Viralul zilei: „Îmi păcălesc fiul că va primi un cățel, apoi îi zic că nu îl merită și să îl returnez proprietarului”. Reacția psihologului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O postare de pe rețele de socializare a creat stupoare în mediul online. Din dorința de a-și pedepsi copilul că nu învață așa cum își dorește el, un părinte intenționează să-și păcălească fiul chiar în ziua de Crăciun. Un psiholog îi oferă consiliere gratuită.

FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

O postare făcută de un părinte, sub protecția anonimatului, mai în glumă sau mai în serios, pe un grup de donații din București, a intrigat întreaga comunitate. Părintele era interesat ca cineva să îi împrumute un câine pentru a-l dărui de sărbători copilului său, urmând ca a doua zi de Crăciun să îi returneze proprietarului patrupedul. Prin această metodă, părintele încerca să-și pedepseacă fiul pentru că nu este silitor la școală.

„Vă salut cu respect. Are cineva să îmi împrumute un câine bichon pentru câteva zile? Vreau să îmi păcălesc fiul care este în clasa întâi că va primi cadou de Crăciun un cățel, apoi să îi zic că nu îl merită pentru că nu învață bine la școală și să i-l iau și să îl returnez proprietarului. Aș avea nevoie de cățel de pe data de 24 până pe data de 26. Mulțumesc!”, menționa acesta pe grupul de Facebook „Donații București, donații haine, donații mobilă, donații electrocasnice”.

Val de reacții după o postare pe internet Foto: Donații București/Facebook
Val de reacții după o postare pe internet Foto: Donații București/Facebook

În urma postării, s-a creat un val de nemulțumiri față de posibilul gest al părintelui. Oamenii l-au trimis pe acesta la psiholog.

Ce mamă face așa ceva? Îți bați joc și de câine și de copil... La sentimentele copilului te gândești? Cum să rănesti propriul copil? Există alte metode pentru a-l face să învețe. Du-te la un psiholog mai bine, ai probleme serioase”, îi comentează un membru al grupului.

O altă persoană susține că în urma gestului, copilașul va suferi o traumă: „Cam dur tratamentul aplicat fiului. Rezultatele vor fi nule. Veți da mulți bani pe psiholog, ca să echilibrați apoi copilul. Vă doresc succes în găsirea altei metode de a-l motiva să învețe. Un copil umilit și înfrânt, nu va excela niciodată în nimic bun”. 

Deși postarea sa a generat sute de comentarii negative, reacția părintelui a fost: „Ho, ma, gata pricepuților. Am făcut rost de potaie”.  

Subiectul a fost comentat și pe Reddit: „Parentingul la români... Faci copilul din greșeală, ești nul ca părinte, nu îl edui deloc, iar ocazional îi dai câte o traumă, ca să se învețe minte, că doar e datoria lui de copil să devină așa cum îl visezi, fără ca tu să ai vreo contribuție sau să fii în stare să îl ghidezi și sprijini către acel ideal”, spune o altă persoană.

Au fost și persoane care au susținut că vor anunța Protecția Copilului și Protecția Animalelor.

„Umilirea unui copil, de propriul părinte trebuie să fie pedepsită prin lege”

Chiar dacă postarea se dovedește a nu fi una adevărată, s-a deschis un subiect sensibil. Un psiholog solicită ca atacul emoțional săvârșit asupra minorului să fie pedepsită prin lege.

Lipsit de o orice urmă de empatie, în raport cu propriul copil și axat pe profunda dorința de pedepsire prin răzbunare, acest monstru cu chip de om, o să fie pedepsit aspru de viață. Umilirea unui copil, de propriul părinte trebuie să fie pedepsită prin lege. Atacul emoțional săvârșit asupra unui minor, trebuie să fie exemplar pedepsit si dat de exemplu. Nu așa se manifestă autoritatea părintească. În schimb, în acest mod, de exercitare a puterii părintești, tutorele se asigură că educă un copil profund lezat emoțional. Această formă de abuz psihologic, îndreptat către un suflet fără apărare, trebuie să fie stopat de urgență. Copiii merită părinți care chiar îi iubesc, nu îi distrug emoțional”, a precizat psihologul Radu Leca, la solicitarea ziarului „Adevărul”.

Psihologul s-a oferit chiar să îi consilieze gratuit pe părinte. „Ofer gratuit și din tot sufletul, părintelui ce îsi dorește, oficial nedându-și seama, să ii facă rău copilului, ședințe de consiliere psihologică pe viață, până învață să se poarte cu un suflețel ce i-a fost lăsat în grijă de Bunul Dumnezeu”, a mai precizat Radu Leca.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite