Clanurile interlope din Alba: bătăuşi, proxeneţi, traficanţi de minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii din Alba au reuşit în ultimii ani să anihileze clanuri de interlopi care au băgat în sperieţi locuitorii unor oraşe din judeţ. Acuzaţiile aduse acestora sunt de constituire grup infracţional, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, proxenetism, prostituţie.

Dosare cu zeci de inculpaţi sunt în prezent pe rolul instanţelor de judecată. 22 de persoane (21 bărbaţi şi o femeie) sunt judecate la Tribunalul Alba pentru instigare şi constituire grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere, proxenetism, prostituţie. Gruparea infracţională  din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“ a fost constituită la începutul anului 2010 şi era specializată în infracţiuni de trafic de persoane, proxenetism şi recuperări în urma unor şantaje la comandă, prin violenţă.

Clanurile care fac legea în Capitala Moldovei FOTO

Membrii grupării au colaborat la plasarea fetelor şi au colaborat şi cu persoane care au săvârşit independent infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism. Intimidarea persoanelor vizate de şantaj se făcea cu metode specifice. Este vorba despre cocteiluri „Molotov“ (sticle umplute cu benzină), care erau aruncate în curţile şi pe casele persoanelor care aveau datorii.

Prostituate minore

În arest a mai rămas o singură persoană, George Virgil Dura, din cele 12 arestate în urmă cu un an. Acesta este condamnat definitiv la închisoare într-o altă cauză. Un al treilea inculpat, Adrian Bălan, zis Bălănel, este, de asemenea, arestat preventiv într-o altă cauză disjunsă din acest dosar în care este judecat pentru şantaj. De asemenea, un alt reprezentant al lumii interlope din Alba Iulia, Raul Rus, zis Pricu, este dat în urmărire internaţională cu mandat de arest în lipsă. Fosta soţie a acestuia, Geanina Hancheş, a fost trimisă în judecată pentru prostituţie şi proxenetism. Mai mulţi inculpaţi din acest dosar au recunoscut faptele şi au fost jduecaţi în dosare separate. Printre aceştia este şi patronul companiei Pomponio, condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru isntigare la şantaj. George Virgil Dura a primit cinci ani cu executare pentru trafic de minori, dar sentinţa nu este definitivă.

Procurorii şi poliţiştii care anchetează dosarul au descoperit peste 20 de fete care practicau prostituţia, dintre care cel puţin 10 erau minore. Surse judiciare afirmă că patru fete minore au fost transportate cu documente de identitate false în Germania, tot pentru a practica prostituţia. Aceleaşi surse afirmă că cele mai multe dintre fetele care se prostituau erau drogate înainte de de fi transportate la clienţi. Liderul grupării era Teodor Şchiop, zis Puşcărie. Alţi inculpaţi judecaţi în dosar sunt: Gabriel Antoniu Bakai, Sergiu Cândea, Ioan Decean, Adrian Trifa, Solomon Sicoe, Petru Şerpu.

Clanul bătăuşilor din Cugir

Tot la Tribunalul Alba este judecat dosarul în care au fost trimise în judecată 28 de persoane din calnul bătăuşilor din Cugir pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare. 20 dintre inculpaţi sunt judecaţi în arest preventiv, în timp ce 7 sunt căutaţi prin Interpol de la sfârşitul lunii mai 2011. În ultimele luni au fost găsiţi trei inculpaţi în Franţa, Germania şi Italia.

„Inculpaţii fac parte din trei grupări infracţionale nestructurate, respectiv gruparea «talibanilor», gruparea «de pe Râul Mic» şi gruparea «George Coşbuc». În ultimii ani, între părţile vătămate şi o parte dintre inculpaţi au existat incidente soldate cu agresiuni fizice. S-a format o stare conflictuală latentă, părţile vătămate atrăgând neumulţumirea celorlalţi care considerau că acestea îşi exercitau abuziv atribuţiile de pază şi ordine în discotecă“, se afirmă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Membrii grupării sunt acuzaţi de implicare într-un scandal ce avut loc în 25 aprilie 2011 la o discoteca Wake Up din Cugir. Doi oameni de ordine, Gheorghe Bota şi Ioan Mihăilă, din Orăştie, au fost bătuţi pentru că nu i-au lăsat pe unii dintre membrii grupării să intre în local. Unul dintre aceştia a fost internat în stare gravă la un spital din Cluj-Napoca.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite