Chavez câştigă alegerile regionale, dar opoziţia preia controlul asupra capitalei
0Partidul de stânga al preşedintelui venezuelean Hugo Chavez a câştigat alegerile de duminică în majoritatea regiunilor, dar opoziţia a ieşit învingătoare în centrele importante, printre care capitala Caracas, informează Reuters, citată de NewsIn.
Partidul Socialist condus de Chavez a câştigat în 17 din 20 de state, au anunţat luni autorităţile electorale oficiale, însă rezultatele din alte două state nu au fost date publicităţii încă.
Opoziţia a păstrat puterea în cele două regiuni în care câştigase scrutinul în urmă cu patru ani. În plus, a preluat controlul şi în zona metropolitană din jurul Caracasului, regiune puternic populată şi controlată până atunci de Guvern, precum şi asupra primăriei capitalei. Candidaţii opoziţiei susţin că au câştigat şi în cele două state în care rezultatele nu au fost anunţate încă.
Scrutinul de duminică ar putea face mai dificil de realizat obiectivul lui Chavez de a impune legi care să-i permită să candideze din nou la alegerile prezidenţiale, mai ales după ce venezuelenii au votat împotriva acestui proiect într-un referendum organizat anul trecut. Totuşi, Chavez, care se află la putere de aproape zece ani şi care este popular datorită proiectelor sociale adresate populaţiei sărace, a promis să îşi continue calea spre socialism, în pofida scăderii veniturilor din cauza prăbuşirii preţului petrolului. Exporturile de petrol reprezintă principala sursă de venit a Venezuelei.
Preşedintele a declarat că harta politică a Venezuelei este încă roşie în urma scrutinului care a avut o participare de 65%. "Flacăra (revoluţionară - n.red.) este şi mai puternică azi", a spus Chavez într-o conferinţă la sediul general al Partidului Socialist. "Aceasta este o victorie măreaţă pentru partid (...). Calea spre clădirea socialismului a fost confirmată (...), iar acum ne vom concentra pe aprofundarea şi extinderea proiectului nostru", a adăugat preşedintele Venezuelei.
Totuşi, discursul lui Chavez a fost mai temperat decât de obicei, când gesticula şi scanda sloganuri de victorie de la balconul palatului său, în faţa a mii de suporteri. De această dată, victoria opoziţiei a fost marcată cu focuri de artificii în capitală.























































