Programul sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului. Ce restricţii vor fi în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO basilica.ro
FOTO basilica.ro

Evenimentele privind sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului încep de vineri, de la ora 12.45, când Patriarhul Daniel îl va întâmpina pe Patriarhul Bartolomeu, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice precum şi de delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra.

Potrivit unui comunicat de presă, delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, raclă ce va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă la ora 16.00. 

Programul de sâmbătă 

Tot sâmbătă, începând cu ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00.

Începând cu ora 17.00, va avea loc Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi. Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârşită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Programul de duminică 

Duminică, începând cu ora 08.00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale. La ora  13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. „Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali”, conchide comunicatul de presă.

Restricţiile de trafic 

Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului închide traficul pe 25 noiembrie. Concret, duminică, între orele 06.00 - 20.00, traficul rutier va fi restricţionat gradual, pe următoarele artere: 

- banda I şi II de circulaţie de pe Splaiul Independenţei, tronsonul cuprins între Pod Operă şi Pod Naţiunile Unite, sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Naţiunile Unite;

- Bd. Libertăţii, segmentul cuprins între Splaiul Independenţei şi Rond Coşbuc;

- Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu până la intersecţia cu Bd. Libertăţii;

- Bd. Naţiunile Unite;

- Bd. Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie şi Calea Rahovei.

Totodată pentru afluirea şi defluirea  persoanelor participante, se va restricţiona traficul rutier şi pe următoarele segmente:

- Str. Izvor;

- Str. B.P. Haşdeu;

- Calea 13 Septembrie, tronsonul între str. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii.

30.000 de persoane aşteptate la Bucureşti

„Întrucât se preconizează participarea a aproximativ 30 mii de persoane, din care un număr semnificativ va ajunge în Bucureşti, între orele 06.00 – 09.00, cu aproximativ 700 de autocare, parcarea acestora se va realiza, gradual, pe arterele mai sus menţionate”, arată Poliţia Rutieră. 

Potrivit sursei citate, autocarele vor putea fi parcate în următoarele locuri: 

- Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Piaţa Unirii şi Piaţa Alba Iulia, banda I de circulaţie, ambele sensuri;

- Bd. Decebal, între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Hurmuzachi, banda I de circulaţie, ambele sensuri.

De asemenea, începând cu data de 23 noiembrie 2018, orele 22.00, se va restricţiona oprirea şi staţionare a autovehiculelor în următoarele zone:

- Piaţa Arsenalului;

- Calea 13 Septembrie, între str. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii;

- Str. Izvor;

- Parcarea adiacentă Academiei Române;

- Bretea adiacentă Pieţei Constituţiei (Parchet General şi Ministerul Finanţelor);

- Bd. Unirii, între Bd. Libertăţii şi Bd Regina Maria;

- Bd. Naţiunile Unite; Bd. Libertăţii. 

harta
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite