Tapetul lichid, alternativă la soluţiile tradiţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faţă de metoda obişnuită, produsul lichid poate fi aplicat şi înlăturat mult mai simplu O nouă soluţie de efect îşi face loc, via Polonia, în opţiunile de decorare a pereţilor.

Faţă de metoda obişnuită, produsul lichid poate fi aplicat şi înlăturat mult mai simplu

O nouă soluţie de efect îşi face loc, via Polonia, în opţiunile de decorare a pereţilor. Bumbacul, celuloza, mătasea şi mineralele - într-o combinaţie al cărei secret îl deţin polonezii de la ekoDecor - vin să vă îmbrace pereţii casei. Citiţi cu atenţie următoarele două cuvinte: tapet lichid.

Bricolaţi! Îndemnul producătorilor se bazează pe un avantaj-cheie al tapetului lichid: este uşor de preparat şi simplu de aplicat. Alternativă ecologică a materialelor tradiţionale, soluţia ekoDecor vă lasă să vă puneţi în aplicare ideile în designul căminului dvs. şi vă pune în valoare calităţile creative, permiţându-vă să asociaţi diferite modele şi culori.

Pe ce mizează producătorii? Pe durabilitate, rezistenţă (tapetul aderă în orice încăpere din casă, chiar şi în baie sau în bucătărie) şi pe o altă proprietate de preţ a tapetului lor: acoperirea perfectă a peretelui, chiar şi a celor mai serioase defecte de suprafaţă. Materialul nu dă bătăi de cap la aderare, aşa cum fac multe dintre tapetele sau vopselele tradiţionale.

Umiditate constantă a încăperii

Materialele combinate, îmbibate în apă, trebuie întinse pe perete cu ajutorul unei spatule, urmând ca în următoarele 20 de ore de la aplicare să le lăsaţi să se usuce. Puţină răbdare vă trebuie, dar merită: producătorii garantează că tapetul rezistă timp de zece ani de la aplicare. În caz că vă săturaţi şi vreţi o altă nuanţă, tapetul se va desprinde prin înmuiere, la fel de uşor precum la aplicare.

O altă caracteristică: tapetul lichid asigură o umiditate a aerului constantă, în încăperea în care a fost aplicat, şi nu atrage praful. Produs în 20 de modele diferite, preţul unui metru pătrat de tapet variază de la un model la altul, începând de la trei euro şi urcând până spre opt euro, în timp ce ambalajul de produs necesar pentru trei metri pătraţi nu depăşeşte 22 de euro.

Polonezii de la ekoDecor îşi pregătesc intrarea pe piaţa românească. Noi i-am găsit la Târgul Construct Expo Ambient de la Romexpo, din luna mai. Ei ne-au lăsat, pe lângă experienţa unei demonstraţii live de aplicare a tapetului, şi un site - www.ekoDecor.pl.

Mobilă cu personalitate

Cu toţii ne întrebăm ce fel de mobilă să aducem în camera copilului. Cât de colorată să fie şi dacă ar trebui să introducem şi câteva personaje din desene animate. Cei de la Straight Line Designs din Canada au găsit soluţia perfectă: mobilă pentru copii cu foarte multă personalitate. Deşi este destul de scumpă (între 500 şi 13.000 de dolari), mobila produsă de ei este făcută manual şi nu veţi găsi două produse la fel. Din păcate, cei de la Straight Line Designs nu exportă în România, dar vă recomandăm să accesaţi site-ul lor (www.straightlinedesigns.com) pentru mai multe detalii.

Măsuţe pentru balcon şi grădină

Ca să poţi sta relaxat pe balcon sau în grădină, ai nevoie de o masă potrivită pentru băuturile răcoritoare şi o carte bună de citit. Am găsit într-un supermarket, recent deschis şi dedicat mobilei, două măsuţe cu blatul mozaicat şi structura din metal, potrivite pentru exterior. Mozaicul din plăcuţe ceramice este foarte rezistent, practic, "imun" la apă şi intemperii.

De aceea, poţi pune o astfel de masă în grădină sau balcon fără să-ţi faci probleme în legătură cu vremea. În plus, este şi stabilă datorită suportului şi a blatului mozaicat. Masă Terracotta (stânga), diametrul de 31 cm - 54,99 RON, şi masă Congo (jos), 60 RON.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite