"Concordia": Prima misiune militara sub stindardul UE
Operatiunea "Concordia", prima misiune militara pe care o conduce Uniunea Europeana (UE), a inceput luni in Macedonia fiind apreciata de analisti drept proba de foc pentru planurile viitoarei armate
Operatiunea "Concordia", prima misiune militara pe care o conduce Uniunea Europeana (UE), a inceput luni in Macedonia fiind apreciata de analisti drept proba de foc pentru planurile viitoarei armate europene. Misiunea europeana de mentinere a pacii este formata din 320 de soldati si 80 de civili proveniti din 27 de tari - 13 din UE (fara Danemarca si Irlanda) si alte 14 care au dorit sa participe la aceasta misiune, printre ele aflandu-se si Romania, Bulgaria si Turcia, tari candidate la aderare. Scopul misiunii este de a controla aplicarea acordului de pace de la Ohrid si de a consilia guvernul de la Skopje in materie de securitate si aparare. Preluarea misiunii a fost posibila datorita depasirii unei serii de dificultati de ordin politic intre membrii NATO (divergentele dintre Grecia si Turcia au dus la o intarziere de doi ani) si de ordin operativ intre NATO si UE (schimb de informatii), precum si datorita consimtamantului Parlamentului macedonean. Desfasurarea militara europeana constituie primul pas spre atingerea obiectivului Bruxelles-ului de a crea, pana la sfarsitul acestui an, o Forta de reactie rapida care ar urma sa numere 60.000 de persoane. Misiunea din Macedonia constituie, totodata, o marturie a vointei Uniunii Europene de a-si asuma un rol mai mare in Balcani, unde UE a inlocuit deja, in ianuarie, forta de politie a ONU in Bosnia.





















































