Camil Velican, primul primar român al oraşului Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camil Velican a avut un rol foarte important în istoria oraşului Alba Iulia
Camil Velican a avut un rol foarte important în istoria oraşului Alba Iulia

Camil Velican a fost primul primar român al oraşului Alba Iulia, după Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. A avut o carieră de succes, atât în administraţie, cât şi în domeniul juridic, şi a contribuit prin cunoştinţele sale la dezvoltarea oraşului.

Camil Velican s-a născut la 18 decembrie 1878 la Târgu Mureş, fiind fiul judecătorului Alexandru Velican şi al Mariei Târlea. A urmat şcoala primară la Alba Iulia, iar liceul la Blaj. Cu studii universitare la Cluj şi Budapesta, în anul 1903, s-a înscris la baroul din Alba Iulia, unde a activat, ca avocat. La Budapesta a fost membru al societăţii de lectură “Petru Maior“, înfiinţată din iniţiativa studenţilor români. 

Membru activ al Partidului Naţional Roman, la întoarcerea sa de pe frontul italian, în noiembrie 1918, a avut o întrevedere cu Iuliu Maniu, la Viena, de la care a primit dispoziţia de a merge la Arad, unde se mutase sediul Consiliului Naţional Roman Central. Înţelegerea era de a se pune la dispoziţia Consiliului în vederea Convocării Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia, pe data de 1 Decembrie 1918 şi pentru realizarea legăturilor cu populaţia română din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

velican

Implicat în organizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918

Reîntors la Alba Iulia pe data de 8 noiembrie 1918, Camil Velican a fost cooptat de CNR local, în cadrul căruia a luptat pentru organizarea zilei de 1 Decembrie 1918. În acele zile a mai primit sarcina de a întâmpina trupele germane ale mareşalului Mackensen aflate în retragere din România. A obţinut acordul ca trupele germane sa ocolească oraşul Alba Iulia pentru a nu deranja buna desfăşurare a Mari Adunări Naţionale şi a Marii Adunări Populare Româneşti.

Casa familiei Velican a devenit unul din principalele locuri stabilite pentru primirea delegaţilor şi de întâlnire a fruntaşilor ardeleni în vederea organizării zilei de l Decembrie. Consfătuirile începeau de dimineaţa şi adesea se terminau târziu în noapte. A fost aleasă acestă casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituţiilor din oraş fiind ocupate de autorităţile administraţiei austro-ungare. Un alt criteriu a fost acela că familia Velican avea vechi relaţii cu luptătorii marcanţi pentru cauza Unirii.

alba iulia

În casa avocatului Camil Velican a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Dirigent, cu depunerea jurământului de credinţă faţă de Marele Sfat Naţional, şi discutarea altor probleme organizatorice. Consiliul Dirigent a funcţionat aici, până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918. După evenimentul Unirii, în 3 decembrie 1918, Camil Velican a fost numit primar al Albei Iulia, iar în ziua de 5 decembrie şi-a preluat funcţia. Era primul primar român din Ardealul revenit la România.

Implicat decisiv în dezvoltarea oraşului

Activitatea în rolul de primar a fost una deosebită şi a contribuit la dezvoltarea oraşului, care devenise unul foarte importanta pentru ţara întreagă, având în vedere evenimentul istoric desfăşurat aici. Munza sa este prezentată foarte sugestiv într-un articol publicat de revista „DacoRomania”:

„A început activitatea ca primar cu preluarea instituţiilor de stat, a bibliotecii şi a muzeului, pentru a le proteja patrimoniul. O atenţie deosebită a acordat preluării şcolilor, pentru ca acestea să-şi înceapă activitatea cât mai curând. Toate trebuiau renovate şi amenajate, ceea ce era foarte costisitor şi presupunea o muncă susţinută. Trebuiau selecţionaţi profesori cu pregătire şi funcţionari disciplinaţi. Denumirile străzilor şi ale firmelor trebuiau schimbate, dar mai erau multe alte deziderate ale populaţiei, între care şi aducerea la Alba Iulia a prefecturii din Aiud. Fruntaşii români au luat în evidenţă încă de pe atunci o seama de proiecte, care, rând pe rând, se vor realiza în anii următori, cum ar fi: alegerea oraşului Alba Iulia ca loc de încoronare a suveranilor ca rege şi regină a tuturor romanilor, în care scop trebuia construită o catedrală a Unirii, un muzeu de istorie românesc şi o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul. 

alba iulia

Tot primarului i-a revenit organizarea primirii armatei române şi instalarea acesteia în Cetate. A urmat primirea oficială, cu festivitatea de rigoare, a familiei regale, cu ocazia vizitei în Ardeal. Acest eveniment a fost consemnat de Radu Cosmin, în cartea Prin Ardeal. Pentru culturalizare a angajat artişti de frunte ai Teatrului Naţional şi a operei Române din Cluj pentru spectacole şi concerte. Astfel, a venit la Alba Iulia  Zaharia Bârsan cu piesa sa Trandafirii Roşii, în interpretarea autorului şi a soţie sale, Olimpia Bârsan. Au mai venit să cânte artişti reputaţi ai Operelor din Bucureşti şi Viena, acum angajaţi ai Operei din Cluj abia înjghebată ca: Acca de Barbu şi Lya Pop, mult admirată pentru rolul principal din Carmen, apoi Ştefan Mărcuş şi Nicu Apostolescu. Cu toţii au fost primiţi cu bucurie şi răsplătiţi cu aplauze şi ovaţii. În anul 1922, dr. Camil Velican a fost numit prefect, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1926.”

În funcţia de prefect, s-a preocupat de reorganizarea agriculturii şi definitivarea împroprietăririi ţăranilor, începută în anul 1921. A reuşit în scurt timp şi cu cheltuială minimă să mărescă randamentul pământului, angajând în judeţ şi legumicultori bulgari, recunoscuţi pentru priceperea şi experienţa lor. Ca prefect, s-a achitat şi sarcina de a definitiva pregătirile şi de a organiza festivităţile încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia, desfăşurate în octombrie 1922

Camil Velican a fost vicepreşedintele Baroului Alba şi reprezentantul acestuia în Uniunea Barourilor din România. În urma activităţii sale, a fost onorat cu numeroase decoraţii şi medalii: Ordinul Ferdinand I, Coroana Românie în grad de Comandor, Steaua României în grad de Ofiţer, Vulturul, Răsplata Muncii cl. I, Meritul; Comercial şi Cultural. A murit în 1937, la vârsta de 58 de ani.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite