Extremistul maghiar Csibi Barna, la comemorarea Tratatului de la Trianon: Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară! Ocupanţi, căraţi-vă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 70 de persoane au comemorat, luni, la Miercurea Ciuc Tratatul de la Trianon. Csibi Barna, extremistul maghiar care l-a „spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, a purtat două pancarte, una inscripţionată cu mesajul „Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară, ocupanţi (colonişti), căraţi-vă!".

Comemorarea de la Miercurea Ciuc a început la ora 17.30, în faţa Consulatului General al Republicii Ungare, unde s-au întâlnit membrii „Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate", purtând în mâini drapelul Ungariei, steaguri negre şi drapelul arpadian, simbol al organizaţiei extremiste din Ungaria „Garda Maghiară", informează Mediafax.

La comemorare au participat şi Cavalerii Ordinului Vitejilor, husarii de la Uniunea Matyas din Ciucul de Jos şi localnici, iar mai mulţi candidaţi la alegerile locale au prins ocazia pentru o baie de mulţime.

Participanţii la marş au cântat imnul Ungariei

Înainte de a porni în marş, ocolind oraşul până la Liceul „Marton Aron", participanţii au intonat imnul Ungariei, au susţinut discursuri în care au vorbit despre semnificaţia Tratatului de la Trianon pentru maghiari, iar la final au intonat imnul secuilor.

Liderul Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate - organizaţia Miercurea Ciuc, Szocs Csongor, a declarat că niciodată nu a existat în lume un popor mai umilit decât cel maghiar în data de 4 iunie 1920, când a fost semnat Tratatul de la Trianon. „Tratatul de pace de la Trianon este unul ridicol. Niciodată în lume nu a fost un popor mai umilit decât al nostru, la Trianon. Ziua de astăzi este o zi de doliu, nu o sărbătoare. Nu trebuie să ne plecăm capul, ci să stăm cu fruntea sus şi să luptăm zi de zi pentru a ne atinge ţelurile, să câştigăm drepturile maghiarilor în teritoriile rupte. Mesajul meu pentru fraţii noştri care trăiesc în teritoriile separate din ţara acum ciuntită, pentru toţi maghiarii, este să luptăm continuu pentru a supravieţui", a declarat Szocs Congor, citat de Mediafax.

Csibi Barna, la comemorare cu drapelul Ungariei în mână

Împlinirea a 92 de ani de la semnarea Tratatului de la Tranon a fost comemorată şi de Csibi Barna, extremistul maghiar care, în luna martie a anului trecut, l-a „spânzurat" în mod simbolic pe Avram Iancu în piaţa din centrul oraşului Miercurea Ciuc.

Timp de o oră, Csibi Barna a stat în centrul oraşului, în faţa a două pancarte pe care a scris: „Jos Trianonul" şi „Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară!. Ocupanţi, căraţi-vă!", cu drapelul Ungariei în mâini.

Între cele două pancarte, el a aşezat chiar şi o cruce cu harta Ungariei Mari şi cu Coroana Maghiară. „Trianonul înseamnă o pacoste. Există o ţară a noastră, a strămoşilor mei, care a fost pur şi simplu pusă pe cruce şi lăsată să moară. Este timpul ca Tratatul de la Trianon să fie revizuit, în fapt el nici nu mai este în vigoare, trebuie să văd cum este cu legislaţia, că se pare că nici nu mai este în vigoare. Toată lumea crede în acest tratat, care nu mai este în vigoare", a spus Csibi Barna.

Tratatul semnat în data de 4 iunie 1920 la Grand Palace de Trianon de la Versailles (Franţa), după Primul Război Mondial, consfinţea unirea Transilvaniei şi Banatului cu România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite