Sobăriţă la 87 de ani

Elena Pascaru, din comuna ieşeană Larga Jijia, a învăţat meşteşugul de la mama ei, iar prima sobă a făcut-o la 21 de ani Elena Pascaru are 87 de ani. Se trage din partea "Iaşilor",

Elena Pascaru, din comuna ieşeană Larga Jijia, a învăţat meşteşugul de la mama ei, iar prima sobă a făcut-o la 21 de ani

Elena Pascaru are 87 de ani. Se trage din partea "Iaşilor", iar lumea îi spune "tanti Leana". Acum, locuieşte în Larga Jijia. Se bucură de o faimă deosebită şi sătenii o respectă. În partea locului, e ultima femeie sobar în viaţă.

Aproape jumătate din sat se încălzeşte la sobe ieşite din mâinile Elenei sau făcute de ucenicii acesteia. Ultima sobă a făcut-o chiar toamna trecută şi, dacă n-ar fi aşa de înaintată în vârstă, mai că s-ar apuca şi-acum de treabă.

Meseria a deprins-o din familie, de la mama ei. Prima sobă a făcut-o imediat după ce s-a măritat, pe la 21 de ani. Tanti Leana a suferit şi a muncit mult în viaţa ei. Şi-a dus la groapă doi soţi şi patru copii, iar când i-a fost mai greu a supravieţuit lipind casele altora, făcând sobe sau cosând sute de plapume pentru alţii.

Are degetele pline de împunsături şi e mândră de asta. Din meseria de sobar a făcut bani frumoşi mai ales în timpul foametei de după al Doilea Război Mondial. Erau altfel de vremuri atunci, când, cu banii de pe două sobe, îşi cumpăra un bou. Dar sobăritul e acum pe cale de dispariţie, la fel ca alte meşteşuguri vechi.

Specialistă în sobe de lut

Nu e la îndemâna oricui să facă o sobă, mai ales că tehnica e complicată. "M-am specializat pe sobe din lut. Nu e uşor să faci aşa ceva. Cel mai greu este să faci fumurile.

Dacă nu te pricepi, rişti să te trezeşti cu fum în casă şi că soba nu se încălzeşte", atenţionează femeia. La început trebuie să-ţi pregăteşti cărămizile. Se amestecă lut cu nisip şi se toarnă într-un tipar aşezat pe loc drept.

Se aşteaptă patru zile, până când cărămizile se usucă. Toate trebuie să aibă grosimea de 3 centimetri, lungimea să fie de 20 de centimetri, iar lăţimea de 10. Prima dată, se face vatra, din chirpici. După ce vatra se usucă, e musai să faci ocniţa, locul în care se adună cenuşa.

"Fumurile", în număr impar

Apoi urmează "fumurile", partea cea mai delicată. "E vorba de canalurile pentru fum. E obligatoriu să faci canalurile în număr fără soţ. Cea mai potrivită e cifra cinci. Focul arde, apoi fumul urcă, coboară, urcă, coboară şi iar urcă.

Dacă nu există circuitul ăsta, soba nu se poate încălzi", explică pe ton sfătos Elena Pascaru. După realizarea canalurilor de fum se face "rola". Ca şi cuptorul de la modernul aragaz, menirea "rolei" este să coacă. După ce "rola" e aptă să adăpostească plăcintele ţărăneşti sau gustoşii cartofi cu sare, se face "cotruţa". "E un fel de ocniţă, o nişă în interiorul sobei.

Cotruţa se face pentru aspect. Oamenii aşază pe ea diverse obiecte şi, dacă e mare cotruţa, se poate pune pe ea aluatul pentru dospit", ne dezvăluie bătrâna din tainele sobăritului. Ultima operaţiune este lipitul sobei.

După lipit, ca să se usuce soba, se face un foc mocnit. Şi aici e o treabă cu dichis: dacă focul e prea puternic, există riscul ca soba să crape. Meşteşugul realizării sobelor presupune şi aptitudini artistice.

Ca să placă ochiului, sobarii obişnuiesc să încrusteze pe suprafaţa exterioară diverse modele. "După ce e clădită, soba se lipeşte cu lut amestecat cu balegă de cal. Când acesta este încă ud, cu ajutorul unei rigle şi a unei bucăţi de sârmă de o anumită grosime se încrustează mici canale. Canalele pot să ia diverse forme, de la ghiocei şi până la trandafiri", povesteşte Elena Pascaru.

Meşterii bărbaţi vin la "tanti Leana" după sfaturi

Vestea că "tanti Leana" e cea mai pricepută în taina sobelor s-a dus prin multe sate depărtare. Nu de puţine ori, bătrâna s-a trezit la poartă cu bărbaţi în toată firea care au bătut cale lungă pentru un sfat de la ea. "Au venit la mine chiar şi meşteri în sobe de teracotă. Nu le ieşeau <> şi mă chemau să-i ajut pentru că nu ştiau cum s-o scoată la liman.

Atunci când faci canalul pentru fum, atât la soba din lut, cât şi la cea din teracotă, este acelaşi principiu", se mândreşte Leana cu ceea ce ştie ea. Pentru că nu vrea să ia meşteşugul cu ea în mormânt, tanti Leana i-a învăţat pe mulţi cum se face o sobă.

Copiii lui Gogoi, de-a lu' Ghiţă Scoică, Camelia lu' Bouaru, Cucu şi Gheorghiu, cu toţii au ucenicit cândva la tanti Leana. Numai că în ultimii ani nu se mai fac bani din sobărit, mai ales din cel pe bază de lut. Au apărut caloriferele la ţară, centralele încep să fie modă, iar cine îşi mai face sobă şi-o face din teracotă.

Alături de cizmari, pălărieri, blănari sau potcovari, sobarii şi-au trăit perioada de glorie, iar meseria lor este pe cale de dispariţie. Încetul cu încetul, lumea îi dă uitării ca să facă loc brokerilor, analiştilor sau programatorilor atât de căutaţi acum în Europa.