Profesor de liceu = muzeograf = farmacist

Noua lege unică de salarizare arată că preşedintele României şi cei ai Senatului şi Camerei Deputaţilor vor fi cel mai bine plătiţi oameni de la bugetul de stat. Un profesor de liceu va avea acelaşi salariu cu un muzeograf şi cu un farmacist, au stabilit ieri reprezentanţii ministerelor şi cei ai sindicaliştilor.
Prima formă a legii unice a salarizării arată că funcţiile bugetarilor vor fi echivalate pe trei niveluri. Documentul pune pe aceeaşi treaptă de salarizare un conferenţiar universitar cu un maior, cu un medic primar de clinică şi cu un consul dintr-o ambasadă. Bugetarii îşi vor păstra sporurile, care vor reprezenta 30% din veniturile angajaţilor de la stat.
Ministerul Muncii a propus ca preşedintele României, alături de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi cei ai instanţei supreme, respectiv al Curţii Constituţionale să fie cel mai bine plătiţi oameni din stat, cu un salariu de 9.000 de lei şi va reprezenta echivalentul a 15 salarii minime pe economie. Primul ministru va câştiga un pic mai puţin decât preşedintele, şi anume, 14,5 salarii minime.
Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat că anumite funcţii din Armată, servicii şi Ministerul de Interne ar putea rămâne secrete şi nu vor fi incluse în legea unică a salarizării. Secretarul de stat a justificat acest lucru spunând că, astfel, se va păstra modul de salarizare transparent. „Vor avea un venit minim şi maxim în funcţie de grade, însă anumite funcţii nu pot fi făcute publice, întrucât există convenţii semnate la nivel internaţional ce nu permit acest lucru“, a spus Mocanu.
Cele mai mari salarii din instituţiile de stat
9.000 de lei (2.200 euro) - preşedintele României, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, preşedintele instanţei supreme şi cel al Curţii Constituţionale.
8.700 de lei (2.100 de euro) - Primul ministru.
8.400 de lei (2.048 de euro) - vicepreşedinţii Camerelor Parlamentului şi viceprim-ministrul.
8.310 de lei (2.026 de euro) - ministru de stat.
8.220 de lei (2.004 euro) - preşedinţii comisiilor permanente din Parlament.
7.980 de lei (1.946 de euro) - vicepreşedintele instanţei supreme.
7.920 de lei (1.931 de euro) - liderii grupurilor parlamentare.
7.800 de lei (1.902 de euro) - secretar de stat, senator, deputat.
7.650 lei (1.865 de euro) - procurorul general al României.
7.500 de lei (1.829 de euro) - subsecretar de stat.
7.350 lei (1.792 de euro) - judecător la Înalta Curte.
6.060 de lei (1.478 de euro) procuror cu grad de Parchet de Înaltă Curte şi preşedinte de Curte de Apel.
5.700 de lei (1.390 de euro) - preşedinte de tribunal, judecător de Curte de Apel, procuror de Parchet de Curte de Apel.
5.400 de lei (1.317 de euro) - judecător de tribunal.























































