Organizatorul parastasului lui Zelea Codreanu de la Tâncăbești, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

0
Publicat:

Florin Dobrescu, oganizatorul ceremoniei de comemorare a lui Corneliu Zelea Codreanu, desfășurată pe 30 noiembrie, în Pădurea Tâncăbești - Ilfov, a fost pus sub control judiciar împreună cu soția sa și alți câțiva participanți, în ancheta care vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Florin și Ioana Dobrescu. FOTO Facebook
Florin și Ioana Dobrescu. FOTO Facebook

„În acest moment suntem liberi, și eu, și Ioana Dobrescu. În zorii zilei de sâmbătă, 7.12.2024, după o percheziție desfășurată la locuința mamei mele, am fost preluați de la sediu de reprezentanții Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IJP Ilfov, și am fost însoțiți de mascați, în baza unui mandat de aducere, fiind conduși la sediul instituției din Sectorul 1 al Capitalei. Aici, pe parcursul zilei, s-au desfășurat o serie de proceduri prin care, în dosarul penal deschis în legătură cu parastasul lui Corneliu Zelea Codreanu, organizat pe 30.11.2024 în Pădurea Tâncăbești, am căpătat, pe rând, de la statutul de martori, calitatea de suspecți, iar apoi de inculpați, fiind puși sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Măsuri de aceeași natură au fost luate asupra unui număr de 7 persoane care au participat la parastasul din pădurea Tâncăbești, alții fiind și ei anchetați de organele judiciare”, se arată într-un comunicat transmis redacției „Adevărul” de Florin Dobrescu.

Florin Dobrescu este vicepreședinte al Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, asociație oficializată în 2016, și cel care a organizat controversatul eveniment din Pădurea Tâncăbești, cu privire la care a fost deschisă ancheta penală. 

„M-am situat pe poziții anticomuniste, democratice, monarhiste, pro-americane și pro-occidentale”

În pozele publice de la parastasul de la Tâncăbești se poate vedea că, alături de Florin Dobrescu, au fost prezenți arhiepiscopul Teodosie, actorul Dan Puric, dar și Eugen Sechila –  lider neo-legionar și unul dintre apropiații lui Călin Georgescu.

Florin Dobrescu (stânga), alături de ÎPS Teodosie și Dan Puric. FOTO Facebook
Florin Dobrescu (stânga), alături de ÎPS Teodosie și Dan Puric. FOTO Facebook

Dobrescu susține că „în organizarea acelui parastas de la Tâncăbești nu am încălcat cu nimic legile țării”.

Vicepreședinte al Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, mai susține că „tot ce se întâmplă este o vânătoare de vrăjitoare declanșată de factori de decizie de la cel mai înalt nivel, pentru a găsi niște țapi ispășitori, acoperind astfel ineficența și complicitatea celor care nu au avut capacitatea de a gestiona o situație deosebit de gravă pentru România”.

Amintim că mai mulți lideri ai Mișcării Legionare au fost ridicați sâmbătă de acasă și duși la poliție, pentru audieri în ancheta ce vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute pe 30 noiembrie 2024 la Tâncăbești, județul Ilfov.

Printre persoanele duse la audieri s-a aflat și Șerban Suru, cel care se autoproclama de mai mulți ani şeful Miscarii Legionare din România, cercetat după ce la evenimentul de la la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu, a purtat uniforma cu însemne legionare şi a efectuat salutul legionar.

Suru apare într-un raport publicat în urmă cu zece ani de Centrul de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului în România realizat în urma unei monitorizări ample din perioada 2009-2014: „Șerban Suru neo-fascist, pro-legionar, este liderul grupării intitulate „Legiunea Arhanghelul Mihai – Garda de Fier”.

Autoritățile, fără reacție timp de 10 ani

În același raport apare și Florin Dobrescu, vicepreşedintele Fundatiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a efectuat salut legionar și nazist în repetate rânduri.

Conform raportului din 2014, Florin Dobrescu a ”publicat pe site-ul Buciumul.ro, periodic la Partidulului Totul pentru Țară, un articol în care sunt reproduse colaje menite să asocieze persoana lui Klaus Iohannis cu regimul nazist. Articolul inițial a fost publicat pe data de 18 februarie 2014 și a fost republicat de unele site-uri antisemite între 4 și 7 octombrie 2014, în perioada campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României”.

În raport sunt publicate imagini cu Florin Dobrescu efectuând salutul nazist la o întrunire a legionarilor.

Autoritățile române nu au avut reacție în cei zece ani care s-au scurs de la publicarea acestui raport.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite