Muzică, investigaţii şi aventură pe trei noi canale | adevarul.ro

Muzică, investigaţii şi aventură pe trei noi canale

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Nat Geo Music şi Nat Geo Adventure vor fi lansate în 2009, iar Investigation Discovery ar putea apărea tot anul viitor pe piaţa românească. Posturile vor difuza programe despre muzica din culturile lumii, aventuri şi explorare, călătorii, dar şi documentare despre investigaţii.

Piaţa românească a televiziunilor de nişă se va îmbogăţi, începând de anul viitor, cu alte trei noi canale.

Lansarea primelor două canale, care fac parte din reţeaua National Geographic, este certă, iar al treilea, deţinut de reţeaua Discovery, are mari şanse de a fi pus pe piaţă în primăvară.

National Geographic va împlini în 2009 zece ani în România şi va lansa cele două posturi cu acest prilej. „În pachetele National Geographic vrem să introducem Nat Geo Adventure şi Nat Geo Music“, a declarat Anca Ivanciu pentru Mediafax. Nat Geo Music este un post de televiziune dedicat ritmurilor lumii.

„Nat Geo Music va fi singurul post din România care se va ocupa de culturile lumii. Sunt emisiuni dedicate anumitor ţări, anumitor perioade, concerte.

Va merge de la muzica tradiţională, muzica populară a diverselor ţări, până la artişti care apar şi pe alte posturi“, a adăugat Anca Ivanciu. Nat Geo Music a completat divizia de Muzică şi Radio a companiei National Geographic, creată în 2007.

Celălalt canal TV, Nat Geo Adventure, este un post dedicat spiritului aventurier. Televiziunea difuzează programe despre aventuri şi explorare, emisiuni despre călătorii şi natură.

Televiziunea Investigation Discovery (ID) ar putea fi lansată pe piaţa românească în prima parte a anului viitor, potrivit declaraţiilor date Mediafax de Gabriela Stoian, director de vânzări cablu şi satelit România, Discovery Networks Europe.

Investigation Discovery s-ar putea lansa în 2009

Aceasta a spus că se doreşte ca momentul lansării să fie în primăvară. “De la anul, cândva, sperăm noi cât mai curând, în primăvară, ne dorim să lansăm Discovery ID, Investigation Discovery”, a spus Gabriela Stoian. Reţeaua Discovery distribuie cinci canale în România: Discovery Channel, Discovery Science, Discovery World, Animal Planet şi Discovery Travel&Living.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite