In mijlocul oamenilor, impreuna cu ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iesind de la coada la compensate, Nea Gigi, pensionar pe caz de boala, ca lucrase ca fochist la liceul teoretic si devenise alergic la mirosul de gaz, dadu nas in nas cu presedintele tarii. Ii

Iesind de la coada la compensate, Nea Gigi, pensionar pe caz de boala, ca lucrase ca fochist la liceul teoretic si devenise alergic la mirosul de gaz, dadu nas in nas cu presedintele tarii. Ii recunoscu celebrul zambet intins de la o ureche la alta, apoi se pomeni ca presedintele ii strange calduros mana, zdruncinandu-i umarul reumatic care il durea rau, mai ales toamna, la schimbarile de vreme. O zari cu coada ochiului pe profesoara de franceza de la trei care de emotie scapase pe jos sacosa cu doi cartofi si o radacina de pastarnac si pe doamna Nutica, administratoarea de scara, imbracata intr-un capot nou cu flori rosii de mac, amandoua imbujorate, dar privindu-l cu invidie, ca lor nu le stansese mana seful statului. "Sa vezi ce ma incarca scorpia la intretinere", isi zise Nea Gigi, necajindu-se ca tocmai pe el, din toata lumea aia stransa pe trotuar, il alesese presedintele sa-i dea mana. "Cum merge, sanatosi, voinici?", auzi glasul familiar al lui Iliescu, apoi presedintele ii arse o palma puternica pe spate tocmai unde avea o vertebra dislocata de la lopata de carbuni. Ca ii spusese primul lui mester de cand era tanar sa mai schimbe lopata de pe stanga pe dreapta, dar nu reusise si se strambase putin pe o parte. Il podidira lacrimile de durere si nu apuca sa-l salute cum trebuie pe presedinte. "Hai, mai omule, nu te emotiona chiar asa", ii zambi si mai tare presedintele, facandu-i in acelasi timp semn fotografului oficial sa prinda intr-un instantaneu lacrimile de fericire ale oamenilor cand vorbesc cu seful statului. "Avem o crestere economica de 25 la suta, pibul a evoluat pe un trend pozitiv. La deficitul fiscal nu sunt probleme, avem chiar superperformanta in acest domeniu, drumul ascendent trebuie continuat. Am incredere in intelepciunea dumneavoastra, la alegeri veti vota cu cine va zic eu acuma, adica stiti si singuri, ca asta faceti din `90. Bineinteles, mai sunt si neajunsuri, nu le putem rezolva pe toate. In lumea a treia se mareste numarul celor care traiesc sub pragul saraciei. Creste decalajul dintre bogatii si saracii lumii, desertificarea, resursele de apa... " Nea Gigi auzea ca prin vata. I se incetosase privirea si ii tremurau genunchii de la circulatia periferica deficitara. Il teroriza gandul ca, daca mai vorbeste mult presedintele cu el, nu va ajunge la timp sa-si ia insulina. Si mai trebuia sa vina aia sa-i citeasca indexul la lumina. Data trecuta, il amenintasera ca il dau in judecata ca fura curent, ca avea consum zero si nu il crezusera ca trecuse pe un dinam de tractor de 12 volti pe care i-l adusese cumnata-sau de la tara, cand dezmembrasera ceapeul. Pacura mai avea de cand fusese fochist, mai greu ii fusese pana a scos teava de esapament afara, pe geamul de la bucatarie, dar declarase la asociatie ca si-a instalat centrala termica, asa ca se debransase si de la caldura. Noroc ca nu manca mult, ii trimitea baiatul din Spania capsuni deshidratate, erau cam tari, dar fierte se topeau sub limba. Unde mai pui ca erau si pline de vitamine. "La revedere si sa auzim de bine", il mai auzi pe presedinte inainte sa fie lipit de perete de doi bodiguarzi nemultumiti ca le sta in cale. Unul l-a calcat rau pe picior si i-ar fi rupt degetele, daca nu ar fi avut pantofii cu trei numere mai mari, ii trimisese o nepoata din Irlanda, dupa ce ii gasise abandonati pe o plaja. N-avea nici o importanta ca erau amandoi de piciorul stang.
Vox populi

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite