Clubul Roman de Presa condamna inducerea in eroare a cititorilor
Clubul Roman de Presa constata ca justitia nu s-a pronuntat inca intr-un caz de flagranta inducere in eroare a cititorilor, prin aparitia pe piata, inca din luna decembrie a anului trecut, a doua
Clubul Roman de Presa constata ca justitia nu s-a pronuntat inca intr-un caz de flagranta inducere in eroare a cititorilor, prin aparitia pe piata, inca din luna decembrie a anului trecut, a doua reviste (Femeia As si Barbatul As) care copiaza pana aproape de suprapunere sigla cunoscutei reviste Formula As, precum si coperta acesteia. Desi intre revistele Formula As, pe de o parte, si Femeia As si Barbatul As, pe de alta parte, nu exista nici o legatura sau acord de colaborare, cititorii Formulei As risca sa confunde publicatiile sau sa le considere pe cele noi ca fiind publicate de editorul Formulei As, datorita copierii siglei, desi aceasta este marca inregistrata si trebuie protejata, conform legii. Consideram ca aceasta modalitate de lansare si impunere pe piata este inadmisibila si solicitam justitiei si Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci sa se pronunte de urgenta asupra cazului. Pana la aparitia unei sentinte in cazul in speta, rugam atat cititorii, cat si difuzorii de presa sa trateze cu atentie publicatiile Femeia As si Barbatul As, intrucat ele par a plagia aspectul cunoscutei si respectatei reviste Formula As.



















































