Cultura - de la caruta la avion | adevarul.ro

Cultura - de la caruta la avion

Publicat:
Ultima actualizare:
0

"Nu pot vorbi acum, sunt in drum spre Stockholm, tocmai venim de la Lisabona, suna la colegii mei"; "Habar n-am despre ce e vorba, draga, nu sunt in tara saptamana asta"; "Suna-l direct pe ministru,

"Nu pot vorbi acum, sunt in drum spre Stockholm, tocmai venim de la Lisabona, suna la colegii mei"; "Habar n-am despre ce e vorba, draga, nu sunt in tara saptamana asta"; "Suna-l direct pe ministru, eu vin in tara peste doua zile" - cam asa suna raspunsurile purtatorului de cuvant al Ministerului Culturii si Cultelor cand incerci sa obtii, prin intermediul domniei-sale, raspunsuri la intrebari ce tin de actiunile si deciziile sus-zisului minister. Nu cred ca purtatoarea de cuvant se plimba prin lume pe banii proprii, ea insoteste "mesageri culturali", mai buni sau mai rai, asta n-avem de unde sa stim noi, de aici, din Romania. Dar omniprezenta ei si a atator altora din echipa ministeriala, prin capitalele Europei, ne da un indiciu sigur in legatura cu felul in care se folosesc fondurile destinate promovarii culturii romanesti in strainatate. Aceasta tema spinoasa a fost aleasa recent si de organizatorii Intalnirilor Romaniei literare, dar participantii la discutii s-au abatut adesea de la ea, profitand de prezenta presedintelui Ion Iliescu, avand probabil iluzia ca adresarea directa le va da urgent castig de cauza. De fapt, ca de fiecare data cand oamenii politici isi "jertfesc" momente pretioase pentru cultura si problemele ei, si de aceasta data s-au spus lucruri cu totul conventionale - vom face, vom drege, avem proiecte, vom avea grija etc. S-au admis unele greseli, care prea erau din cale afara (presedintelui Ion Iliescu, de exemplu, nu i-a venit sa creada cand alt presedinte, al Academiei Romane, i-a spus ca editurile n-au voie, conform Legii finantelor, sa-si investeasca propriile venituri in alte carti. Daca ar sti cate alte anomalii franeaza mersul normal al intreprinzatorilor culturali!). Nu s-a trecut insa, nici de aceasta data, dincolo de suprafata lucioasa in care se oglindesc, conventional, chipurile de oameni politici - chiar si atunci cand ei provin din domeniul culturii - cu mare grija sa para aranjati si bine frezati. Or, tocmai aici e problema: dincolo de aceasta suprafata se vede lipsa unei strategii coerente a statului roman in promovarea propriei culturi, se vad primitivismul mijloacelor, saracia materiala, in prezenta careia orice idee buna moare aproape sigur, lipsa criteriilor in alegerea oamenilor care sa reprezinte cultura romaneasca in lume. Nu e culmea ipocriziei sa stai sa asculti cuminte vorbele "de bine" ale ministrului de resort care pare scos la lectie, pregatit sa spuna "tot ce stie", ca sa nu se faca de ras in fata presedintelui tarii, in timp ce derulezi in minte - cum sigur au facut cu acest prilej mai toti intelectualii prezenti - amintirea unei ocazii sau a mai multora, in care, aflat in strainatate, ai asistat jenat la evenimente culturale incropite saracacios din toate punctele de vedere? Tristetea este ca problema nu poate fi redusa la felul in care este promovata cultura romaneasca in afara tarii, fiindca ceea ce se vede in afara nu este decat oglinda starii din interior a respectivei culturi. Iar aceasta stare nu e mai buna decat a industriei, de exemplu - fiindca si in cultura actioneaza vechile mentalitati de asistati, unii chiar cu pretentii de lux. In plus, nici aici n-a patruns ideea de piata in care actioneaza legile concurentei si nici alegerea pe criterii de valoare. Inca mai este pusa la icoana imaginea "statului-tatuc", furnizor al "creatorilor" care tin cont, mai mult sau mai putin evident, de interesele guvernantilor, macar cu putina propaganda sa se aleaga si ei, daca tot dau banii (banii publici, desigur!). Motiv pentru care toate aceste discutii - destul de dese de la un timp, tonul fiind dat de presedintele Iliescu si ale sale "forumuri culturale", ce nasc cu greu viitorul Institut Cultural Roman cu statut inca incert - seamana cu un epuizant joc de glezne intelectual, fara nici un fel de urmari concrete. Realitatea este ca daca banii, putini, oricum, vor continua sa vina spre cultura numai in scopuri propagandistice sau pentru voiajele de placere ale unor cuconeturi ministeriale, atunci nici o mie de intalniri, dezbateri si simpozioane nu vor urni, cu un pas macar, aceasta caruta a culturii romanesti pe care toti o viseaza avion.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite