Unitățile de alimentație publică de pe Litoral suferă și sezonul acesta la capitolul igienă. Amenzi de sute de mii de lei într-o săptămână
0Inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi de sute de mii de lei de lei unor unităţi de alimentaţie publică în urma neregulilor descoperite, în perioada 1 - 6 iulie 2024, în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2024.
"Activitatea inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor se axează, în principal, pe prevenţia apariţiei riscului şi a pericolelor privind siguranţa alimentară, protejarea sănătăţii publice şi, implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul Mării Negre. Echipele de control verifică modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare. Ca urmare a acţiunilor întreprinse de inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2024, menţionăm că, până la această dată nu s-au înregistrat episoade de toxiinfecţii alimentare care să pună în pericol sănătatea turiştilor", se precizează în comunicat, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, în perioada 1 - 6 iulie 2024, inspectorii care activează în cadrul Comandamentului au verificat 251 de unităţi de alimentaţie publică: 110 restaurante, 4 pizzerii, 23 de unităţi tip fast - food, 7 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 9 baruri, 2 snack-bar-uri, 39 de rulote, 17 magazine alimentare, 22 de laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un magazin alimentar, 3 unităţi tip bistro şi o tonetă.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 396.000 de lei, şi au fost emise 2 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 2 ordonanţe de interzicere a activităţii. A fost dispusă măsura de reţinere oficială/sechestru pentru o cantitate de 122,7 de kg produse de origine animală (carne şi preparate din carne), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.
Dintre principalele nereguli constatate, instituţia menţionează: depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; condiţii necorespunzătoare de igienă a spaţiilor şi echipamentelor de lucru; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al "Comandamentului Sezon Estival 2024": 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu numărul Call - Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Toate unităţile aflate pe litoralul românesc sunt supravegheate şi verificate de către inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2024.