In Mauritania am intalnit si romani nomazi

Corespondenta din Sahara de la Adrian Ursu

O tara in care sclavia a fost abolita abia in urma cu doua decenii, in care trei milioane de locuitori impart un desert de doua ori mai intins decat suprafata Frantei, in care trei litri de apa de la robinet se cumpara cu un euro si cuvantul "cadeau" e sinonim si pentru "bun venit" si pentru "puteti trece" si pentru traditionala si multinationala spaga, nu prea poate fi socotita destinatie turistica decat pentru vilegiaturisti excentrici. Dar ce nu e pentru turisti este pentru aventurieri asemeni celor 13 membri ai raidului "Cu papucii prin desert - No limits" pornit din Romania pe 14 aprilie cu gandul de a ajunge pana la Dakar, in Senegal. M-am alaturat lor in urma cu sase zile si am inceput imediat sa simt pe pielea mea ce inseamna tara nisipurilor atotstapanitoare. Scriu sufland din cand in cand grauntele silicioase dintre tastele laptopului cu bateria pe sfarsite. Mananc paine cu scartait de nisip, beau apa aditivata cu nisip, dorm impachetat intr-un praf lipicios. Pana si pleoapele, cand indraznesti sa le inchizi, scot un scartait ca de obloane lovite de vantul care darama dunele ca sa le recladeasca peste cativa metri. Nisipul inghite totul aici. Nu exista obstacol in calea sa. Nici omul si nici natura nu au inventat vreo piedica pentru el. Acopera ruinele care tin loc de case oamenilor sarmani - mult prea sarmani! -, ingroapa putinele sosele asfaltate, apreteaza parul camilelor pe care le intalnesti pe pistele nedesenate ce strabat Sahara, cucereste metru cu metru orasele. Daca ar fi sa-i facem un compliment, intreaga Mauritanie este o plaja la Atlantic, desi in locul umbrelutelor si al sezlongurilor gasesti colibe cu acoperis de prelata, iar in locul teraselor cochete pe faleza, macelarii stradale unde pulpele de camila sunt preambalate in roiuri de muste verzi. Descoperi Mauritania cu anumita tristete din cauza cicatricelor pe care noi, romanii, inca nu ni le-am inchis de pe vremea cand vesticii ne jigneau cu privirile lor de vizitatori intr-un zoo cu animale flamande. Cu toate astea, decalajele uriase pe care le intalnesti nu-ti pot intepeni degetul departe de declansatorul aparatului de fotografiat pentru a imortaliza un diatamai Porsche Cayenne care ingroapa in praf un pusti ce trage de darlogi un magarus inhamat la cotiga cu roti de lemn. Si-apoi, tot ca roman, te intrebi de ce atata nedreptate, de ce putinele bogatii ale acestei tari - in special pestele si mineralele - ajung doar in buzunarele catorva alesi. Din pacate stii si tu raspunsul, de 14 ani, de la tine din tara. Pentru raidul nostru, din pacate, Mauritania este doar o tara-etapa. Chiar daca expeditia are un caracter umanitar, puterile ne sunt groaznic de slabe. E greu sa-i ajuti pe acesti oameni pentru care ratiunea de-a exista se traduce mai degraba prin "a supravietui" decat prin "a trai". Deja dupa primele trei-patru zile ale traseului parcurs alaturi de cei 12 "nomazi" romani, am acumulat mai multe experiente extreme decat in multi ani de viata. Am aflat ce inseamna sa te orientezi doar dupa latitudine si longitudine, fara repere rutiere, sa astepti cu sangele clocotind la 42-43 grade Celsius sa coboare sub 100 apa din radiatorul bolborosind, sa dai la lopata cu ochii inundati de transpiratie ca sa descoperi ca pe o comoara roata din fata a masinii inghitita de dune, sa faci bivoac in mijlocul lui nicaieri sau sa improvizezi un dus dintr-o sticla de doi litri. Schimbarile de ruta par sa fie singura fisura din programul ultrariguros impus de seful raidului, Jerard Lucon. Si asta nu din vina lui, ci a neprevazutului care aici poarta cele mai diferite nume. Prima modificare a survenit imediat dupa sosirea in Mauritania. Semnalul l-a dat Ministerul Francez de Externe, care ne-a contactat prin toate canalele de care a putut uza pentru a transmite avertismentul de ocolire a doua zone aflate la frontiera Mauritaniei cu Maliul, controlate de cateva bande paramilitare scapate de sub controlul autoritatilor. A doua schimbare in program, care a perturbat putin din agenda ultraprecisa a expeditiei (atat de precisa incat dimineata, la 6,30 punct, cand se invarte deja roata masinii sefului Jerard, intarziatii sar la volan cu periuta de dinti in gura) a fost un accident soldat cu ranirea usoara a unuia dintre membrii echipei. Pentru un control medical obligatoriu in conditiile de clima si igiena de aici si pentru o mica interventie chirurgicala ne-am intors in capitala, la Nouakchot, dupa ce parcurseseram etapele Attar si Chingetti. Tot raul spre bine insa, caci dusul de la hotel a parut tuturor cea mai mare descoperire a umanitatii de la roata incoace. De vineri, am luat insa din nou calea desertului, spre Mali, caci papucilor le sta bine cu drumul. Am schimbat geografia locurilor coborand din desert in Sahel, facand astfel tranzitia spre savana. Schimbarea o sesizeaza chiar si mercurul din termometrele masinilor: la ora la care am incheiat, aseara, aceasta transmisie, la umbra erau 49 de grade Celsius, iar umbra gasiti de unde nu-i.