Pentagonul: Dezvoltarea militară a Chinei ameninţă echilibrul regional
Dezvoltarea militară a Chinei în domeniul nuclear, spaţial şi cibernetic ameninţă echilibrul regional în Asia, potrivit unui raport al Pentagonului, care şi-a exprimat miercuri dorinţa de mai mult dialog şi transparenţă în problemele de securitate între Washington şi Beijing, relatează AFP, citată de NewsIn.
"Forţele armate (chineze) continuă să conceapă şi să dea în funcţiune tehnologii 'îngrijorătoare', în special în domeniile nuclear, spaţial şi cibernetic, care modifică echilibrele militare regionale şi au implicaţii dincolo de zona Asia-Pacific", potrivit raportului anual al Departamentului Apărării.
"Armata chineză pune la punct capacităţi cu rază lungă de acţiune ale căror implicaţii depăşesc Taiwanul", care "ar putea permite Chinei să îşi desfăşoare forţele pentru a garanta acces la resursele sale sau pentru a-şi valorifica revendicările teritoriale", arată raportul Pentagonului.
După publicarea acestuia, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell, şi-a exprimat dorinţa pentru "un dialog militar mai consistent" şi "mai multe contacte" cu Beijingul. El şi-a exprimat şi regretul pentru "lipsa de transparenţă" a Chinei în domeniul apărării.
"Cu cât dialogăm mai mult, cu atât mai multe şanse vom avea să ne înţelegem reciproc interesele şi astfel să reducem sau să eliminăm posibilele neînţelegeri", a declarat el într-o conferinţă de presă.




















































