Peste 2.000 de români îşi vor recupera banii depuşi la CEC înainte de 1989 pentru cumpărarea de maşini Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi 4 februarie, proiectul de lege prin care ultimii români rămaşi fără sumele depuse la CEC înainte de 1989 pentru cumpărarea unui autoturism Dacia îşi vor recupera banii.

Legea completează o ordonanţă de urgenţă aprobată de Legea nr.232/2008 şi are ca element de noutate despăgubirea celor care au depus banii la CEC şi i-au transferat ulterior la BRD. “În 2008 au fost despăgubiţi cei care au avut depuneri la CEC, 37.478 de persoane care au încasat în jur de 21.000 de lei noi, după echivalarea celor 70.000 de lei depuşi pe timpul lui Ceauşescu, cât se dădea atunci pentru o maşină Dacia. Au rămas cei care şi-au transferat banii la BRD, care atunci era tot bancă de stat. Este vorba de 2.149 de oameni care intră sub incidenţa acestei noi legi şi care urmează să-şi primească banii”, ne-a explicat Mihai Cucu Dogaru, preşedintele Asociaţiei Păgubiţilor de Autoturisme din România.

Legea urmează să fie trimisă la Cotroceni pentru promulgare, iar după publicarea în Monitorul Oficial se va stabili, în termen de 60 de zile, prin hotărâre de Guvern, modul de calcul pentru acordarea despăgubirilor. “Estimăm că până la finalul lunii iunie se va intra în posesia banilor. După calculele noastre ar trebui să se încaseze circa 28.000 de lei de fiecare”, mai spune Dogaru. În aceste condiţii, pentru a-i despăgubi pe toţi cei 2.149 de oameni aflaţi sub incidenţa acestei legi va fi nevoie de un efort bugetar de peste 12 milioane de euro.

Deputaţii se luptă pentru atribuirea meritelor

Propunerea legislativă adoptată marţi a fost depusă în Parlament încă din 2011, printre iniţiatori numărându-se mai mulţi deputaţi PDL şi din partea minorităţilor. Asta nu i-a împiedicat pe rivalii de la PSD să se laude după votul din Camera Deputaţilor. “Deponenţii la CEC pentru maşini Dacia vor primi despăgubiri. PSD respectă promisiunea din campania electorală”, a scris pe Facebook deputatul PSD Ninel Peia.

Deputatul Tudor Ciuhodaru, unul dintre iniţiatori, se simte ofensat: “Nu mă miră că au ajuns să se laude cu iniţiative legislative propuse de alţii. M-am şi mirat când i-am văzut pe cei din USL cu cât entuziasm au votat. Acum înţeleg, e an electoral şi au nevoie să se laude. Dacă tot sunt aşa hotărâţi, să aprobe şi propunerea mea privind plata orelor suplimentare din sistemul de sănătate”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite