Visele africanilor din Romania

Primele legaturi economice si politice mai consistente cu tarile de pe continentul african au inceput in anii '70, atunci cand Romania punea bazele industriei miniere din tari precum Kenya sau

Primele legaturi economice si politice mai consistente cu tarile de pe continentul african au inceput in anii '70, atunci cand Romania punea bazele industriei miniere din tari precum Kenya sau Zambia. In acea vreme, geologii romani au descoperit importante zacaminte de metale rare in Algeria si Republica Centrafricana. Afacerile mergeau bine, mai ales ca majoritatea tarilor de pe continentul negru erau conduse de dictatori, croiti pe tiparul lui Ceausescu. Primii africani au sosit in Romania la studii prin anii '80, in cadrul unor asa-zise schimburi culturale. Numarul acestora nu era insa asa mare, astfel ca foarte putini dintre ei au ramas aici. Dupa 1990, pentru multi africani Romania a devenit o tara de tranzit in incercarea de a scapa de saracia care domina continentul. Totusi, cativa dintre ei au ramas aici, incercand sa se descurce cu toate ca oportunitatile nu sunt chiar asa de mari. In momentul de fata, comunitatea africana este una dintre cele mai eterogene din Romania, chiar daca numara doar vreo 700 de suflete. Cei mai multi au statut de refugiati si traiesc din ajutoare de la stat. Considerati o aparitie exotica la noi, africanii se fac remarcati mai ales prin muzica si dansurile traditionale. Ei se ocupa mai putin cu afacerile, preferand activitatile culturale. Romanii i-au adoptat repede, in principal si datorita faptului ca, prin felul lor de-a fi, africanii sunt mereu cu surasul pe buze.

Muzica - traditie in familia lui Kamara
Bunica lui Ghedi Kamara, de la trupa Alb-Negru, a fost balerina la Opera Romana, iar matusa ei era Maria Filotti. Si mama cantaretului a fost studenta la Conservator, iar din acea perioada i-a ramas o amintire vie: Corina, sora mai mare a lui Kamara, pe care a facut-o cu primul sot. Kamara a trait in Guyana Franceza pana in 1997. A venit in Romania cu o bursa de studii. Putea sa mearga in Franta sau in Germania, dar a ales Romania de dragul mamei. Anul pregatitor l-a facut la Cluj, unde si-a facut si primii prieteni. "Pe vremea aceea - spune cantaretul - echipa Clujului era in Divizia A. Eu fusesem fotbalist la mine acasa si m-au remarcat imediat. In fiecare meci dadeam gol. Cred ca baietilor le-a fost frica de mine si au inceput sa nu mai imi dea pase. Dar tot atunci am prins la Cluj un frig de minus 10 grade. Am stat trei zile in spital". Mai apoi a urmat cursurile Facultatii de Jurnalism in Bucuresti. Isi aminteste cu drag de profesorii de-aici, iar "cu Bradut Ulmeanu si George Popescu pastrez relatii calde si acum". Una dintre amintirile frumoase vine de la cursul de Comunicare. "Profesoara ne-a pus pe toti sa aratam o modalitate de comunicare. Eu am pus o masa in mijlocul salii. Nimeni nu stia la ce sa se astepte. Am danasat pe masa dansuri din Guineea Franceza: dansul dragostei (yancadi), al pescuitului, dansul vanatoarei si dansul flacailor (dum- dum-ba). La fiecare reprezentantie primeam aplauze, ca la spectacol. Atunci mi-am apropiat cel mai tare si cei mai multi oameni". Kamara vorbeste cu bucurie si despre Andrei, colegul lui de trupa. S-au cunoscut datorita lui Ionut, care era fundas in Nationala artistilor si urma sa plece in Germania. In timpul cantonamentului, Kamara si Andrei au facut o piesa, Dl. Problema i-a remarcat si de atunci s-au lansat in lumea muzicii. "Cea mai mare bucurie mi-a facut-o Andrei cand m-a ajutat sa-mi revad mama dupa sapte ani si jumatate. A adus-o in Romania. Ea avea si niste probleme de sanatate. S-a operat, e bine si inca mai este la Bucuresti". Singurul regret care il incearca pe Kamara are legatura cu lumea fotbalului. "Am incercat sa joc si la Bucuresti, dar, daca nu ai legaturi la cine trebuie, este imposibil sa ramai la o echipa mare". Acum, trupa Alb-Negru este in turneu pe litoralul romanesc si se pregateste sa scoata pe piata cel de-al doilea album.

Un congolez a devenit gospodar fruntas in Chitila
Jean Louis Kialoungou s-a nascut in Congo acum 42 de ani. Acolo a cunoscut-o si pe viitoarea lui sotie, o romanca ce a reusit sa paraseasca tara in timpul dictaturii. Din cauza razboiului civil din tara africana, tinerii casatoriti s-au refugiat in Romania. Congolezul sosit in tara in octombrie 1996 a fost placut impresionat cand a vazut intinsele terenuri cu grau, floarea-soarelui si porumb. Jean Louis s-a minunat si a zis: "Gata! Ma fac agricultor!" Si s-a facut.
Agricultura romaneasca pe ritmuri africane
A cumparat mai intai ca tot omul o casuta in Chitila, cu o curte maricica unde si-a tras o gradina mare de legume, zarzavaturi, pomi fructiferi si vita de vie. Inainte sa devina gradinar, congolezul a lucrat o perioada ca ziarist documentarist la publicatia Bucharest Matin. Apoi, la cateva fundatii umanitare din Capitala. Acum este profesor de limba franceza la Institutul Francez din Bucuresti. L-am gasit intr-o dupa-amiaza insorita de august refacandu-si gardul ca un adevarat gospodar. De undeva, din fundul curtii, razbat pana-n strada ritmuri africane, ciudate pentru zona in care ne aflam. Aici, pe ordinea de zi sunt manelele. Jean Louis ne-a intampinat vesel, deschis, vorbind graseiat: "Bine-ati venit in ograda mea!" Intram in curte. Un catel alb plin de zulufi ne latra furios. Stapanul il cearta in franceza: "Fifi!!! Tu est sauvage?" Cainele tace. "intelege si in romana, daca-i spun, explica Jean Louis. E un caine bilingv."
in Chitila e ca in Africa
Ne asezam la umbra, sub un foisor. in gradina, Jean Louis a pus cu mana lui vinete, rosii, ardei, dovlecei, patrunjel, marar si alte zarzavaturi. intr-o magazie are si iepuri, iar printre picioarele noastre circula tantose cateva gaini pazite de un cocos mare, fioros, care sare sa ciupeasca. Apare si Laetitia de la joaca. Are sapte ani si arata ca o papusa de ciocolata. Vorbeste perfect romaneste si frantuzeste. Facem cunostinta. Ne arata pisicuta ei preferata: o maidaneza neagra, lipicioasa ca o acadea. "Cand mi-e dor de Congo ascult muzica africana si dorul mai trece, ne zice Jean Louis. in rest, sa stiti ca e aproape ca in Africa aici, in Chitila. Numai ca, in loc de palmieri, mango, nuci de cocos, sunt... nuci de nuci si zarzare. Prima data cand m-am mutat in Chitila se uitau oamenii la mine cam ciudat. Ziceau: ia uite la asta, e negru din Africa. Ce-o cauta la noi? Dup-aia s-au obisnuit cu mine, am devenit prieteni. M-au invatat sa fac vin si tuica. Daca n-am sare, ma duc la tanti Rodica si-mi da. Seara, il vizitez pe vecinu', facem un gratar in gradina, bem ceva".
Mfumbu cu pasta de arahide si carne de pui afumat
Jean Louis spune ca si la ei in Congo exista legume ca ale noastre, spanac, ardei, bame, dar sunt putin diferite. "Ardeiul e rotund cum e gogosarul in Romania. Noi mancam acolo si stir. Are foarte multe vitamine si e bun in salate. M-am mirat ca aici nu se prea foloseste. in Chitila se gaseste la marginea dru mului si nimeni nu mananca. Doar pe tigani i-am vazut ca isi pun in mancare, pentru ca ei stiu ce proprietati are stirul." Daca are chef sa manance bine, face chiar el o specialitate africana: mfumbu cu pasta de arahide si carne de pui afumat. Se numeste: "mancarea trei piese". "Mfumbu" sunt niste ierburi aromate tocate fin. Anul trecut a pus in gradina din Chitila ardei african, care s-a adaptat de minune. Mai are insa de facut multe experimente agricole: "Uite, am aici seminte de spanac african, de macris, moussoso si ardei iute. imi trebuie insa un solar, il construiesc eu, dar mai incolo, acum am treaba cu gardul!" Cand se coc strugurii din gradina, strada Vasile Parvan din Chitila se innegreste dintr-odata, pentru ca vin toti africanii din Bucuresti sa-l ajute. E mare veselie si intotdeauna se pune de-o petrecere stil afro. Rasuna atunci muzica din Congo si se vorbeste numai in franceza. in viitor, Jean Louis vrea sa cumpere doua hectare de pamant ca sa-l cultive singur, asa cum stie el. "intr-un an pun floarea-soarelui, in altul, porumb sau grau! Aici, in Chitila, nu sunt elefanti care sa strice recoltele, asa, ca in Congo. O sa reusesc. imi place la nebunie sa fiu agricultor! E visul meu."

Mbela Nzuzi se plange de frig si lupta pentru drepturile femeilor refugiate
Mbela Nzuzi s-a nascut pe 22 mai 1976 in Kinshasa, Republica Democrata Congo, si s-a refugiat in Romania in 1997, impreuna cu sotul ei. A infiintat la scurt timp grupul vocal instrumental "Gloria", care i-a adus notorietatea si prin intermediul caruia a inceput sa promoveze cultura africana. A luptat inca de la inceput pentru a le face viata mai usoara refugiatilor din Romania, din anul 2000 fiind presedinte al Organizatiei Femeilor Refugiate in Romania (OFRR), o asociatie cu caracter umanitar nonprofit si apolitic care promoveaza valorile democratice si drepturile omului, in special ale femeilor si copiilor. Mbela a incercat sa pledeze prin intermediul acestei organizatii pentru toleranta si lupta impotriva xenofobiei si discriminarilor de orice natura. Norocul i-a suras din plin in tara care o intampinase cu zapada si frig, de care nu mai avusese parte niciodata. Mbela si-a mai gasit anul acesta inca o slujba: este prezentatoarea emisiunii "6! Vine Presa", pe B1 TV, alaturi de Livia Dila. Ce o deranjeaza cel mai tare in Romania? "Este ingrozitor de frig iarna, dar nu suport nici caldura verii, care mi se pare prea uscata", spune Mbela Nzuzi, care deja se simte mandra ca este romanca, desi nu a dobandit inca cetatenia. Sotul ei facea parte dintr-o miscare de opozitie in tara pe care a parasit-o, iar regimul ii ameninta constant pe contestatarii politicii de stat. Mbela a plecat cu gandul sa inceapa o viata noua intr-o tara despre care nu stia prea multe, dar a existat si un sacrificiu pe care a trebuit sa-l faca: si-a lasat la parinti fetita in varsta de 11 ani, de care ii este mereu dor si pe care n-a mai vazut-o de ani buni. Cand a venit in Romania, totul i se parea straniu in contrast cu tot ceea ce traise in Congo, dar s-a obisnuit, ajutata si de comunitatea africana, care i-a facut mai usoara adaptarea intr-o societate atat de diferita. Absolventa de liceu, cu bacalaureat in Litere, i-a fost mai usor sa invete romaneste pentru ca stia deja limba franceza.
Pentru noi, mancarea din Romania este exotica
"Sunt o persoana ambitioasa, flexibila, imi place sa invat si nu imi e frica de provocari", se descrie Mbela Nzuzi, o impatimita a delicateselor noastre, pe care le devoreaza mereu cu placere. "Cred ca mancarea romaneasca este exotica din punctul nostru de vedere. Imi plac sarmalele la nebunie". Mbela si-a luat in serios rolul de prezentatoare a emisiunii "6! Vine Presa", tinand locul omului de rand, asaltat de probleme pe care nu le poate descifra intotdeauna si care asteapta raspunsuri simple de la autoritati. Congoleza se vede traind in Romania multi ani de acum inainte, chiar daca mai e nevoie sa indure, cateodata, privirile rautacioase ale oamenilor si "raceala" pe care acestia o emana.

Bursierii africani primesc 50 de dolari pe luna ca sa invete in Romania
Isaac Kanjila si Manuel Moreira sunt din Angola. Au venit in Romania in urma cu patru ani si locuiesc in caminele din Grozavesti. Isaac este student la Facultatea de Marketing, din cadrul ASE, iar Manuel - la Drept. Amandoi sunt bursieri. "Am participat la niste teste organizate de guvernul nostru si in felul acesta am obtinut burse. Trebuie sa stii multa carte ca sa ajungi aici. Dar bursa este numai 50 de dolari pe luna. Cum poti sa supravietuiesti cu preturile din tara voastra? Dar am hotarat sa invatam. Vrem ca parintii si fratii nostri sa simta ca nu s-au chinuit degeaba sa dea banii pe bilet si pentru mancarea noastra". Spun ca in tara lor invatamantul romanesc este renumit, iar dupa ce au venit la Bucuresti au gasit profesori si colegi de exceptie. "Si pentru anul pregatitor, si la cursuri". Mai greu este cu cei din afara scolii. "De exemplu, in Discoteca Max, pana joi, studentii au voie sa intre gratuit. Asta se intampla pentru orice alb, roman sau nu, pentru indieni si pentru chinezi. Pe negri, chiar daca au carnetul de student la ei si este vizat, bodyguarzii nu-i lasa sa intre decat cu taxa". Pentru Isaac si Manuel, ca si pentru toti africanii, asta nu e o noutate. "Indiferent in ce tara se afla un negru, se spune ca lumea a evoluat, ca exista deschidere... Daca ma cert cu cineva, pana la urma tot la culoarea pielii ajunge". Dar baietii au si motive de multumire. Isaac si-a facut o prietena romanca si stau impreuna cat pot de mult, pentru ca se inteleg minunat. Dar nu atat de mult cat si-ar dori, pentru ca, atunci cand nu este la cursuri si nu are de invatat, studentul munceste. Si-a deschis o sala de fitness, are peste 60 de cursanti si trebuie sa fie prezent acolo zilnic. El mai spune ca, la venirea in Bucuresti, cel mai mult l-a impresionat Dambovita. Iar de curand, in luna iunie, cutremurul. "La noi nu exista asa ceva, iar cand am simtit cum se misca totul, am facut criza. Doctorul spune ca pentru mine este periculos".
Romania - tara de tranzit catre lumea buna
Pentru varul lor, Andre Gomez, situatia este putin diferita. Are 19 ani, tatal sau este din Angola, iar mama - romanca. S-a nascut si a crescut la Bucuresti, dar merge frecvent in tara tatalui sau. Dupa ce a terminat Medicina, parintele s-a specializat in Pediatrie, iar acum este cel mai important medic de profil din regiunea Cabinda. "Avem casa si aici, si acolo. Tatal meu pleaca si vine, dar lucreaza numai acolo. Aici nu se merita din punct de vedere al banilor. Acolo sunt boli mai multe si mai grave, dar cu banii castigati poate sa ne ofere tot ce dorim". Discriminarea a fost o problema si pentru el. "Mai ales pana in clasa a IV-a. Din 10 copii, doar cu doi - sa zicem - nu aveam probleme. Pe urma am mai crescut, ma cunosteau mai bine si a fost ceva mai usor. Pe strada si in magazine, insa...". Acum are 19 ani, a luat bacalaureatul si se pregateste sa prinda o bursa de studii in alta tara. Nu s-a hotarat unde sa plece. Vrea doar ca studiile sa-i fie recunoscute, iar cel mai mult il atrage domeniul informatic.