Obezitatea morbidă face ravagii în România. Peste 400.000 de români necesită operaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obezitatea morbidă afectează 400.000 de români, singura soluţie pentru ca aceştia să îşi rezolve problemele medicale fiind operaţia, care se face doar în clinici private. Aşa a anunţat joi preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, profesorul Maria Moţa.

Potrivit acesteia, operaţia este dificilă şi are şi posibile complicaţii, însă preţul este unul ridicat şi prohibitiv pentru pacienţi.

„În jur de 400.000 de adulţi din România au obezitate morbidă, la care răspunsul terapeutic mai poate fi aşteptat decât prin aşa-numita chirurgie metabolică, prin intervenţii chirurgicale, care sunt extrem de costisitoare şi care nu sunt asigurate nici ca şi coplată, la ora actuală, de statul român”, a declarat Maria Moţa, citată de Agerpres.

3.000 de euro, costurile unei intervenţii chirurgicale

Concret, o astfel de intervenţie chirurgicală, care preuspune micşorarea stomacului, costă cel puţin 3.000 de euro în România.

„S-a început timid, în urmă cu câţiva ani, într-un singur centru privat din România, iar costurile în acel moment erau de aproape 10.000 de euro pentru o intervenţie chirurgicală. (...) La ora actuală, în Bucureşti sunt mai multe centre. S-a deschis un centru de excelenţă în Timişoara. Aceste intervenţii — dar nu sunt foarte informată, ştiu că se fac şi în Cluj, în Iaşi. În Craiova s-au făcut câteva intervenţii cu o echipă internaţională. Operaţiile nu pot continua la stat. Ele nu pot fi făcute la ora actuală decât în sistem privat, pentru că, deşi s-au redus costurile, sunt în funcţie de tehnica chirurgicală. Sunt numeroase tehnici, între 3 şi 10.000, dacă nu apar probleme. Dacă apar complicaţii postoperatorii, costurile pot să fie mai mari”, a mai spus Moţa.

Tot mai mulţi români îşi micşorează stomacul

Specialistul susţine că tot mai mulţi români apelează la această tehnică chirurgicală din dorinţa de a arăta bine, nu din nevoia de a fi sănătoşi.

„Este o intervenţie dificilă şi cu multe complicaţii posibile postoperatorii. Necesită îngrijiri speciale şi nu este decontată de sistemele publice de asigurări de sănătate, nicăieri în lume. Deocamdată, se discută foarte aprins în SUA dacă şi cum să se deconteze şi mi se pare în Suedia”, a explicat profesorul Maria Moţa.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite