Cum poţi să devii „înger păzitor“ pentru un copil defavorizat
0Românii se pot implica în susţinerea copiilor din mediul rural prin intermediul primului program de tip „child sponsorhip” lansat la noi în ţară. „Donator de Viitor” a început să se deruleze de luna aceasta şi va continua până în septembrie 2014.
Prima etapă a programului de dezvoltare comunitară „Donator de viitor“ se va desfăşura în intervalul octombrie 2013 – septembrie 2014 şi se va axa pe nevoile a 13 comunităţi defavorizate din judeţul Dolj, acesta fiind unul dintre judeţele cu cel mai scăzut nivel de trai din România.
Nu mai puţin de 600 de copii aşteaptă să primească o mână de ajutor de la românii dornici să contribuie la schimbarea destinului unor comunităţi care se confruntă cu o mulţime de lipsuri şi probleme.
Proiectul iniţiat de World Vision România se derulează pe cinci paliere principale, precum educaţie, sănătate, dezvoltare economică, consiliere juridică (advocacy) şi dezvoltare spirituală. Până acum, programele similare s-au derulat cu ajutorul donatorilor individuali din ţări precum SUA, Canada, Taiwan sau Elveţia.
În prima fază a campaniei, persoanele care doresc să sprijine unul din copiii înscrişi în program, pot face donaţii lunare de 68 de lei pe www.worldvision.ro/donator-de-viitor. Mai exact, donatorii trebuie să intre pe site şi să aleagă unul din copii înscrişi în program.
Investiţie în viitor
Prin donaţia lunară de 68 de lei, ceea ce înseamnă mai puţin de 2.5 lei/zi, destinul unui copil se poate schimba în bine. Acest ajutor constant îi va oferi posibilitatea să meargă la şcoală în fiecare zi, să aibă caietele şi cărţile necesare, să ajungă la doctor atunci când este cazul şi să beneficieze de tratamentul corespunzător, poate chiar să meargă în excursii şi tabere. Fiecare donator va primi scrisori de la copilul pe care a ales să-l sprijine, va fi ţinut la curent cu evoluţia lui şi, în cazul în care doreşte, îl poate vizita. Impactul donaţiilor va fi mult mai mare, urmând să se răsfrângă asupra întregii comunităţi în care trăieşte copilul. Cu ajutorul primit din partea românilor interesaţi de acest proiect, World Vision România va dezvolta proiecte concepute în funcţie de necesităţile locale, alături de reprezentanţii comunităţilor din program, contribuind astfel la bunăstarea tuturor copiilor şi familiilor din zonă.
Pentru mulţi dintre cei 600 de copii înscrişi în program, copilăria înseamnă drumul lung parcurs pe jos până la şcoală indiferent de anotimp, înseamnă o pereche de pantofi pe care o împart cu fraţii lor, o odaie micuţă luminată de o singură lumânare sau un cartof fiert împărţit – masa pentru întreaga zi. Prin lansarea campaniei <<Donator de viitor>>, ne dorim să schimbăm această realitate şi să le oferim speranţă acestor copii care se confruntă prea devreme cu greutăţi prea mari. De aceea, îi rugăm pe toţi cei care văd acest mesaj, să nu rămână indiferenţi, a declarat Cătălin Andrew Popa, Director Naţional World Vision România.
Particularitatea programului „Donator de Viitor” constă în implicarea pe termen lung şi în crearea unei legături directe între copil şi persoana care se înscrie în programul de donaţii. Pe de altă parte, acest tip de program are permanent în vedere transformarea comunităţilor din entităţi pasive, neimplicate, aflate în aşteptarea sprijinului din afară pentru depăşirea situaţiilor dificile, în comunităţi active, implicate, capabile să le ofere copiiilor un viitor decent.