Alba: UPDATE Nicolae Puiuleţ, fost funcţionar al Prefecturii, rămâne condamnat la patru ani de închisoare pentru corupţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Nicolae Puiuleţ
Foto Arhiva Nicolae Puiuleţ

Nicolae Puiuleţ, fost consilier juridic la Prefectura Alba, şi soţia acestuia, Miorica Puiuleţ, rămân condamnaţi la patru ani de închisoare cu supendare. Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

UPDATE ORA 15.00

Comunicatul oficial al Curţii de Apel Alba Iulia:

„Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 30.05.2011 apelurile declarate de inculpaţii Puiuleţ N. şi Puiuleţ P.M. împotriva sentinţei penale nr.21 pronunţate de Tribunalul Alba în 24.01.2011 în dosar penal nr.6276/107/2010 şi a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva aceleiaşi sentinţe.Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul termenului de încercare, pe care-l stabileşte la câte 7 ani pentru fiecare din inculpaţii şi a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpaţi pe durata termenului de încercare de 7 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare competenţa soluţionării revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa penală nr.21 pronunţată de către Tribunalul Alba în urma judecării pe fond a acestei cauze,  inculpatul Puiuleţ N., jurist în cadrul Prefecturii Alba - Oficiul Câmpeni, a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată şi interzicerea unor drepturi, în timp ce soţia sa, Puiuleţ P.M, a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sub forma complicităţii şi în formă continuată precum şi interzicerea unor drepturi. Instanţa de fond a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în 18.03.2011 şi a fost soluţionat după 5 termene de judecată“

Fostul funcţionar de la Prefectura Alba a fost judecat pentru trafic de influenţă, iar soţia sa, Miorica Puiuleţ,  pentru complicitate la trafic de influenţă.

Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu supendare stabilită în ianuarie 2010 de Tribunalul Alba.În schimb, judecătorii instanţei de apel  au extins perioada de încercare la şapte ani, cu unul mai mult decât stabilise Tribunalul Alba.

Potrivit procurorilor, funcţionarul a primit 41.400 lei de la trei persoane, cărora le-a promis că le rezolvă locuri de muncă, iar unei a treia persoane, pensie de invaliditate. Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citiţi şi: Nicolae Puiuleţ, funcţionar suspendat de la Prefectura Alba, condamnat la închisoare pentru corupţie

         Mandat de arestare preventivă pentru Nicolae Puiuleţ, angajatul Prefecturii Alba

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite