Cum va fi vremea de Revelion şi Crăciun. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Sunt anunţate temperaturi sub media celor specifice acestei perioade, iar în perioada 17 decembrie - 20 decembrie intră în vigoare o nouă avertizare meteo pentru azi, 17 decembrie, de cod galben de ninsori. Va ninge la munte, la altitudini de peste 1700 metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Săptămâna 20.12.2021 – 27.12.2021

Cu excepţia regiunilor sudice şi sud-vestice, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 27.12.2021 – 03.01.2022

Temperatura medie a aerului se va situa în general în jurul celei normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice.

Săptămâna 03.01.2022 – 10.01.2022

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 10.01.2022 – 17.01.2022

Mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a ţării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite