O luptătoare română de MMA cu cont pe OnlyFans, gonită de la antrenamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă, luptătoare MMA cu cont pe OnlyFans, a fost dată afară din sala în care se antrena de soțiile colegilor săi, deoarece acestea se temeau că le-ar putea ispiti partenerii. Tânăra spune că nu dorește decât să-și finațeze visul de a lupta în UFC.

Alice este luptătoare MMA FOTO Facebook Alice Ardelean
Alice este luptătoare MMA FOTO Facebook Alice Ardelean

Povestea tinerei în vârstă de 30 de ani a fost publicată de Daily Star, relatează libertatea.ro. Alice Ardelean se antrenează acum la sala de sport Ronin MMA din Birmingham, Însă ea a fost obligată să se mute din alte locații, după ce a  fost criticată cu privire la postările ei de pe Only Fans.

În realitate, singurul motiv pentru care făceam OnlyFans era acela de a putea plăti pentru echipamentul meu de antrenament, nutriționist și gimnastică în fiecare zi. Mă gândeam doar la treburile mele, dar ura era acolo. O parte din ură era pe față și femeile din sală se plângeau de mine. A fost jenant. Trebuia să le spun: nu sunt aici să-ți iau omul. E doar munca mea și nu interferez cu treaba ta. Nu e vina mea dacă soțul tău a fost pe OnlyFans-ul meu sau nu”, a spus românca.

Românca a lucrat ca agent de securitate, iar din contul de pe platforma destinată adulților câștigă în jur de 10.000 de lire sterline pe lună.

În plan sportiv, Alice deține un record de lupte de 7-5, ea urmând să concureze pentru titlul EFC (Extreme Fighting Championship) la greutatea pai, în luna martie.  Românca s-a luptat o dată cu actuala campioană UFC la greutatea pai, Zhang Weili, ultima ei înfrângere venind din partea starului chinez.

Cea mai de succes afacere

Cu peste 150 de milioane de utilizatori înregistrați, serviciul poate fi deja considerat unul dintre cele mai de succes startup-uri tehnologice britanice din ultimii ani.

Proprietarul serviciului OnlyFans, omul de afaceri americano-ucrainean Leo Radvinsky, a câștigat peste 500 de milioane de dolari în 2021 și 2022, conform unui articol publicat în decembrie 2022 de Financial Times și care prezintă situația financiară a companiei cu sediul la Londra.

Documentele mai precizează că profitul înainte de impozitare al OnlyFans pentru anul fiscal 2021 a crescut cu 615% față de aceeași perioadă anterioară - de la 61 milioane USD la 433 milioane USD, iar veniturile serviciului au crescut de la 358 milioane USD la 932 milioane USD. În același timp, utilizatorii platformei în sine au cheltuit în 4,8 miliarde de dolari în 2021, dintre care majoritatea au mers direct la creatorii de conținut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite