Un soldat inarmat a fugit de la unitatea din Hateg
Luna trecuta, el intarziase 12 ore dintr-o permisie si a fost adus la unitate de tatal lui
Soldatul Andrei Ficior, militar in termen la UM 01420 Hateg (judetul Hunedoara), a fugit din unitate ieri dimineata, avand asupra lui un pistol-mitraliera de calibrul 7,62 milimetri si zece cartuse. In momentul incidentului, soldatul se afla in postul de santinela la depozitul unitatii. Militarul intrase in garda la ora 2.00, iar la controlul de la ora 4.30 fusese gasit in regula. Se pare ca militarul a parasit unitatea in jurul orei 6.50. Ieri seara, la ora inchiderii editiei, soldatul inca nu fusese gasit si era cautat de forte ale Ministerului de Interne si ale Ministerului Apararii Nationale. Andrei Ficior are 22 de ani si urmatoarele semnalmente: inaltime 1,65 metri, ochi caprui, par saten, fata ovala. La un moment dat, militarul fusese vazut indreptandu-se spre localitatea Covragiu (judetul Alba). Din partea MApN, evenimentul este cercetat de o comisie condusa de generalul de brigada ing. Emanoil Ciocotea, comandantul Comandamentului Logistic, in subordinea caruia se afla UM 01420. Deocamdata, soldatul nu este socotit dezertor, intrucat Codul Penal defineste dezertarea ca fiind absenta nejustificata din unitate cu o durata de peste 72 de ore. Daca pana la implinirea acestui interval de timp soldatul nu va fi gasit sau nu se va preda, el va fi declarat dezertor si risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 7 ani. Andrei Ficior este domiciliat in orasul Aiud (str. Simion Barnutiu nr. 28) si a fost incorporat de Centrul Militar Judetean Alba in luna octombrie 2001. Potrivit comandantului Politiei Aiud, col. Ioan Vancea, tatal soldatului Ficior ar fi declarat ieri, in cursul cercetarilor, ca fiul lui ar fi incercat acum o luna, la finalul unei permisii, sa nu se mai intoarca la unitate. Permisia fusese acordata pentru perioada 12-14 aprilie, iar dupa ce soldatul refuzase sa revina la unitate, chiar tatal lui il predase la comandantul acesteia. In schimb, comandantul UM 01420, maiorul Romulus Nechita, ne-a declarat ieri, prin telefon, ca soldatul Ficior n-a intarziat din permisie decat 12 ore, si ca tatal lui n-a spus, in momentul in care l-a adus la unitate, ca ar fi refuzat sa se intoarca. Intarzierea de luna trecuta a fost motivata de soldat, in fata comandantului, prin faptul ca a pierdut trenul. "Pentru intarzierea de 12 ore soldatul a fost sanctionat, iar aceasta sanctiune nu-l scutea sa faca garda in continuare", ne-a spus comandantul UM 01420. Ultimul incident asemanator celui de ieri, produs de soldati ai MApN, a avut loc la data de 2 februarie a.c. La acea data, doi militari in termen, aflati in garda la depozitul din Francesti (judetul Valcea), au fugit cu armamentul si munitia din dotare. Pe parcursul evenimentelor, ei au ucis doua persoane si au ranit o a treia. Dupa ce au fost capturati, cei doi soldati de la Francesti au fost acuzati de omor deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, calcare de consemn, furt calificat, asociere in vederea comiterii de infractiuni si ucidere din culpa. Pentru toate aceste infractiuni, ei risca o pedeapsa cu inchisoarea pe viata. Ultima ora Aseara, la inchiderea editiei, soldatul a fost capturat.





















































