"Puterea de intelegere a omului obisnuit e ocupata de diferitele forme de magie"

- afirma scriitorul Ioan Hobana, un impatimit al explorarii fenomenelor paranormale

- Omenirea a intrat de doi ani in mileniul III si, totusi, sindromul Apocalipsei persista. Chiar trebuie sa traim cu aceste spaime pe suflet? - In primul rand, ar trebui, cred, sa ne aducem aminte ca aceste spaime nu sunt doar ale timpului nostru. Daca vrem, ajungem si la anul 1000, cu Sfarsitul Lumii. Care nu s-a intamplat. Ajungem si la Profetiile lui Nostradamus. Care, iertat fie-mi, de cei care l-au pus in rama si cred orbeste profetiile lui, dar sunt lucruri care pot fi talmacite in orice fel. Fiecare gaseste acolo ceea ce ii convine sa gaseasca. Deci, nu sunt lucruri noi. Iar teama de un corp ceresc care ar putea sa loveasca Pamantul este, si ea, foarte veche. Cand lumea a inceput sa stie cam ce e cu cometele, fiecare cometa care urma, devenea, negresit, a Sfarsitului Lumii. Dar Sfarsitul Lumii nu s-a intamplat si, eu unul, nadajduiesc ca nu se va intampla din astfel de motive! Da, doamne, sa fim noi, pamantenii, destul de intelepti ca sa nu provocam acest sfarsit. Pe de alta parte, e adevarat, sunt cateva fenomene cosmice pe care nu le putem trece cu vederea. - La ce anume va ganditi, cu deosebire? - Prin anii 1950, Imanuel Berikovski in "Ciocnirea lumilor" - vorbea despre faptul ca Pamantul, in trecut, ar fi avut parte de o asemenea ciocnire cu un corp ceresc, in urma careia au avut loc o sumedenie de evenimente pe Terra. Si vorbeste despre schimbarile climatice, extrem de dramatice, petrecute atunci. El a fost tinta unor atacuri teribile, in vremea lui, din partea forurilor stiintifice. Atat de puternice incat editura care urma sa-i publice cartea si-a cedat drepturile altei edituri, care "a indraznit" sa faca acest pas. Iata ca, acum, se vorbeste iar, tot mai insistent, de posibilitatea unei noi "ciocniri". Din fericire, se mai insala si savantii. Din fericire pentru restul muritorilor! Desigur, nu putem trece cu usurinta peste astfel de amenintari. Parerea mea este ca se vor gasi mijloace pentru a se rezolva chiar si astfel de probleme. - Si Bruce Willis, in "Armagedon", este pionierul unor atare solutii... - Amplasarea pe corpul asteroidului a unor motoare atomice, care sa-i devieze ruta - daca nu chiar distrugerea lui, la o distanta foarte mare de Pamant - s-ar putea sa nu mai fie o simpla fantezie. Parerea mea este ca peste 17 ani - cand se zice ca ne paste "ciocnirea" - asemenea mijloace vor deveni eficiente, daca stiinta va evolua in progresie geometrica, nu aritmetica, asa cum se intampla acum. Adica, ne putem astepta la gasirea unor solutii la care, cine stie, poate nici nu ne gandim in momentul de fata. Repet: mi-e mai teama de lipsa de intelepciune a oamenilor, decat de amenintarile din Cosmos. - Nu ne-ar strica niste exemple. - De ce nu? Exista din plin. Intr-o carte din 1760, unul dintre personaje vorbeste despre descoperirile mercurienilor, fiind convins ca si pe Mercur exista viata. Era, pe atunci, marea aplecare a intelectualilor epocii catre ideea pluralitatii lumilor locuite. Multe carti vorbeau despre aceasta ipoteza ca despre un fapt neindoielnic. Ei bine, autorul spunea ca, printre alte inventii exista si posibilitatea de a transforma un text. Daca, anume, nu-ti place ceva - cand in fata ta se randuiesc cuvintele, se insiruie randurile - inlocuiesti cu altceva. Cuvantul care nu-ti mai trebuie dispare, celalalt intra in sirul frazelor si tot asa. Pai, asta este chiar procesarea de texte care se face astazi pe ecranul computerelor noastre. Un alt exemplu, mai aproape de noi, dateaza din secolul XIX. Sau cartea lui Cyrano, "Statele si imperiile lumii". In care Cyrano spune ca a construit o masinarie pe care a inconjurat-o cu un brau de rachete. Si care rachete, aprinzandu-le etaj dupa etaj, au ajuns pana departe, in atmosfera terestra. Ei, aici este altceva. Treaba asta cu "etaj dupa etaj" nu este inventata de comentatorii moderni. - Cu alte cuvinte, parapsihologia, paranormalul etc. n-ar fi chiar lipsite de un fundament, de coerenta logica? - Da, dupa mine, paranormalul, de exemplu, este un normal inca neexplicat. Sunt, de fapt, lucruri normale, care noua ni se par paranormale, fiindca n-am atins inca stadiul de dezvoltare la care sa le putem intelege si explica. Eu cred, de pilda, ca va fi altceva in momentul in care omul isi va putea folosi creierul la intreaga lui capacitate - astazi, se stie, folosim doar 10-20 la suta, sau poate nici atat, din capacitatea creierului - si se vor putea face conexiunile intre toti neuronii. Si, probabil, ca, astfel, multe dintre lucrurile care sunt considerate acum paranormale (cum ar fi telekinezia - adica posibilitatea de a misca obiectele fara a le atinge -, sau telepatia, comunicare fara cuvinte, la distanta s.a.m.d.) ne-ar fi la indemana. Ele tinand cumva de niste posibilitati inca neexplorate ale creierului uman. Dupa cum, poate, o seama dintre povestile care vorbesc despre astfel de lucruri, in trecut, se datoreaza unor fiinte exceptionale, care aveau, atunci, capacitatea de a folosi aceste parti neutilizate ale creierului. Si astazi sunt fiinte pe care noi le consideram - si sunt - exceptionale, tocmai pentru ca au aceasta capacitate. - In acest context, SF-ul mai este, mai poate fi, astazi, o reteta de succes? - De multe ori, se formuleaza intr-adevar ideea ca SF-ul ar fi, azi, singurul gen de succes si de viitor. Eu, care-l practic de atata amar de vreme, nu cred in aceasta teorie. Dupa parerea mea, Science Fiction-ul este in momentul de fata o parte insemnata a literaturii, tocmai fiindca, dincolo de ceea ce face literatura, in general, incearca sa ofere omului sansa de a visa pornind de la ce stie, spre marele Necunoscut. Dar, atentie, exista un lucru foarte important: daca SF-ul face numai asta, nu merita doi bani! Daca nu izbuteste sa creeze personaje viabile, cu o povestire captivanta, daca nu respecta toate celelalte legi ale literaturii, atunci nu poate sa supravietuiasca! Asa se explica faptul ca o seama dintre lucrarile unor inaintasi ai genului, precum Jules Verne, Wells si altii, traiesc si astazi. Pentru ca ei n-au fost doar niste oameni care au avut capacitatea sa-si imagineze niste viitoruri posibile, ci au stiut sa faca asta (si) pastrand regulile jocului. Regulile literaturii. - Si atunci de ce Jules Verne n-a fost primit in Academia Franceza? - Fara indoiala, ar fi meritat, prin ceea ce a facut pentru literatura in general, nu numai pentru un anumit gen. Dar daca ar fi trait destul - a murit in 1905 (sper ca in 2005 sa-l sarbatorim cum se cuvine pe acest titan) - si ar fi putut privi, cateva decenii mai tarziu, la cati dintre "nemuritorii" din timpul lui nu au mai ramas si nu mai stie nimeni de ei, cred ca ar fi fost razbunat! Dar nici Balzac, dupa cate stiu eu, n-a fost membru al Academiei Franceze. Asa ca Jules Verne era intr-o tovarasie buna! - Pentru cine si de ce scrie, de fapt, romancierul o carte dupa alta? - Eu vreau sa marturisesc cinstit: scriu ca sa fiu citit acum! Adica, ceea ce fac eu, vreau sa ajunga la oameni acum. Nu declar, cum spun atatia, ca scriu pentru... posteritate. Vreau sa arat inca o data si inca o data - pentru ca am tot facut-o de-a lungul vietii mele - ce forta extraordinara este imaginatia omului. Si cum, de fapt, toate marile realizari ale spiritului uman au fost create, mai intai, in imaginatie. Toate. Orice lucru cu care ne mandrim astazi a existat mai intai in imaginatia unui artist, a unui savant, a unui scriitor. Se da mereu exemplul lui Leonardo da Vinci. El este un titan nu numai al Renasterii, dar al spiritului uman, acum si, nadajduind ca omenirea are un viitor, pentru totdeauna. Dar nu e singurul. El este cel care a intrupat, poate mai bine decat altii, geniul proteic. Prin atatea domenii, el si-a depasit epoca. Este un model. Si e poate cel mai trist ca marile lui nascociri au trebuit sa astepte 300-400 de ani pentru a fi descoperite de oameni. Au ramas in manuscrisele lui - cele care trebuie citite in oglinda - si li s-a dat un sens abia in secolele XIX-XX. Deci n-a putut influenta mersul stiintei si tehnicii din vremea sa. Dar a gandit atunci aparatul mai greu decat aerul, elicopterul si cate altele... Las deoparte ce semnifica el pentru creatia artistica. Asta vreau eu, asadar, sa arat celor care, sper, ma vor citi: ca puterea imaginatiei este extraordinara si premerge tuturor marilor descoperiri. - Magia alba, de pilda, poate fi, si ea, un produs al... imaginatiei sau al paranormalului? Si cum explicati faptul ca, in era computerului, ea este... in plin avant? - Este in plin avant fiindca in toata lumea exista, azi, un reviriment al supranaturalului, al credintei in puterile oculte, care - albe sau negre - ar putea influenta destinul umanitatii. Nu e ciudat. Omul obisnuit este speriat si nu intelege. Stiinta a ajuns la un asemenea nivel, incat s-a creat o prapastie intre nivelul stiintei si cel al omului simplu. Intre stiinta care a ajuns foarte departe si omul care n-o poate urmari de foarte aproape s-a creat un vid care este umplut tocmai de diferitele feluri de magie. Ma rog, este parerea mea, nu stiu in ce masura se sustine. Cineva spunea, acum cateva decenii, ca, "orice stiinta suficient de avansata, nu se mai poate deosebi de magie". Si avea dreptate. Iata ca, acum, lucrul acesta se dovedeste cu atat mai adevarat. Problema este ca omul trebuie sa umple cu ceva acest gol care s-a cascat. Poate ca, cine stie, inceputul l-a facut principiul incertitudinii. Atunci cand tot ce se credea ca este asezat, indiscutabil, explicat, a fost pus la indoiala. Acesta a fost Calul troian introdus nu doar in stiinta, dar si in intelegerea stiintei de catre noi, oamenii. Cand ne e greu sa-i urmam pe savanti in toate aceste lucruri pe care le constata si imagineaza. Si savantii isi imagineaza lucruri. Intai si le imagineaza, apoi le pun pe hartie, le transforma in proiecte, in calcule, pentru ca, in cele din urma, sa devina realitate. Antiparticula, inainte de a fi descoperita in ciclotroane, a fost imaginata de un savant. Care a vorbit de existenta ei, cand existenta asta nu fusese constatata inca, in mod concret. Acum, stiinta vorbeste de "gaurile negre", despre acei colapsari. Deocamdata, doar observand anumite efecte in Cosmosul indepartat. Probabil, intr-o zi, vom ajunge si la momentul in care si asta va deveni o certitudine absoluta.