Teodor Brateş, „amfitrionul“ Revoluţiei: „Am intrat în direct fiindcă aveam texte“
0
Lui Teodor Brateş, „gazda“ Revoluţiei de la televizor, încă i se mai bate obrazul pe stradă pentru că l-a făcut om pe Ion Iliescu. Serialul „Misterele Revoluţiei“ dedică următoarele episoade evenimentelor care au avut în centru Televiziunea naţională.
Unul dintre momentele-cheie ale Revoluţiei a fost acela în care postul naţional de televiziune, principalul instrument de propagandă şi diversiune din decembrie 1989, a intrat pe mâna poporului. Era 22 decembrie 1989, în jurul orei 13.00. Cei dintâi români care au vorbit la „Televiziunea Română Liberă" au fost poetul Mircea Dinescu şi actorul Ion Caramitru.
Totuşi, omul care a rămas întipărit pe retina telespectatorilor este Teodor Brateş. Acel bărbat mărunt, cu ochelari de modă veche şi maniere de diriginte, care spune că a ajuns în faţa camerelor de luat vederi pentru că „avea texte". El recunoaşte şi că studiase temeinic arborele genealogic al familiei lui Ion Iliescu şi că încă mai e certat în autobuz fiindcă l-a întâmpinat călduros pe viitorul preşedinte, pe care l-a numit „fiul unui revoluţionar, fiul unui patriot".
Teodor Brateş era, în 1989, redactor-şef adjunct la programul de Actualităţi din TVR. El a lansat acel apel aproape biblic: „Nu lăsaţi copilaşii să bea apă, să nu-i omorâm cu mâinile noastre!". De la el am aflat că „nişte oameni... oameni... adică nişte elemente iresponsabile, că altfel nu putem să le numim, au început să atace secţiile de Miliţie" şi tot el i-a îndemnat pe curajoşii Revoluţiei: „Să ne păstrăm demnitatea de oameni, să nu ne îmbătăm. Să ne îmbătăm doar cu acest soare al libertăţii, nu cu băuturi alcoolice!".
Teodor Brateş a stat în emisie aproape 70 de ore, în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie 1989, şi se poate lăuda cu cea mai mare audienţă din istoria televiziunii naţionale. Mulţi au crezut că „ăla mic, cu ochelari" e directorul TVR, iar nişte ziarişti americani l-au prezentat drept noul prim-ministru al României.
„Cele mai bune zile"
Teodor Brateş are acum 77 de ani, este pensionar şi editorialist la ziarul „Economistul". Şi-a schimbat ochelarii cu unii de modă nouă, şi-a schimbat şi simpatiile politice, altădată comuniste. În ultimii 20 de ani a scris 1.500 de pagini despre „cele mai bune zile" din viaţa lui. Le-a strâns în trilogia „Revoluţia română în direct". E despre zilele în care îl uitase Dumnezeu în televizor. Atunci!
Ziarul „Adevărul" şi-a propus să facă lumină în umbrele de la TVR. Prinicipalul instrument de diversiune din timpul Revoluţiei a fost coordonat de Silviu Brucan, fost conducător al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966! Printre cei care au spus vrute şi nevrute, în direct, se mai numără: George Marinescu, Cico Dumitrescu, generalul Nicolae Militaru, Mihai Lupoi, Virgil Măgureanu şi alţii. „Granzii", ca generalul Militaru, au vorbit din studioul 5, alţi revoluţionari, din studioul 4, unde se afla şi Teodor Brateş.
Petre Roman a fost printre primii revoluţionari ajunşi la Televiziune. „Ştia perfect drumul spre studiouri", spune Mihail Montanu, inginerul lăsat ulterior „de pază" din partea Frontului Salvării Naţionale la Ministerul Apărării Naţionale. Mihail Montanu a fost de faţă la incursiunea viitorului premier în TVR. Petre Roman este fiul Hortensiei Roman, care a făcut carieră la postul naţional de radio, controlat pe vremuri de Silviu Brucan.
Ediţia Urgentă
Săptămâna trecută, la emisiunea „Naşul", Sergiu Nicolaescu a dezvăluit că Silviu Brucan este cel care l-a propus pe Petre Roman pentru fotoliul de prim-ministru.
Astăzi publicăm prima parte dintr-un interviu-eveniment cu Teodor Brateş. Convorbirea cu „amfitrionul" Revoluţiei în direct a fost într-o după-amiază de vineri. El a înregistrat-o cu un reportofon din alte timpuri. Apoi, după o oră, s-a scuzat că trebuie să predea ziarul la tipar. Doar că sâmbăta, „Economistul" nu are ediţie, de vineri fiind publicat un număr pentru întregul weekend.
În decembrie 1989, Teodor Brateş se afla în studioul 4 al TVR
„Am primit oferte atractive de la Roman"
„Adevărul": S-a spus că sunteţi ginerele torţionarului Nicolschi...
Teodor Brateş: Un fals! Aţi scris şi în „Adevărul". Rog, insist, să se remedieze.
Dar al cui ginere sunteţi?
Sunt ginerele unui cetăţean român din comuna Crăciuneşti, judeţul Mureş, care a emigrat în anii ‘30 în America de Sud. După 1990, mi s-a căutat nod în papură. S-a mai spus că am făcut facultatea la Moscova. Eu mi-am făcut studiile superioare la Academia de Studii Economice, aici, la Romană.
La Moscova aţi fost vreodată?
Am fost de mai multe ori, dar cu alte treburi. Prima dată am fost în 1957, trimis de Radiodifuziune la un festival al tineretului.
Cum aţi ajuns să lucraţi în televiziune?
Am făcut şcoala profesională, apoi am fost ucenic la Malaxa. După 1944, când muncitorii au fost scoşi în faţă, am fost şi eu trimis la Radiodifuziune, împreună cu alţi tineri muncitori. Am dat probe şi am fost angajat. Am făcut ştiri şi am rămas vândut ştirilor. Prelucram noutăţi din ţară. Prima ştire pe care am făcut-o pentru radio a fost un eşec catastrofal. Am fost pus la gazeta de perete şi credeam că o să fiu dat afară.
Erau la modă ştirile despre recorduri în producţie. Doi cetăţeni depăşiseră norma, iar eu am redactat în felul următor: "Cutare şi cutare, lucrând la robineţi cu capul înşurubat, au depăşit norma de producţie". Mie mi s-a părut o chestiune corectă pentru că eu ştiam ce înseamnă robineţi cu cap înşurubat.
N-aţi fost dat afară...
După cum s-a putut vedea. În urma evenimentelor de la Budapesta, din 1956, am fost exlus din partid în 1958. Am vorbit eu ceea "ce trebuia", dar a fost apreciat negativ. După asta am fost frezor la atelierele 9 Mai, timp de un an şi jumătate. Apoi, timp de cinci ani am fost redactor-şef la revista atelierelor Semănătoarea, o experienţă senzaţională.
Ziarul apărea săptămânal şi avea un tiraj mai mare decât "România Literară", fiindcă toţi muncitorii erau abonaţi. Scriam reportaje din viaţa uzinei - o viaţă extraordinară. Redacţia era formată din doi oameni. După episodul Semănătoarea, adică în 1965, mi s-a propus să mă întorc la radio, unde am rămas până în 1969. Şi de atunci până în 1990 am lucrat în televiziune.
În „perioada Semănătoarea" aţi fost exclus din partid.
Apoi?
Apoi am revenit.
Şi din TVR cum aţi plecat?
Televiziunea am părăsit-o pe 30 martie 1990. Aveam 57 de ani, din care 41 de ani de muncă şi de cotizaţie.
De ce v-aţi pensionat în zorii democraţiei?
Am avut şi o situaţie familială mai dificilă. Soţia s-a îmbolnăvit grav, a suferit o operaţie şi ulterior a decedat.
Când a decedat?
În 2003. Aşa, asta pe de o parte. Pe de altă parte, am plecat şi pentru că am văzut în ce direcţie evoluează Televiziunea şi nu am vrut să stric ceea ce cred că am făcut bine în decembrie 1989. Cred că mulţi s-au bucurat că m-am pensionat.
Sunteţi mulţumit de cele trei zile, 22, 23 şi 24 decembrie 1989, în care aţi coordonat transmisiile TVR?
Evident. A fost şansa vieţii mele. Au fost cele mai bune zile din viaţa mea!
Ce şansă? Sunteţi un pensionar care scrie la ziarul „Economistul"...
Am primit şi eu oferte atractive de la Petre Roman, de la PD, oferte de secretar de stat, în 1997. Înainte mi se oferiseră funcţii la grupul parlamentar. Am refuzat, fiindcă am zis că am stat prea mult la stăpân şi am vrut să fiu liber. Am refuzat inclusiv certificatul de revoluţionar.
Petre Popescu
Revoluţia la două camere
De ce s-a făcut Revoluţia din două studiouri? A fost un război al studiourilor?
Am emis şi eu nişte ipoteze în faţa Comisiei Senatoriale: că anumiţi cetăţeni au fost îndreptaţi voit spre studioul cinci, fiind ocolit studioul 4, unde mă aflam eu (distanţa dintre cele două studiouri este de câţiva metri).
Cele două studiouri au sporit senzaţia de confuzie şi de haos. Nu v-aţi putut organiza?
Transmiterea din două studiouri a fost mai mult decât bizară. S-a creat, e drept, o stare de confuzie în plus, întrucât cele două studiouri nu comunicau între ele. Noi, cei din studioul 4, nu puteam auzi ce se vorbea în studioul 5. Iar studioul 5 putea opri transmisia în orice moment, pentru că acolo era un fel de centru de comandă.
Păi cine a fost cu decizia să se divizeze transmisiunea?
N-a luat domnule nimeni nicio decizie de a face două studiouri. Acolo, lucrurile erau văzute şi făcute. Era un regizor, el ştia să manevreze aparatele. Cine ştia comenzile acela avea puterea. Anumite momente erau întrerupte absurd. Mi-am dat seama că era ceva în neregulă cu funcţionarea celor două studiouri. Vedeam că se comuta aiurea acolo. Nici nu auzeam ce se spunea în „5". Ulterior am văzut că acolo erau anumite orientări pe care eu nu le-aş fi agreat dacă ar fi fost în studioul 4. Mă refer la intervenţiile lui Militaru şi ale lui Brucan. Acolo, bănuiesc, erau Dinescu şi Caramitru la comandă.
Nişte dificultăţi la scris şi puţină spontaneitate
Cum aţi ajuns să luaţi cuvântul? Eraţi redactor-şef adjunct la Actualităţi, nu crainic.
Păi s-a întâmplat la cererea revoluţionarilor. La început îi dictam lui Petre Popescu (în prezent decedat - n.r.), şi asta a provocat nemulţumirea revoluţionarilor. Se crea o imagine neplăcută - un om care dictează. Şi revoluţionarii au spus să vină cineva care să prezinte.
În studio mă aflam eu şi Petre Popescu, emblema crainicilor din TVR, dar care avea nişte dificultăţi la scris şi chiar şi în materie de spontaneitate. Primele intervenţii ale lui Popescu le-am dictat eu, dar nu puteam continua aşa. Revoluţionarii - văzând că dictez aceste texte, sau cum se spune, aveam texte, adică bănuiam ce trebuie spus şi cum - au zis că de ce să pierdem timpul, mai bine să intru eu în direct.
George Marinescu, celălalt crainic celebru din TVR, era tot aşa, fără spontaneitate?
El n-a apărut în primele ore. Poate că văzându-mă pe mine acolo a considerat că eu trebuie să moderez, fiind şeful lui.
Ion Iliescu, reclamat la CEDO
Ion Iliescu ar fi dat ordin să fie împărţite arme civililor în sediul Televiziunii în zilele Revoluţiei din decembrie 1989! Aceasta este concluzia documentelor din „Dosarul Revoluţiei" prezentate ieri de Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie", într-o conferinţă de presă. Această afirmaţie se bazează pe o declaraţie de martor aflată în respectivele dosare. Mărieş a anunţat că va formula o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin care îi va acuza pe Ion Iliescu şi pe Petre Roman de „trădare de ţară".
De asemenea, din documentele prezentate reiese că, în perioada 22-27 decembrie 1989, Armata Română a consumat 12.632.670 de cartuşe de diferite tipuri. „Statistica asta e valabilă doar pentru Ministerul Apărării Naţionale, dar au mai tras şi Gărzile Patriotice, şi Securitatea, şi Miliţia... Am avut cel puţin un glonţ tras pe cap de locuitor în decembrie 1989", a declarat Doru Mărieş. Mihai Voinea
Mâine, în „Adevărul“
De ce a fost primit atât de bine Iliescu la TVR
Se încarcă comentariile...
