Prognoza meteo. Când scăpăm de iarnă. Unde se anunţă ninsori şi în ce zone se încălzeşte
0O masă de aer rece aduce temperaturi în pragului gerului în România, unde vom avea o vreme extremă şi anormal de friguroasă. De marţi, 5 aprilie, vremea începe să se îndrepte, însă temperaturile vor fi sub mediile multianuale.
"Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord şi nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8-10 grade sub mediile multianuale. În noaptea de luni spre marţi (4/5 aprilie), temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub minus 4 grade în special în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Se va produce brumă şi pe alocuri îngheţ la sol", precizează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Luni, 4 aprilie, conform ANM, regimul termic va fi caracterizat de valori mai mici decât cele normale perioadei. Pe parcursul zilei vor fi înnorări în majoritatea regiunilor, însă doar pe suprafeţe mici, în cele nordice şi la munte va ninge, în cele centrale vor fi precipitaţii mixte, iar în cele sud-estice va ploua. Noaptea, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări noaptea în zona Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi13 grade Celsius, iar cele minime între minus 8 şi 2 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane. Pe arii restrânse va fi brumă.
Şi în Bucureşti, procesul de răcire a vremii va continua astfel că valorile de temperaturã vor fi mai mici decât cele normale perioadei. Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, iar noaptea cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10-11 grade Celsius, iar cea minimă de 0-1 grad Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească.
Ploi şi lapoviţă
Marţi, 5 aprilie, conform meteorologilor, în ţară, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi semnificativ în mare parte din ţară, valorile termice devenind apropiate de cele normale ale datei în sud şi în est, menţinându-se însă uşor sub mediile multianuale în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord şi nord-vest; seara şi în cursul nopţii, va ploua local în Maramureş şi izolat în Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, vor fi ninsori şi lapoviţă.
Vântul va avea intensificări susţinute în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, dar local şi temporar şi în restul masivelor montane şi cu viteze mai mici în zonele joase din nord, centru şi est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 19 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între minus 1 şi 7 grade Celsius. Vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni, noaptea, pe suprafeţe mici se va produce brumă.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi, valorile termice devenind normale pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 17-18 grade Celsius, iar cea minimă de 4-6 grade Celsius, mai scăzută în zona periurbană.
Vă recomandăm să citişi şi:
Cât achită NATO pentru supravegherea spaţiului aerian al României