Judeţ cu judeţ:Angajări pe timp de criză la Primăria Târgu-Mureş
0Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a amendat cinci dintre cei 200 de doctori controlaţi asupra modului în care au dat concediile medicale. Sute de camioane au rămas blocate în Vama Petea, Satu Mare, din cauza unei furtuni. Şapte dosare au dispărut din arhiva Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Gorj. Controlorii de trafic de la Aeroportul Sibiu sunt orbiţi de razele soarelui care pătrund prin geamurile de proastă calitate.
ALBA. Atraşi de cariera militară. Patru candidaţi se bat pe un loc la Colegiul Militar „Mihai Viteazul" Alba Iulia, unde ieri peste 570 de elevi au susţinut primele examene. Băieţii au la dispoziţie 120 de locuri, iar fetele, 20.
ARAD. Primarul comunei Ghioroc, Mircea Luca, şi-a dublat veniturile lunare, după ce s-a pus membru în comisiile de recepţie a lucrărilor executate din bani publici. Potrivit legii, edilul stabileşte componenţa comisiilor.
ARGEŞ. Banii europeni salvează construcţiile. Piaţa construcţiilor din judeţ este revigorată cu ajutorul infuziei de fonduri UE pentru proiecte de refacere a infrastructurii rutiere din zonele turistice, în valoare de 75 de milioane de lei.
BIHOR. Peste 40 de ortaci de la mina de molibden de la Băiţa se află de peste două zile în subteran. Minerii s-au blocat sub pământ, luni, şi spun că vor ieşi la suprafaţă doar după ce-şi primesc salariile restante pe cinci luni.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Cei 99 de angajaţi ai Consiliului Judeţean au, de ieri, program special de muncă. Ei merg la serviciu de la ora 6.00 şi pleacă la ora 14.00. Măsura a fost dispusă din cauza caniculei.
BOTOŞANI. Vama Racovăţ va fi redeschisă peste două luni. Punctul de trecere a fost închis, la începutul anului, pentru că nu îndeplinea condiţiile de funcţionare.
BACĂU. O treime din actorii de la Teatrul „Bacovia" şi de la cel de Animaţie au preferat să se pensioneze decât să li se reducă salariul cu 25%. De la Teatrul „Bacovia" au ieşit la pensie nouă actori, iar de la Animaţie, alţi doi. În total, la cele două teatre au mai rămas 22 de actori. Şefii instituţiilor de cultură vor face angajări în funcţie de buget.
BRAŞOV. Pregătiri pentru Cupa Mondială Culinară 2010. Cinci fete şi cinci băieţi, cu vârste între 17 şi 23 de ani, se antrenează la Predeal gătind bucate alese, pentru a reprezenta „cu gust" România la competiţia din Luxemburg.
BRĂILA. Crimă fără criminal. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că niciun poliţist nu va fi urmărit penal în cazul morţii brăileanului Sorin Pârvu (30 de ani). El a fost ucis, în 2009, de „mascaţi" care l-au confundat cu un interlop.
BUZĂU. S-a triplat numărul oamenilor muşcaţi de câini. Din cauza căldurii, patrupedele de companie şi cele fără stăpân au devenit agresive, iar ieri au fost vaccinate antirabic 15 persoane. Zilnic se înregistrau 2-3 cazuri.
CARAŞ-SEVERIN. Daune morale şi materiale de peste 1,5 milioane de euro. Atât cer familiile celor şase persoane care au decedat în cel mai grav accident din Banat, comis anul trecut de Claudiu Hauptmann. Procesul a început ieri.
CĂLĂRAŞI. O treime din cei 300 de poliţişti comunitari din Călăraşi ar putea ajunge şomeri în acest an. Autorităţile spun că fondurile de la bugetul local sunt insuficiente pentru a menţine actuala schemă de personal.
CLUJ. Spitalele vor fi conduse de manageri profesionişti, Aceasta este soluţia găsită de Consiliul Judeţean pentru îmbunătăţirea condiţiilor în spitale. Instituţia va lua în administrare cinci spitale.
CONSTANŢA. Expoziţie de iahturi în Portul Tomis. Zeci de ambarcaţiuni de lux și de agrement, precum şi echipamente nautice sunt expuse de astăzi până duminică. Taxa de intrare este 15 lei.
COVASNA. Elevii din Ungaria fac practică la Sfântu Gheorghe. Aproape 40 de tineri, cu vârste între 16 şi 21 de ani, de la şcoli profesionale şi postliceale din Eger, vor lucra la florărie, brutărie, tipografie şi în restaurante.
DÂMBOVIŢA. Prefectura a dat în judecată 30 de primari, pe care îi acuză că şi-au acordat ilegal un spor de dificultate de 50%. Edilii susţin că sporul este legal şi sunt hotărâţi să se judece pentru acest drept.
DOLJ. Camera de Comerţ şi Industrie Dolj este în prag de colaps. Instituţia a contractat un credit de 600.000 de euro pentru care a garantat cu propriul sediu. Din lipsă de bani, conducerea trebuie să aleagă: ori plătesc angajaţii, ori renunţă la sediu.
GALAŢI. Cercetată pentru moartea pacientului. Asistenta medicală care a refuzat să se urce în ambulanţă, iar bolnavul s-a aruncat din mers şi a murit, este acuzată de neglijenţă în serviciu. Carmen Mirela Costin a fost concediată.
GIURGIU. Căzuţi în stradă din cauza căldurii. Ieri, 26 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au acuzat stări de ameţeală sau de leşin din cauza temperaturilor ridicate.
GORJ. Dosare dispărute din arhiva Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. O comisie judeţeană a sesizat dispariţia a nouă dosare, dintre care ieri s-au găsit două, tot în arhivă. Autorităţile speră să găsească şi celelalte acte.
HARGHITA. Pădure pusă la pământ de furtună. Copacii au fost rupţi şi smulşi din rădăcini de vântul puternic, în staţiunea Banfy, din apropiere de Topliţa. Pomii au distrus căsuţele dintr-un camping.
HUNEDOARA. Ionel Macă, complice la actele de pedofilie comise de britanicul Paul Dorday asupra a peste 20 de minori din Valea Jiului, a fost reţinut la Petroşani. El s-a întors în ţară cu un paşaport fals.
IALOMIŢA. Datori şi în viaţa de apoi. Peste 7.000 de familii din Slobozia nu şi-au achitat taxele de concesionare a locurilor de veci. Unele restanţe sunt vechi de 35 de ani, iar administraţia locală are de recuperat aproximativ 100.000 de lei.
IAŞI. Aleşii locali au decis, ieri, contractarea unui credit de 50 de milioane de euro pentru 18 proiecte de investiţii, cele mai multe de refacere a infrastructurii rutiere. Primăria Iaşi a cheltuit în ultimii doi ani un credit de 200 de milioane de lei.
ILFOV. Tavanul de la intrarea în Spitalul Judeţean a fost demolat ieri, după ce o porţiune se prăbuşise din cauza infiltraţiilor de apă de la ultimele ploi. Accesul pacienţilor în spital se face prin intrările laterale.
MARAMUREŞ. Un bărbat, din localitatea Satu Nou de Jos, a murit în timpul furtunii de luni-seară. El se urcase într-un copac pentru a-i tăia crengile şi a fost electrocutat când s-a produs un scurtcircuit la reţeaua stradală.
MEHEDINŢI. Aer condiţionat doar la Reanimare. Pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin se coc în saloane, întrucât nu sunt dotate cu aparate de climatizare.
MUREŞ. Angajări pe timp de criză la Primăria Târgu-Mureş. Instituţia scoate la concurs un post de consilier juridic asistent, unul de consilier superior, cinci de inspector principal şi patru de inspector asistent. Concursul va avea loc luni.
NEAMŢ. Peste 200 de doctori au fost verificaţi de Casa de Asigurări de Sănătate privind modul în care au dat concediile medicale. Au fost amendaţi patru medici, cu câte 5.000 de lei.
OLT. Garsonieră aruncată în aer din cauza unui aragaz uitat aprins. O persoană a fost rănită, iar patru apartamente au fost avariate în urma unei explozii produse, ieri, într-un bloc din Slatina.
PRAHOVA. S-au deschis taberele pe Valea Prahovei. Autoritatea Naţională pentru Tineret pune la bătaie, pentru această vară, peste 150 de locuri de cazare în Sinaia, Buşteni şi Cheia, la preţul de 57 de lei pe zi.
SATU MARE. Furtuna a închis frontiera cu Ungaria. Sute de camioane au rămas blocate în Vama Petea, din noaptea de luni spre marţi, din cauza unei furtuni care a provocat pene de curent în teritoriul maghiar.
SĂLAJ. Şomeri angajaţi pentru curăţarea parcurilor. Mai multe persoane care nu aveau loc de muncă au făcut curat în Parcul Brădet din Zalău, unde au plantat şi copaci. Lucrările au costat 61.000 de lei.
SIBIU. Controlorii de trafic sunt orbiţi din cauza geamurilor. La recepţia făcută la Aeroportul Internaţional, autorităţile au constatat că geamurile nu au sistem de protecţie împotriva luminii şi personalul riscă să nu vadă avioanele de soare.
SUCEAVA. „Pomană" de 1,6 milioane de lei pentru bisericile din Suceava. Primăria a alocat banii de la bugetul local pentru consolidarea mai multor lăcaşuri de cult.
TELEORMAN. Mai mulţi oameni de afaceri chinezi sunt interesaţi să construiască un spital şi chiar un aeroport în judeţ. Investitorii au discutat cu autorităţile locale şi vor să înfiinţeze şi două zone de agreement, la Turnu Măgurele şi Alexandria.
TIMIŞ. Curăţenie după model new-yorkez la Timişoara. De ieri, fiecare bulevard din oraş va fi spălat săptămânal, iar timişorenii sunt obligaţi să parcheze pe o singură parte a străzilor pentru a nu încurca echipele de salubrizare.
TULCEA. Turiştii pot face în premieră scufundări, însoţiţi de un scafandru profesionist, la bazinul Centrului Eco Turistic Delta Dunării. Copiii trebuie să plătească 40 de lei, iar adulţii, 80 de lei. Scufundările se fac zilnic, de miercuri până duminică, între orele 16.00 şi 18.00. Persoanele cu boli cardiace sau de piele nu pot face scufundări.
VASLUI. Un copil de opt ani din Zorleni a fost găsit de un localnic în comă alcoolică pe marginea drumului. Băiatul a fost dus de urgenţă la spital, iar starea lui este stabilă. El a băut mult vin, dar nu se ştiu unde şi cu cine.
VÂLCEA. Căderea stâncilor închide Valea Oltului. În zilele de 17, 19, 22 şi 24 iunie, între orele 9.00 şi 12.00, circulaţia va fi închisă, întrucât alpiniştii doboară pietrele care stau să cadă de pe versanţi pe Drumul European 81.
VRANCEA. Trei bărbaţi s-au spânzurat ieri în judeţ. Cel mai tânăr, de 29 de ani, şi-a pus capăt zilelor în comuna Garoafa. Un bărbat de 54 de ani s-a sinucis în comuna Vârteşcoiu, iar cel de-al treilea, de 68 de ani, la Focşani.