Spitalul Sfânta Maria din Capitală. Pacientul care a fost supus unui transplant pulmonar se simte bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Sfânta Maria din Capitală a anunţat miercuri că pacientul care a fost supus, în urmă cu o săptămână, unui transplant de plămâni se simte bine, el respirând deja fără ajutorul aparatelor la şase ore de la intervenţie.

„Pacientul care a beneficiat de primul transplant pulmonar din România, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală se simte bine. La o săptămână de la intervenţie, prima de acest tip din România, pacientul are o evoluţie favorabilă", transmite unitattea medicală, precizând că "bărbatul a respirat fără ajutorul aparatelor la şase ore de la intervenţie, iar cele patru drenuri toracice au fost extrase pe rând de echipa medicală, în timpul acestei săptămâni".

De asemenea, reprezentanţii spitalului precizează că, potrivit procedurilor, pacientul se află în continuare pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, într-o rezervă, unde face exerciţii pentru mobilitate, precum şi exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea respiratorie.

El este monitorizat permanent de echipa medicală a Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria au făcut în urmă cu o săptămână primul transplant pulmonar din România, donatorul fiind un bărbat de 46 de ani care intrase în moarte cerebrală. Pacientul, un ieşean de 37 de ani care în ultimii trei ani a trăit conectat la aparatul de oxigen, a depus în 2015 o cerere pentru transplant în străinătate la clinici din străinătate, dar singura care a răspuns a fost AKH Viena, care l-a refuzat pentru că pe lista de transplant mai erau patru români.

„Donatorul este un bărbat de 46 de ani care a suferit o hemoragie cerebrală. Pacientul este tânăr, ştim că totul merge bine”, a declarat atunci preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, pentru News.ro.

Spitalul Sfânta Maria a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis imediat după transplant, că operaţia s-a desfăşurat de la ora 04.00 până la ora 11.00, cu o pauză de o oră şi jumătate între cei doi plămâni. Organele au fost luate în noaptea de marţi spre miercuri de la un bărbat aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, familia acestuia dându-şi acordul pentru prelevare.

„Pacientul a suportat bine operaţia extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Echipa medicală l-a avut ca operator pe doctorul Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital”, transmitea Spitalul Sfânta Maria.

Potrivit instituţiei medicale, bărbatul care a fost supus intervenţiei se afla de un an pe lista de aşteptare a spitalului. El a fost diagnosticat în 2011 cu multiple afecţiuni pulmonare, în ultimii trei ani trăind conectat la aparatul de oxigen.

Pacientul, Mugurel Amariţei, în vârstă de 37 de ani, a depus în 2015 cerere de finanţare pentru transplant în străinătate, iar Direcţia de Sănătate Publică Iaşi i-a trimis dosarul către trei clinici. Clinica AKH din Viena a fost singura care a răspuns, refuzând pentru că pe lista de aşteptare mai erau încă patru pacienţi din România, scrie Ziarul de Iaşi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite