Prima amendă prin sistemul e-SIGUR al Poliției Rutiere, încasată de o șoferiță din Vrancea

0
Publicat:

Polițiștii din cadrul Direcției Rutiere au întocmit primul proces-verbal de constatare a contravenției, ca urmare a folosirii sistemului e-SIGUR.

Sistemul e-SIGUR a fost operaționalizat în Vrancea FOTO: Poliția Română
Sistemul e-SIGUR a fost operaționalizat în Vrancea FOTO: Poliția Română

O femeie de 28 de ani, din municipiul Adjud, județul Vrancea, este primul șofer din România sancționat cu o amendă de 810 lei și 3 puncte de penalizare, pentru că a condus, la data de 12 ianuarie 2025, un autoturism, cu viteza de 73 de km/h (+23 km/h), pe DN2, în localitatea Adjud.

Fapta a fost înregistrată cu aparatul radar marca Trucam II, iar sancțiunea a fost aplicată după colectarea datelor prin sistemul e-SIGUR și parcurgerea pașilor legali necesari.

”Începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaționalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România cu privire la posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloace tehnice din dotarea Poliției Române și colectate automat prin sistemul e-SIGUR. Acest sistem prelucrează imaginile surprinse cu ajutorul cinomometrelor Trucam pe autostrăzile A1 și A2, precum și în județul Vrancea, în zonele cu risc ridicat. Ulterior, acest sistem va fi extins la nivel național”, potrivit Poliției Române.

Constatarea și aplicarea sancțiunilor se realizează de polițiști nominalizați în acest sens.

 Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite