Pagubitii FNI s-au strans in fata Palatului Culturii din Iasi
Pagubitii FNI s-au strans, sambata, in fata Palatului Culturii din Iasi, pentru a vedea ce sanse au sa-si recupereze sumele investite, dupa extradarea Ioanei Maria Vlas si pentru a stabili detaliile
Pagubitii FNI s-au strans, sambata, in fata Palatului Culturii din Iasi, pentru a vedea ce sanse au sa-si recupereze sumele investite, dupa extradarea Ioanei Maria Vlas si pentru a stabili detaliile privind procesul de recuperare a banilor. "Sunt foarte suparat si descurajat, dar am fost militar, asa ca nu vreau sa dezarmez", a declarat Alexandru Mihai, presedintele Asociatiei Nationale a Investitorilor FNI (ANIFNI) Iasi, in fata celor peste o suta de ieseni adunati in fata Palatului Culturii. In Iasi sunt 411 pagubiti, iar pentru proces - in care parti sunt ANIFNI, ca pagubit, si AVAB, care trebuie sa recupereze banii - Asociatia Investitorilor FNI Iasi a platit o taxa de timbru de 400 de milioane de lei si 117 milioane de lei onorariul pentru avocat. Urmatorul termen al procesului va avea loc pe 4 aprilie. "Avem de platit taxa de timbru, de unu la suta, dar multi nu au venit sa se inscrie pe liste", a spus Mihai, care a facut prezenta si a avut neplacuta surpriza sa constate ca unii dintre pagubiti nu mai sunt in viata. Intr-o ora, listele au fost definitivate, iar oamenii s-au imprastiat, sperand totusi ca nu vor muri toti inainte de a-si recupera banii.





















































