Corpul de Control al premierului: Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală trebuie să recupereze bani din servicii medicale nedecontate de CASMB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Sfânta Maria din Capitală trebuie să recupereze aproape 3 milioane de lei, sumă reprezentând servicii medicale acordate însă invalidate şi nedecontate în 2015 de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Aşa arată cel mai recent raport întocmit de Corpul de Control al premierului Dacian Cioloş, în urma unor verificări făcute în unitatea sanitară.

Potrivit Corpului de Control, verificările au vizat respectarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor de către spital, încheierea şi executarea contractului de management, gestionarea resurselor umane şi financiare, activitatea de contractare şi alte obiective considerate relevante de echipa Corpului de control.

Concret, În urma controlului se impune luarea unor măsuri pentru „realizarea unei cercetări administrative de către conducerea Spitalului Clinic 'Sfânta Maria' Bucureşti în vederea stabilirii motivelor, responsabilităţilor şi recuperarea sumei de 2.811.456 lei reprezentând servicii medicale prestate, invalidate şi nedecontate, în anul 2015, de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti”, arată Agerpres.

Potrivit sursei citate, procesul de acreditare a spitalului a fost întârziat cu 2 ani, la solicitarea acestuia, prin replanificarea vizitei de evaluare din trimestrul II din 2014 până în trimestrul II din 2016 şi din cauza existenţei unui plan de conformare la autorizaţia de funcţionare aflat în curs de finalizare.

Corpul de control arată că, între 26.05.2011 — 13.02.2013, spitalul a fost clasificat provizoriu în categoria II cu program de conformare, în baza Ordinului ministrului sănătăţii, pentru a putea obţine finanţarea corespunzătoare clasificării.

La 14.12.2006, Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract de management cu managerul spitalului, Narcis Copcă, pe 3 ani, la care au fost încheiate 3 acte adiţionale. În 2009, la încetarea mandatului managerului spitalului, contractul de management a fost prelungit cu 3 ani prin Ordinul ministrului interimar al sănătăţii şi prin încheierea unui act la contractul de management, „cu încălcarea prevederilor legale”, spune Corpul de control.

Totodată, din 01.09.2010 şi până la finalizarea controlului, prin deciziile emise de managerul spitalului, perioada de valabilitate a contractelor de administrare, încheiate în 2007 cu şefii de secţii şi laboratoare, a fost prelungită, succesiv, fără a se actualiza/modifica/completa indicatorii specifici de performanţă, se mai arată în document.

la 02.09.2010, spitalul, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management (AM), un contract având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM, pentru implementarea proiectului "Îmbunătăţirea Accesului cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate prin implementarea unui sistem informatic integrat în cadrul Spitalului Clinic 'Sfânta Maria' Bucureşti'".

Pentru realizarea proiectului, la 21.01.2011, între spital şi Asesoft International a fost încheiat un contract de furnizare de 2.007.312 lei (cu TVA), a cărui durată a fost prelungită până la 15.02.2012, prin două acte adiţionale. Totodată, au fost aplicate corecţii de 25%, respectiv de 10% la valoarea totală a contractului de furnizare încheiat de spital cu Asesoft International SA şi a contractului de servicii încheiat de spital cu Euro Management Grup SRL, în sumă totală de 501.673,15 lei, menţionează Corpul de control.

Conform sursei citate, suma totală autorizată la plată de către AM şi rambursată spitalului a fost de 1.604.064,25 lei, iar pentru finanţarea proiectului, din bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al spitalului, a fost alocată suma de 536.261,22 lei.

De asemenea, în 2016, în cadrul spitalului se aflau în derulare trei contracte de asociere în participaţiune încheiate cu Centrul Medical MED-AS 2003 SRL, se spune în document.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite