MMFPSPV: Numărul beneficiarilor de venit minim garantat a crecut cu 5,6 la sută în 2015 faţă de 2014

0
0
Numărul beneficiarilor de venit minim garantat a crecut cu 5,6 la sută în 2015 faţă de 2014 FOTO Adevărul
Numărul beneficiarilor de venit minim garantat a crecut cu 5,6 la sută în 2015 faţă de 2014 FOTO Adevărul

Numărul familiilor beneficiare de venit minim garantat a crescut cu 5,6 la sută în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2014, suma plătită fiind cu aproape 10 milioane de lei mai mare, rezultă dintr-un raport al Ministerului Muncii.

Venitul minim garantat (VMG) se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Numărul mediu lunar de familii beneficiare a crescut de la 241.682 în trimestrul I al anului trecut la 255.213 în trimestrul I 2015, cu 13.531 de familii, adică o creştere de 5,6 la sută.

În acest context, suma plătită în primele trei luni ale acestui an, de 174.895.478 lei, a fost mai mare cu 9.914.588 lei, adică în creştere cu şase la sută.

Judeţele cu cele mai multe familii beneficiare de VMG, adică peste 8.000, au fost: Mureş, Olt, Argeş, Iaşi, Dâmboviţa, Bacău, Vaslui, Teleorman, Galaţi, Buzău şi Dolj.

"Suma plătită corespunzătoare contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele din familiile beneficiare de venit minim garantat în trimestrul I 2015 a fost de 9.726.613 lei, cu 756.435 lei (8,4 la sută) mai mare decât în anul anterior", se arată în raportul întocmit de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

În document se mai arată că 31.495 de familii care au primit VMG au beneficiat şi de plata asigurării obligatorii a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren, inundaţiilor, fiind alocată suma de 2.198.061 lei în primele trei luni ale acestui an.

"Astfel, suma plătită din bugetul MMFPSPV pentru întreg programul de acordare a venitului minim garantat (ajutorul social, contribuţii pentru asigurările de sănătate şi asigurarea obligatorie a locuinţelor) a fost de 186.820.152 lei, mai mare cu 12.592.155 lei (7,2 la sută) decât în trimestrul I 2014", rezultă din documentul menţionat.

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede şi posibilitatea de acordare a unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor aflate în situaţii de necesitate din cauza calamităţilor naturale, incendiilor şi accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la excluziune socială.

Din totalul resurselor gestionate de MMFPSPV pentru beneficii de asistenţă socială, cea mai mare parte a resurselor a fost direcţionată către alocaţia de stat pentru copii, respectiv 30,1 la sută, în plată fiind 3.728.938 de copii. Indemnizaţiile acordate persoanelor cu handicap au avut o pondere de 28 la sută în totalul beneficiilor de asistenţă socială, în plată fiind aproximativ 704.000 persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu. 

De asemenea, 19,1 la sută din total cheltuieli cu beneficii sociale au fost alocate pentru indemnizaţiile pentru creşterea copilului, contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate aferente persoanelor beneficiare de această indemnizaţie, precum şi indemnizaţiilor şi sprijinului pentru creşterea copilului acordate persoanelor cu handicap, de acest program beneficiind 146.795 de familii.

"În total, beneficiile de asistenţă socială bazate pe testarea mijloacelor de trai (programele de acordare a ajutorului social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi alocaţiile de susţinere a familiei), respectiv adresate categoriilor de populaţie cu riscul cel mai mare de sărăcie şi excluziune socială, au reprezentat 16,7 la sută din sumele cheltuite cu beneficiile de asistenţă socială", se arată în documentul elaborat de MMFPSPV.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite