Revoluţia consolelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gamerii se mişcă în faţa ecranului, astfel încât fiecare gest e reprodus în joc
Gamerii se mişcă în faţa ecranului, astfel încât fiecare gest e reprodus în joc

Compania Microsoft testează o tehnologie cu ajutorul căreia speră să cucerească lumea „gamerilor”. Jucătorul nu are nevoie de joystick, de tastatură sau de volan, întrucât mişcările corpului, vocea sau manevrarea unor obiecte din casă sunt interpretate drept comenzi.

Microsoft a prezentat noua tehnologie în iunie 2009, sub forma unui proiect aflat în fază de testare. Atunci era vorba despre aproximativ 1.000 de dispozitive compatibile consolei Xbox 360, care erau gata şi urmau să fie amplasate în casele unor persoane angajate să le folosească pentru a depista eventualele defecte. Acum testele au dat rezultate şi, conform planurilor anunţate de managerii companiei, complexul Xbox 360 - Natal a intrat în fabricaţie de serie şi va fi lansat anul acesta, de Crăciun.

Noutatea conceptului constă într-un dispozitiv periferic adăugat consolei Xbox 360, care se montează sub ecranul televizorului şi care îl filmează pe jucător. Programul interpretează mişcările şi cuvintele rostite de acesta, iar jocul răspunde în timp real comenzilor primite. Rezultatele sunt spectaculoase, iar interacţiunea cu personajele de pe ecran face distracţia mult mai interesantă decât în forma clasică. Pe lângă faptul că tânărul gamer este implicat fizic, în sensul că dă din mâini şi din picioare în loc să stea nemişcat pe un scaun, el interacţionează şi verbal: personajele de dincolo de ecran sunt capabile să răspundă şi să se mişte de parcă ar fi parteneri reali de joc.

Scanare cu infraroşii

Mult râvnitul dispozitiv periferic arată ca o cutiuţă lungă de 23 de centimetri, care se montează pe latura de jos a LCD-ului. El este, de fapt, un senzor de adâncime, care combină un proiector de unde infraroşii şi un senzor CMOS monocromatic, ceea ce îi permite softului Natal să „vadă" 3D şi să „înţeleagă" mişcările jucătorului.

Distanţa faţă de jucător se poate seta şi, în acest fel, dacă prin faţa sau prin spatele jucătorului va trece o altă persoană, jocul nu va interpreta mişcările acesteia şi, deci, nu va fi perturbat. De asemenea, imaginea obiectelor statice este complet eliminată din analiza mişcării jucătorului, astfel încât un scaun sau alte obiecte de mobilier prezente în cameră nu vor fi luate în considerare.

Specialiştii care au analizat sistemul au declarat că întregul concept al proiectului Natal este doar o consecinţă a trecerii la tehnologia televiziunii tridimensionale. Ideea a fost lansată, se pare, de firma israeliană „Prime Sense", care a dezvoltat încă din 2008 o tehnologie specială ce interpretează informaţiile obţinute dintr-o încăpere prin scanarea ei permanentă cu raze infraroşii. Totuşi, inginerul Alex Kipman, unul dintre creatorii proiectului Natal, pe care l-a botezat astfel pentru a aduce un omagiu ţării sale Brazilia, a ţinut să precizeze că nu a fost influenţat de sistemul israelian, care folosea doar o scanare pulsatorie, dar nu a dat alte detalii tehnice.

Don Mattrick (stânga), şeful diviziei de jocuri de la Microsoft, i-a prezentat lui Steven Spielberg proiectul Natal

Don Mattrick (stânga), şeful diviziei de jocuri de la Microsoft, i-a prezentat lui Steven Spielberg proiectul Natal

Tehnologie militară refolosită

Cei care au asistat la demonstraţia de la expoziţia E3, în iunie anul trecut, au putut observa că noua tehnologie software permite recunoaşterea facială a jucătorului, recunoaşterea vocii acestuia şi analiza mişcării corpului prin evaluarea poziţiei cu ajutorul unor puncte cheie, plasate în articulaţiile corpului uman. Amplasarea jucătorului pe o „hartă" virtuală a corpului uman, care conţine 48 de puncte cheie, este însă o tehnologie militară mai veche, care permite urmărirea unei persoane chiar şi atunci când ea se amestecă în mulţime.

Analiza computerizată necesită imagini filmate la o frecvenţă de 30 de herţi şi este precisă numai până la cel mult 50 de metri distanţă de senzor. Cum însă pentru joc distanţa este de cel mult câţiva metri, pentru că totul se desfăşoară în interiorul unei încăperi, fostul program militar este capabil să distingă chiar şi semnele făcute cu două degete diferite ale aceleiaşi mâini.

Un nou Xbox 360?

Lansarea proiectului Natal ar putea trage după ea şi apariţia unei noi console Xbox, mai dezvoltată decât Xbox 360. Unii spun că va avea o nouă configuraţie, alţii că ar fi vorba doar despre adăugarea unor dispozitive speciale, care se vor cumpăra separat. Clasicul „hardware upgrade" (adăugarea de piese), cu care toţi posesorii de computere s-au obişnuit de mult, nu a fost bine primit de presa de specialitate, care critică deja „lăcomia" celor de la Microsoft. Compania creată de Bill Gates a negat însă vehement speculaţiile mass-media şi a declarat de mai multe ori că tot ceea ce a fost conceput este „pe deplin compatibil cu Xbox 360".

Microsoft spune că se va oferi şi o consolă Xbox 360 care va avea noile dispozitive integrate, dar ea se adresează doar celor care nu au deja o consolă Xbox 360. Cei care au vor avea nevoie doar de dispozitivele periferice şi de un soft nou. Atunci când a fost întrebat după cât timp are de gând compania să înlocuiască această consolă cu altceva nou, Shane Kim, vicepreşedintele de la Microsoft, a răspuns că toate produsele firmei vor fi „în mod sigur compatibile cu Xbox 360" până în 2015. Prin urmare, posesorii acestei console pot sta liniştiţi, deocamdată. Noua tehnologie va fi adaptată la actuala consolă, iar utilizatorii vor beneficia de noile facilităţi.

Cel puţin 1.000 de tineri testează în prezent noua consolă

Cel puţin 1.000 de tineri testează în prezent noua consolă

Efecte psihologice nebănuite

Opinia generală a părinţilor este că jocurile video strică viaţa copiilor, îndepărtându-i de prieteni şi reducând timpul pe care ei îl alocă învăţăturii. Fiind atât de atrăgător, proiectul Natal se poate dovedi periculos, pentru că va fi mai tentant decât jocurile video de până acum. În mod evident, copiii nesupravegheaţi vor fi mai expuşi dependenţei decât au fost vreodată.

Dar specialiştii nu se grăbesc să spună că persoanele cărora le plac jocurile ar avea vreo problemă psihică. Dimpotrivă. Plecând de la o mai veche observaţie general valabilă, şi anume aceea că oamenii au adesea pulsaţii ale subconştientului pe care simt nevoia să le descarce, psihologii spun că astfel de jocuri, practicate cu moderaţie, ar putea fi, de fapt, chiar foarte utile, mai ales în societatea în care trăim. Un joc care implică mişcare, dezvoltat pentru noua tehnologie, îi va ajuta pe tineri să-şi consume energia, să-şi refuleze temerile şi îi va feri de pericolele străzii.

În plus, gamerul îşi va dezvolta abilitatea de a interacţiona cu oameni de toate felurile, va învăţa lucruri interesante din jocurile care au conţinut educativ (istorie, comerţ, relaţii sociale, construcţii, afaceri) şi se va acomoda cu regulile societăţii reale înainte de a da piept cu ea. De asemenea, un prieten virtual va fi bine-venit pentru mulţi dintre copiii ai căror părinţi lipsesc prea mult de acasă, deşi, ce-i drept, el nu poate şi nu trebuie să înlocuiască un prieten real.

Jocuri pentru Natal

„Gamerii" se vor bucura să afle că o parte dintre jocurile lor favorite, precum „Burnout Paradise", vor fi modificate pentru a fi compatibile cu proiectul Natal. O mulţime de alte jocuri sunt însă pe cale de a fi create special pentru noua tehnologie, între care „Ricochet", un joc în care utilizatorul îşi foloseşte întregul corp pentru a lovi o minge, sau „Milo şi Kate", o poveste virtuală în care jucătorul se împrieteneşte cu un copil şi câinele său.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite