Vaccinarea copiilor, încurajată de aplicaţia pentru smartphone VaccinApp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul copiilor vaccinaţi este în scădere FOTO Shutterstock
Numărul copiilor vaccinaţi este în scădere FOTO Shutterstock

Biroul din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a dezvoltat aplicaţia pentru smartphone VaccinApp pentru a încerca astfel să crească rata de vaccinare a copiilor, având în vedere că în ultimii ani s-a înregistrat o scădere importantă.

Şeful Reprezentanţei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, Victor Olsavszky a spus, joi, că din 2005 există o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii care obligă la studierea beneficiilor tehnologiilor de comunicare şi cum pot fi aplicate.

„Am observat de atunci că exista la nivel mondial o problemă de interoperabilitate. Ce măsor într-un loc trebuie să fiu în stare să compar cu acelaşi lucru din alt loc. Tehnologia informaţională şi cea de comunicare nu se mai pot separa", a spus Victor Olsavszky.

În acest context, dar şi pe fondul scăderii importante a vaccinării copiilor, a fost dezvoltată aplicaţia VaccinApp, a precizat şeful Reprezentanţei OMS în România.

„În ultimii 10 ani, rata de vaccinare a scăzut la copii, iar acest lucru reprezintă o îngrijorare pentru că au apărut focare de infecţie. Institutul Naţional de Sănătate Publică a găsit mai multe cauze majore pentru această scădere: neprezentarea la medic, mai ales în mediul rural, refuzul părintelui, fiind un dezechilibru mare între comunicare pro şi contra vaccinare, în special în ce priveşte siguranţa vaccinării", a adăugat Victor Olsavszky.

El a mai spus că VaccinApp se descarcă gratuit în România şi Republica Moldova, dar aplicaţia poate fi utilizată şi în limbile estonă, maghiară, sârbă şi slovacă. În cadrul aplicaţiei, se introduc numele copiilor şi datele lor, dar şi numărul de telefon al medicului de familie. Aplicaţia aminteşte părinţilor că vor trebui să vaccineze copilul, le dă informaţii privind vaccinul şi de ce este necesar ca cel mic să fie vaccinat.

„Noi sperăm ca în acest fel să ajutăm corporatiştii, care au program încărcat, să nu-şi neglijeze familia", a mai spus Olsavszky.

Declaraţiile lui Victor Olsavszky au fost făcute în cadrul conferinţei „Mediafax Talks about Technology for Social Change".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite