Kiev, oraşul creştinătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala Ucrainei se mândreşte cu unele dintre cele mai vechi lăcaşuri bisericeşti din spaţiul ex-sovietic, câteva datând încă din secolul al XI-lea. Când te gândeşti cam pe unde

Capitala Ucrainei se mândreşte cu unele dintre cele mai vechi lăcaşuri bisericeşti din spaţiul ex-sovietic, câteva datând încă din secolul al XI-lea.

Când te gândeşti cam pe unde ţi-ai putea petrece un concediu de odihnă extern, primul gând te duce către tot felul de destinaţii, fie exotice, fie orientate spre vestul bătrânului continent. Poate nici prin cap nu ţi-ar putea trece că ai putea foarte bine să te relaxezi şi în alte zone, mai puţin explorate, dar cel puţin la fel de frumoase precum celelalte. Ucraina, una dintre cele 15 state ale fostului imperiu URSS, reprezintă exact un astfel de loc, fiind cel mai bine reprezentată prin capitala Kiev.

Până nu demult, Kievul a stat numai în umbra strălucitoarei capitale a Cehiei, Praga. Încet-încet, tot mai mulţi turişti s-au reorientat şi au preferat oraşul ucrainean. Prima impresie pe care o lasă Kievul este excelentă, un oraş cum rar se mai poate vedea în alt colţ al pământului. În 2003, oraşul avea aproximativ trei milioane de locuitori. Majoritatea este formată din ucraineni, care formează 71% din populaţie, ruşii alcătuiesc şi ei o etnie importantă, cu 17%, şi, bineînţeles, românii care nu lipsesc din peisaj (7%).

Administrativ, Kievul este municipiu subordonat nivelului naţional şi nu aparţine de oblast-ul Kiev. Important centru industrial, ştiinţific şi cultural al Europei de Est, capitala Ucrainei are o infrastructură extensivă, dar totuşi destul de veche, considerând declinul puternic economic al statului din anii '90. Există totuşi un sistem foarte dezvoltat de transport în comun, incluzând metroul, care are o reţea excelent pusă la punct.

Kievul, fost tărâm polonez Istoria Kievului este una aparte. Prima atestare scrisă datează încă din anul 559, populaţia dezvoltându-se bine încă din secolul al IX-lea. Rapid, el a devenit centrul religios al statului rus, şi prin contribuţia lui Vladimir I, care a implementat ortodoxismul. Practic, din Kiev au început creştinarea Rusiei şi cultura ortodoxă. Interesant este că, în trecut, între anii 1569 şi 1667, Kievul a aparţinut Poloniei.

De fapt, Ucraina are un aer aparte dintre toate cele 15 state care în trecut au format ţinutul URSS. Cel mai important oraş al statului se remarcă, pe lângă cele scrise mai sus, şi prin faptul că este cel mai plin de verdeaţă, dar şi de viaţă oraş dintre toate celelalte capitale ale ţinutului, fiind comparat cu o altă capitală, dar a Moldovei, Chişinău.

În ciuda anilor mulţi care au trecut de la căderea Cortinei de fier a imperiului sovietic, Kievul - care face parte din grupul celor cinci oraşe cu peste un milion de locuitori, alături de Odessa, Dnpropetrovsk, Harkov şi Doneţk - mai păstrează reminiscenţe ale trecutului. Acestea se resimt prin forma clădirilor vechi, dar şi a unei părţi din populaţie, care pare că se încăpăţânează să nu accepte prezentul. Care însă se combină perfect cu latura cosmopolită.

Aerul cosmopolit al oraşului acoperă din urmele trecutului comunist

Cel mai important oraş al statului ucrainean se remarcă şi prin multitudinea spaţiilor verzi. Se spune că nicăieri în Europa nu mai vezi astfel de zone În comparaţie cu România, viaţa din Ucraina nu este foarte scumpă. Dacă venitul mediu în statul ex-sovietic este de 170 de dolari, lucrurile se schimbă în Kiev, unde un locuitor poate câştiga şi 350 de dolari într-o lună. O pâine costă aproximativ 50 de cenţi, iar un litru de benzină nu sare de un dolar (93 de cenţi). În Ucraina, la putere este moneda naţională, grivna, echivalentul a cinci dolari, care în traducere liberă s-ar traduce prin "coama calului".

Trebuie să recunosc că m-am dus cu inima îndoită acolo. Era prima mea vizită într-un oraş ce aparţinuse unui imperiu comunist. De cum ieşi din aeroportul Borvspil, senzaţia de necunoscut şi frica unui tărâm cu vechi legături comuniste sunt şterse de aerul cosmopolit al oraşului.

Este bine de ştiut că şi pe aeroportul din Kiev există "piraţii" taxiurilor. "Sunt de preferat doar câteva firme de taxi, care au licenţă de la stat. Dacă nu le cunoşti, rişti să cazi în plasa privaţilor care îţi pot lua şi echivalentul a 200 de dolari până în centru", mi-a spus Teo, un tânăr român care lucrează de mai mulţi ani în telecomunicaţii în Kiev, şi pe care l-am cunoscut pe aeroportul din Praga. Am uitat să vă spun că în capitala Ucrainei poţi ajunge fie cu avionul, dar nu există cursă directă, ci cu escală fie la Budapesta, fie la Praga sau la Frankfurt, fie cu maşina la capătul unui drum de aproximativ 1.500 de kilometri.

Ca şi Aeroportul "Henri Coandă", cel din Kiev este situat în afara oraşului, la o distanţă de aproximativ 25 de minute de mers cu maşina. Primul impact cu oraşul propriu-zis nu este unul care să te dea pe spate. Asemenea unei fete aflate la prima întâlnire, Kievul ştie să-şi ascundă atuurile pentru mai târziu. Nu-ţi trebuie mult timp să te deplasezi prin oraş pentru a observa frumuseţea exemplară a ucrainencelor, care pot concura lejer la titlul de cele mai frumoase de pe planetă.

Indiferent că merg la serviciu, că se plimbă sau că se relaxează la o terasă, femeile sunt îmbrăcate cu gust. Se observă de la distanţă că ţin la imaginea lor şi că le place să fie cochete. În schimb, bărbaţii sunt mai lejeri cu acest aspect, dar nu chiar neglijent.

Parcurile, un simbol local Deşi este un oraş imens ca suprafaţă, într-o vacanţă se recomandă chiar mersul pe jos. Bulevardele mari şi late sunt suficient de bine "aranjate" pentru ca orice turist să ştie să se descurce şi să ajungă la destinaţie fără a fi nevoit să întrebe pe cineva. Şi totuşi, dacă la un moment dat vrei să te consulţi cu un localnic, atunci trebuie să ai răbdare şi să găseşti un cunoscător de engleză, franceză sau spaniolă. În mare parte, ucrainenii nu prea s-au sinchisit să înveţe şi altă limbă în afara rusei, mizând probabil şi pe puterea din trecut a fostului imperiu pe plan mondial şi în domeniul lexical.

Probabil, odată cu dezvoltarea turistică a zonei, şi acest capitol va fi îmbunătăţit. După un timp în care am admirat cum clădirile vechi se îmbină arhitectural cu noul, m-am trezit că trec pe lângă mai multe parcuri. Deşi era o oră relativ târzie, 18:00, am constatat că respectivele zone erau pline, majoritatea oamenilor fiind ieşiţi de la muncă sau de la diverse şcoli. De fapt, întreg oraşul este plin cu astfel de zone verzi. Se spune despre Kiev că este unul dintre cele mai "verzi" oraşe din Europa.

Surpriza totală apare când ajung în piaţa centrală, Maidan în limba locală, un fel de Lipscani al nostru, dar mult mai mare, mai aerisit şi mai spaţios. În fiecare weekend, respectiva piaţă devine loc de protipendadă. Circulaţia se închide şi timp de două zile se derulează spectacole şi diverse concerte. Totul este bine organizat, nu lipsesc nici tarabele care comercializează băuturile alcoolice, dar nici cele pe care se află tot felul de obiecte care aduc aminte de istoria nu prea îndepărtată.

Apropo de alcool. Ceva incredibil. Pe străzile Kievului poţi vedea oameni de toate tipurile, de la amărâţi până la cei îmbrăcăţi la costum sau în ţinută sport consumând la vedere alcool în timp ce merg pe stradă. Spectacolul este completat şi cu femeile care nu se sfiesc să facă acelaşi lucru. După ce consumă în tihnă, în timp ce se plimbă, ucrainenii lasă sticla sau recipientul frumos pe trotuar exact în locul în care au şi isprăvit consumaţia.

Cât despre trafic, acesta nu este mai aglomerat ca la Bucureşti. Am remarcat însă, pe lângă metrou, care este unic prin adâncimea staţiilor aflate sub pământ, că nu există autobuze în Kiev, ci doar nişte microbuze puţin mai spaţioase. Acestea circulă însă des, iar ca să poţi merge cu unul trebuie să stai la coadă, în mod civilizat. Nimeni nu se înghesuie, nu se bagă în faţă, nu se ceartă.

Pentru că se află la Kiev, unul dintre oraşele care m-au impresionat enorm şi în care îţi poţi petrece lejer cel puţin o săptămână de concediu.

Misterele capitalei ucrainene merită descoperite

Dacă majoritatea datelor despre Kiev sunt cunoscute, ei bine, acest oraş are şi partea sa misterioasă. Una, care în timp, l-a transformat şi l-a format într-un obiectiv turistic. Situat pe malul Niprului, al treilea fluviu ca mărime din punctul de vedere al lungimii şi al debitului, după Dunăre şi Volga, Kievului i se mai spune şi "patria creştinismului". Aşa cum am mai spus, unele dintre cele mai vechi catedrale din lume, din spaţiul slavon, unele datând chiar din secolul al XI-lea se regăsesc acolo.

Catedrala Sf. Arhanghel Mihail, despre care se spune că este ocrotitorul oraşului, şi Catedrala Sf. Sofia sunt doar două dintre lăcaşurile cunoscute şi sub numele de Peciorska Lavra. Legenda spune că, în urmă cu mai multe secole, călugării au săpat tunele într-unul dintre pereţii abrupţi ai Niprului.

Odată cu scurgerea timpului, respectivele s-au transformat în adevărate labirinturi subterane, care, potrivit localnicilor, ar împânzi azi întreg oraşul. Pe vremea comuniştilor, călugării au fost complet izolaţi, sistemul politic din acea vreme considerând existenţa lor drept o mare ofensă adusă poporului.

Mai mult, pe timpul dictatorului Brejnev, mai exact în 1977, s-a inventat şi construit un monument menit a eclipsa celebra Lavra. Liderul comunist a ordonat realizarea unei statui, denumită pompos Monumentul Patria Mamă, iar ca loc de amplasament a fost ales unul dintre cele mai importante zone, centrul oraşului. Statuia simboliza o femeie care ţine în mână o sabie, al cărei vârf era îndreptat în sus.

Nu întâmplător, sabia a fost poziţionată în acea poziţie. Cu o înălţime de 180 de metri!!!, colosul acoperea astfel cupolele Lavrei. Brejnev a mai ordonat ca în interiorul monumentului să fie instalat un lift, pentru ca toţi locuitorii, dar şi turiştii să poată admira panorama oraşului.

După 1991, cei care au preluat destinele politice ale statului au dorit să mai îndrepte din greşelile trecutului şi, la capătul unei acţiuni de amploare, au micşorat sabia cu 30 de metri. Astfel, cupolele Lavrei, care sunt poleite cu aur, şi-au recăpătat din prestanţă.

Acum, Lavra, cu tot ceea ce conţine ea, a devenit unul dintre principalele puncte de atracţie pentru turişti. Zilnic, foarte mulţi vizitatori, din mai toate colţurile lumii, vin să vadă cu ochii lor aceste minunăţii a căror frumuseţe este greu de explicat în cuvinte. Practic, dacă veţi ajunge vreodată la Kiev, dar nu veţi merge să vizitaţi aceste vestigii, va însemna că aţi fost de pomană până acolo.

Ucrainenii dau dovadă că ştiu să-şi vândă bine marfa. Programul de vizitare al acestor catedrale este unul cât ziua de lungă, fiecare grup beneficiind de câte un ghid, care ştie să vorbească mai multe limbi străine şi mai ales are darul de a te introduce în atmosfera istorică a respectivelor vestigii. De ce am subliniat că respectivii ghizi vorbesc mai multe limbi străine? Pentru că, din păcate, la Kiev, limba rusă tronează încă, celelalte limbi de circulaţie internaţională reprezentând un mare secret pentru locuitorii oraşului.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢ

De la aeroport este de preferat să luaţi doar taxiuri care au licenţă de la stat. Altfel riscaţi să cădeţi în plasa privaţilor care vă pot lua şi echivalentul a 200 de dolari până în centru. Aeroportul se află în afara oraşului, la o distanţă de 25 de minute de mers cu maşina; Este bine să aveţi la dumneavoastră un ghid de conversaţie româno-rus.

Sunt foarte puţini cei care ştiu o limbă de circulaţie internaţională; La putere este moneda naţională, grivna, echivalentul a cinci dolari; Kievul are o reţea de metrou foarte bine pusă la punct. În afară de transportul subteran, puteţi folosi microbuzele, un fel de maxi-taxi autohtone; Chiar dacă oraşul este destul de mare, nu ezitaţi să vă plimbaţi pe jos. În Kiev există numeroase parcuri absolut superbe. Despre capitala Ucrainei se spune că este una dintre cele mai "verzi" metropole din Europa.

NU RATAŢI !

Catedrala Sf. Arhanghel Mihail şi Catedrala Sf. Sofia. De altfel, Kievul este vestit pentru catedralele foarte vechi, unele datând chiar din secolul XI. Programul de vizitare al acestor catedrale se întinde pe întreaga zi; Piaţa centrală, Maidan în limba locală, un fel de Lipscani al nostru, devine în fiecare weekend loc de protipendadă.

Circulaţia se închide şi timp de două zile se derulează spectacole şi diverse concerte. Totul este bine organizat, nu lipsesc nici tarabele care comercializează băuturile alcoolice, dar nici cele pe care se află tot felul de obiecte care aduc aminte de istoria nu prea îndepărtată; n Monumentul Patria Mamă, amplasat în una dintre cele mai importante zone din centrul oraşului.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite