In dosarul Sanca - nici un vinovat! | adevarul.ro

In dosarul Sanca - nici un vinovat!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Sentinta scandaloasa a fost pronuntata dupa 6 ani de procese taraganate

Sase ani de zile le-au trebuit judecatorilor bucuresteni sa ingroape unul din cele mai controversate dosare de dupa revolutie. Inceput in 1996, dupa nenumarate amanari si tergiversari, dupa o rejudecare hotarata de Curtea de Apel Bucuresti, dosarul SANCA-Bancorex s-a inchis, nici unul dintre inculpati nefiind tras la raspundere penala. Magistratii Tribunalului Bucuresti au stabilit ieri ca acuzatiile Parchetului (inselaciune, bancruta frauduloasa, abuz in serviciu, fals), nu se confirma, inculpatii fiind nevinovati. Astfel, fosta conducere a Bancorex-Lipscani, formata din Ana Capetti (fost presedinte al sucursalei) si Mirela Fako (vicepresedinte), a fost achitata de instanta TMB pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice. Al treilea om din banca, Grigore Maimut, fost director adjunct al Sucursalei Lipscani, fugit initial din tara, dat in urmarire generala, prins de politisti abia dupa ce a incasat un glont in cap, a beneficiat si el de clementa justitiei, magistratii constatand ca faptei pentru care a fost judecat ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu. In fapt, celor trei li se reprosa ca i-ar fi facilitat administratorului grupului de firme SANCA, Alexandru Raducan, obtinerea de credite in baza unor documente false. Era vorba de vreo 300 de miliarde de lei, bani pe care Raducan se pare ca a "uitat" sa-i mai restituie. Trimis in judecata pentru inselaciune si bancruta frauduloasa, Alexandru Raducan isi poate vedea si el linistit de afaceri. TMB a constatat incetarea procesului penal pentru infractiunea de inselaciune si l-a achitat pentru bancruta frauduloasa. Si modistul Catalin Botezatu poate sta linistit. Rejudecat, dupa ce in urma cu doi ani primise trei ani de puscarie pentru folosirea creditelor si bunurilor societatii Alnev Impex SRL in interes propriu, pentru aceeasi infractiune, stilistul a fost achitat. Pentru inselaciune s-a constatat incetarea procesului penal. Si pentru a nu e strica armonia din cadrul familiei Botezatu, tatal, Constantin, a fost achitat si el.

Top articole

Partenerii noștri