Laptopurile, daunatoare sanatatii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un om de stiinta suedez care a folosit laptopul timp de o ora, asezandu-l pe genunchi sau in poala, cum se spune, s-a ales cu arsuri care au necesitat tratament medical - transmite BBC. Medicul care

Un om de stiinta suedez care a folosit laptopul timp de o ora, asezandu-l pe genunchi sau in poala, cum se spune, s-a ales cu arsuri care au necesitat tratament medical - transmite BBC. Medicul care l-a tratat s-a adresat jurnalului de specialitate THE LANCET, avertizand publicul asupra pericolelor potentiale decurgand din folosirea laptopurilor "in sensul literal al cuvantului". Intr-adevar, laptop inseamna, literalmente, "computer care se asaza in poala", "computer care se asaza pe genunchi" (lap - poala, genunchi). Dr. Claes - Garan Ostenson, de la renumitul Institut Karolingean din Stockholm, a relatat ca pacientul a redactat un text, cu ajutorul laptopului, timp de o ora, in acest rastimp stand pe scaun si tinand minicomputerul in poala. A doua zi, a observat in regiunea genitala o iritatie care s-a transformat, apoi, in basici si a inceput sa supureze, ceea ce a necesitat ingrijiri medicale adecvate. El a povestit doctorului ca, in timp ce a folosit computerul, a simtit o usoara senzatie de arsura in partea superioara a coapselor, fara sa-i dea insa atentie. Manualul de utilizare a laptopului prevede, ce-i drept, ca persoanele care il vor folosi sa nu il aseze direct pe piele, avertizand ca, prin folosirea indelungata, placa de sustinere se poate incalzi, provocand disconfort utilizatorului. Pacientul afirma insa ca purta pantaloni de stofa groasa, iar dedesubt lenjerie, deci nici vorba sa fi asezat computerul direct pe piele. Asadar, atentie, nu luati ad litteram denumirea acestui instrument modern, atat de folositor, si nu-l asezati in poala, ci intotdeauna pe o suprafata de sprijin, masuta, pupitru s.a.m.d.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite