Formarea comandoului pentru împuşcarea Ceauşeştilor
0
Din ordinul generalului Victor Stănculescu, opt paraşutişti de la Boteni au fost îmbarcaţi în două elicoptere pentru o „misiune de gradul zero“. Ei nu ştiau că merg să execute pe cineva. Căpitanul Ionel Boeru şi cei şapte subofiţeri din subordinea sa erau înarmaţi până în dinţi.
Citiţii aici mai multe despre elicopterele care le-au adus moartea Ceauşeştilor
În dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 - primul Crăciun liber după aproape jumătate de veac de comunism anticreştin -, unitatea militară 01842 din Boteni, judeţul Dâmboviţa, se afla în stare de război. Marea majoritate a ofiţerilor, subofiţerilor şi militarilor în termen erau plecaţi la Bucureşti, în misiuni de apărare a unor obiective strategice (Televiziune, Radiodifuziune, Ministerul Apărării etc.).
Chiar dacă dinspre Capitală veneau veşti dramatice despre colegi de-ai lor căzuţi la datorie, militarii rămaşi în cazarmă îi invidiau pe cei plecaţi „să lupte cu teroriştii". Aceia fac istorie, îşi ziceau ei. Nici nu bănuiau că, în după-amiaza aceleiaşi zile de Crăciun, câţiva dintre ei, „cazarmiştii", aveau să participe la o operaţiune cu încărcătură istorică infinit mai mare.
Ordin de la Stănculescu
În acea zi de Crăciun, imediat după masa de dimineaţă, comandantul UM 01482 şi al micro-garnizoanei Boteni, colonelul Ioan Suciu, a scos la raport tot personalul militar şi civil pe care-l avea la dispoziţie în acel moment. Unitatea militară găzduia un regiment de elicoptere, unul de paraşutişti şi un divizion de rachete.
Colonelul Suciu primise ordin de la Bucureşti, de la generalul Stănculescu, să pregătească două elicoptere, cu cele mai bune echipaje, precum şi opt paraşutişti pentru o „misiune specială". Comandantul mini-garnizoanei Boteni i-a recrutat pe loc, pe bază de voluntariat, pe cei opt paraşutişti solicitaţi de Stănculescu.
De altfel, cei doi ofiţeri cooperaseră eficient şi în cele trei zile precedente, când colonelul Suciu i-a trimis paraşutişti generalului Stănculescu pentru a acţiona în Bucureşti.
50 de militari, 20 de voluntari, 8 aleşi
Dintre cei opt militari aleşi de colonelul Suciu, unul singur era ofiţer: căpitanul Ionel Boeru (31 de ani). Automat, ceilalţi şapte au intrat în subordinea lui.
Într-o reconstituire făcută pentru „Adevărul", căpitanul Ionel Boeru (acum, colonel în rezervă) îşi aminteşte: „Ne-a fost ordonată o adunare pe platou, la care au participat toate cadrele militare şi personalul civil al unităţii. Civilii au fost lăsaţi liberi, iar comandantul ne-a zis nouă, militarilor, că are nevoie de opt voluntari pentru o misiune specială. S-au oferit în jur de 20 de militari, din totalul de 50 câţi eram.
Comandantul i-a ales pe cei opt, dintre voluntari, în funcţie de nevoile urgente ale unităţii. Am avut această şansă să particip la misiune".
Militarii de la Boteni nu ştiau că „misiunea specială" sau „de grad zero", cum a numit-o colonelul Suciu, era o operaţiune complexă care avea să se încheie cu execuţia soţilor Ceauşescu. De acest moment sângeros îi mai despărţeau câteva ore.
„Am nevoie de opt voluntari pentru o misiune de gradul zero!"
Printre cei opt paraşutişti selecţionaţi se afla şi plutonierul Dorin Cârlan. Acesta rememorează evenimentele acelei dimineţi unice.
„Tocmai venisem de la o activitate. Pe la 5.00 - 5.30, am periat zona. Am executat misiunea pe care ne-a ordonat-o comandantul. Ne spusese că spre divizionul de rachete au debarcat trupe de Securitate şi să luăm măsuri, să executăm foc. Misiunea a fost de depistare a unui elicopter inamic, care venea cu motoare silenţioase.
Am verificat, nu era aşa. Apoi am luat masa şi comandantul unităţii ne-a strâns pe toţi - cadrele de la paraşutism - şi ne-a zis: «Am nevoie de opt voluntari pentru o misiune de gradul zero! Nu ştiu despre ce-i vorba, doar că însoţiţi nişte persoane oficiale. Poate că teroriştii atacă rafinăria de la Brazi. Luaţi-vă armamentul şi muniţia din dotare şi vă pun la dispoziţie două elicoptere IAR 330 PUMA şi plecaţi cu ele!». De faţă au fost şi comandantul nostru, colonelul Radu Cantuniari, de la regimentul de paraşutişti, dar şi comandorul Ioan Suciu, comandantul micro-garnizoanei Boteni".
„Parcă plângeau după noi"
Dorin Cârlan povesteşte ce s-a întâmplat mai departe. „Au ieşit în faţă cam 12-13 colegi, din vreo 50. De fiecare dată când ne întâlneam, după aceea, mulţi spuneau: «Ştii că şi eu aveam o şansă să intru în istorie? Că şi eu, dacă ieşeam un pas în faţă...» Fiecare spunea, mai târziu: «Am vrut să ies şi eu!». În fine... Ne-au lăsat opt, care eram şi prieteni între noi. Primul a ieşit Ionel Boeru, era căpitan, apoi am ieşit eu. După mine a ieşit prietenul meu Costică Bărănguţă şi aşa ne-am strâns toţi. Noi aveam încredere unii în alţii.
Plecarea din cazarmă a fost rapidă, ca o acţiune-surpriză. Dorin Cârlan: „Domnul colonel Suciu a mers cu noi până la elicoptere, ne-au îmbarcat într-un autobuz. Aşa, parcă se uitau la fiecare dintre noi, aveam impresia că ne cercetează aşa, ca şi cum nu credeau că mai venim înapoi. Aveau o figură, aşa, foarte tristă, parcă plângeau puţin după noi. Parcă-şi luau adio... Misiunea de gradul zero înseamnă că te duci la luptă şi nu te mai întorci, conform legilor războiului".
Decolarea spre necunoscut
Cei opt paraşutişti erau gata de misiune. Înarmaţi până-n dinţi, aşteptau răfuiala cu inamicul. Un inamic deocamdată misterios, lipsit de contur.
Căpitanul Ionel Boeru: „Ni spus să ne luăm armamentul şi să ne îndreptăm spre autobuzul care ne aştepta. Comandorul Suciu era în autobuz, ne-a primit şi mi-a zis că nu ştie nimic, dar că treaba e «nasoală»".
Plutonierul Dorin Cârlan: „Am urcat în elicoptere pe la ora 8.00. Ne-au pregătit puţin piloţii şi mecanicii de bord. Ne-au arătat cum funcţionează mitralierele de 12,7 milimetri, care erau instalate pe elicoptere. Nu ni s-a spus încotro ne îndreptăm şi nici ce misiune avem. Patru paraşutişti am urcat într-un elicopter, patru în celălalt. Am făcut cunoştinţă cu comandanţii de aeronave, am mers într-o direcţie care urma să ne fie precizată pe parcurs. Pe la opt şi ceva am decolat".Începea misiunea vieţii lor!
Înrăiţi de cadavrele colegilor morţi la Bucureşti
„Misiunea specială" din 25 decembrie 1989 i-a prins într-o situaţie critică pe paraşutiştii de la Boteni. Ei veneau după câteva zile îngrozitoare, în care au fost „hingheriţi" cu tot felul de diversiuni. Ziua cea mai dură a fost cea de 23 decembrie, când în cazarmă au fost aduse, de la Bucureşti, cadavrele a zece dintre colegii lor.
Plutonierul Dorin Cârlan: „Între 22 şi 25 decembrie, în cazarmă s-au întâmplat multe. N-am mai dormit trei zile şi trei nopţi. Gândiţi-vă că marea majoritate a trupelor noastre, grosul trupelor, 75% din efective, participa la Revoluţie, la Bucureşti. Ni-i aduceau pachet înapoi, ni-i aduceau morţi, iar noi stăteam prin cazarmă, să asigurăm paza împotriva a tot felul de diversiuni.
Noaptea acţionam, din ordinul comandanţilor, în punctele unde ni se părea nouă sau eram sesizaţi că sunt trupe care au debarcat şi sunt terorişti, că sunt de la USLA, că sunt elicoptere, că nu ştiu ce. Războiul psihologic şi cel radioelectronic au avut un anumit efect asupra noastră. În fiecare noapte, cu ţintele aeriene... După aceea, vestea şi apoi sosirea trupurilor celor zece colegi ai noştri, ucişi în Capitală, ne-au cam înrăit. Ne-au făcut mai solidari cu manifestanţii, cu revoluţionarii".
Killerul de la Gărzile Patriotice
Căpitanul Ionel Boeru: „Pe 22 decembrie, după ce a plecat elicopterul care i-a lăsat pe Ceauşeşti în zona Titu-Boteni, unitatea noastră a fost în centrul unor întâmplări importante. În seara aceleiaşi zile, marea majoritate a personalului din unitate a plecat în misiune la Bucureşti să apere Revoluţia. Eu am rămas în unitate pentru că făceam parte dintre aşa-zişii «ofiţeri de intendenţă», asiguram unitatea cu paraşute, cu tehnică de salt şi trebuia să fiu prezent în cazarmă, în caz că intervenea ceva. Nu eram luptător, eram partea de intendenţă. Cea mai urâtă zi a fost 23 decembrie.
Veneau zvonuri de la Bucureşti că sunt foarte mulţi morţi printre colegii noştri. Unul era printre cei mai buni prieteni ai mei. Cei mai mulţi au murit la Televiziune, pe 23 decembrie, opt odată. Au fost chemaţi să iasă afară din Televiziune, că apărau instituţia din interior, şi când au ieşit au fost mitraliaţi în piept şi în cap. Ulterior am aflat de la generalul Dan Voinea că ar fi tras un tip de la Gărzile Patriotice, care ar fi murit şi el atunci".
„Bestia cu chip de om"
Cadavrele aduse de la Bucureşti, „opera" „teroriştilor fanatici ai lui Ceauşescu" - cum se anunţa insistent la televizor şi pe canale militare - , i-au înrăit pe militarii de la UM 01842 Boteni. Aceştia au fost aduşi în situaţia de a-l considera pe Ceauşescu „o bestie cu chip de om".
Aşadar, erau numai buni pentru a trece la acţiune!
Soldă cu bani găuriţi
Dorin Cârlan, plutonierul din '89, spune că în acele zile a fost plătit - ca şi alţi colegi de-ai lui - cu bani găuriţi. „Ne-au premiat cu două pachete de ţigări ungureşti şi vreo 350 de lei. Ţin minte că ni i-au dat găuriţi. Asta a fost primă de Crăciun, mă rog, că am participat la Revoluţie. Se întârziase plata soldei, asta era. Contabila noastră, săraca de ea, îmbrăcată în combinezon de paraşutare sau de aviaţie, venise la noi cu valiza de bani şi au tras în ea, pe la punctul de control de la Chitila. Se creaseră nişte puncte de control, de civili şi de militari. Şi au tras în banii noştri, în solda noastră".
Cei 8 paraşutişti de la Boteni pentru „Misiunea Târgovişte"
-Ionel Boeru (căpitan)
-Dorin Cârlan (plutonier)
-Constantin Bărănguţă (plutonier)
-Octavian Gheorghiu (sergent-major)
-Laurenţiu Ştefănescu (sergent-major)
-Teodor Gheorghe (sergent-major)
-Marian Forjan (sergent-major)
-Dumitru Iliescu (sergent-major)
L-au avut pe Ceauşeşti în mână. Şi în vizor!
Înainte de a se întâlni cu Ceauşeştii în ziua de Crăciun, în cazarma de la Târgovişte, unde aveau să-i pună la zid şi să-i execute, paraşutiştii de la UM 01842 Boteni au fost pe punctul de a pune mâna pe ei cu trei zile mai devreme.
Pe 22 decembrie, când elicopterul pilotat de Vasile Maluţan a survolat zona Titu-Sălcuţa şi a aterizat în apropierea cazărmii de la Boteni, militarii au avut de două ori posibilitatea de a încheia aventura dictatorilor-fugari.
Puteau să-i doboare cu tunurile antiaeriene, dar n-au făcut-o, deşi ordinul venit de la Bucureşti spunea că nu are voie să zboare niciun avion sau elicopter în spaţiul aerian al României. Apoi, puteau să-i prindă pe câmp sau la marginea şoselei Bucureşti - Titu, în apropierea satului Sălcuţa, unde Ceauşeştii au stat la „Ia-mă, nene!" 23 de minute.
Plutonierul Dorin Cârlan: „Alergam pe câmp să-l prindem, dar el intra într-un plan, acolo. El făcea parte dintr-un plan. Păi, nu cred c-a ajuns întâmplător un domn doctor, care l-a găsit şi şi-a adus aminte nu ştiu ce legături... Nu am ajuns până la locul unde a aterizat elicopterul, pentru că ne-am întâlnit cu alţii şi ne-au spus că deja a plecat. «Într-o direcţie necunoscută», ni s-a spus, dar mai târziu am aflat că ar fi prinşi, că ar fi ţinuţi într-o cazarmă în Târgovişte".
CITEŞTE POVEŞTI INTERESANTE DESPRE REVOLUŢIA DE LA TIMIŞOARA, DIN CAMPANIA "20 DE ANI DE LIBERTATE":
DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa
CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate
REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA
Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara
Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani
Se încarcă comentariile...
