două ore, instanţa a constatat că revendicările permit, potrivit legislaţiei, declanşarea unei greve, dar, în final, a respins protestul din cauza unor probleme tehnice. Unul dintre motive a fost faptul că pe tabelul cu semnături prezentat de sindicat numele susţinătorilor grevei de avertisment era şters.
"Instanţa apreciază că în speţă nu s-a făcut dovadă cerută a fi îndeplinită de prevederile art. 183 al. 1, respectiv acordul scris a cel puţîn jumătate din numărul membrilor sindicatului câtă vreme tabelele comunicate reclamantei nu conţin numele şi prenumele autorilor semnăturilor. (...) În această situaţie, este evident că nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită condiţia impusă de textul de lege sus menţionat câtă vreme respectivele tabele nu permit efectuarea de verificări sub aspectul calităţii semnatarilor, de angajaţi ai reclamantei şi membri de sindicat, motiv pentru care, sub acest aspect cererea reclamantei se priveşte a fi întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa constatării nelegalităţii declanşării grevei de avertisment", se precizează în motivarea instanţei.
Magistratul a considerat că un alt motiv de nelegalitate a grevei l-a constituit nerespectarea prevederilor legale potrivit cărora greva nu poate fi declarată decât după epuizarea posibilităţilor de soluţionare a conflictului colectiv de muncă. În ultima zi de negocieri s-a decis formarea unei comisii din şase persoane (câte trei de fiecare parte) care să prezinte comisiilor de negociere a CCM din STC o propunere comună. ”În condiţiile în care din cuprinsul procesului verbal rezultă cu puterea evidenţei că posibilităţile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă nu erau epuizate şi că părţile intenţionau să continue negocierile, instanţa apreciază că hotărârea luată de părat la dată de 23.09.2020 constituie un alt motiv de constatare a nelegalităţii declanşării grevei de avertisment”, se susţine în hotărârea Tribunalului Alba.